#parazit

• abărlău — Termen din medicina populară românească sau fitoterapia arhaică utilizat regional pentru a denumi extracte, infuzii concentrate sau soluții empirice preparate din plante cu efecte purgative puternice, vomitive sau ușor toxice. În vechile practici empirice din sate, aceste amestecuri curative erau folosite pentru 'curățarea sângelui' sau eliminarea paraziților intestinali, intoxicațiile accidentale cu abărlău fiind frecvent documentate în rapoartele medicilor de plasă din secolele trecute.
• abeș — Termen arhaic din medicina populară românească, utilizat regional în trecut pentru a denumi viermii intestinali, limbricii (Ascaris lumbricoides) sau, în sens larg, paraziții interni ai organismului uman și veterinar. În vechile credințe empirice din sate, prezența unui abeș era asociată cu simptome precum spasmele abdominale nocturne, scrâșnitul din dinți la copii, lipsa poftei de mâncare sau stările de slăbiciune extremă, fiind combătut cu remedii fitoterapeutice agresive din plante amare.
• acantocefal — Vierme cilindric parazit obligatoriu din încrengătura Acanthocephala, caracterizat prin absența completă a tractului digestiv și prin prezența unui proboscis (trompă) retractil, situat la extremitatea anterioară, înarmat cu rânduri de cârlige sau spini rigizi. Acest organ specializat este utilizat exclusiv pentru ancorarea fermă în peretele intestinal al gazdei vertebrate (pești, păsări, mamifere), absorbția nutrienților realizându-se direct prin tegumentul extern poros al parazitului.
• acantocefaloză — Boală parazitară endemică sau sporadică ce afectează tubul digestiv al animalelor (în special pești, păsări acvatice și porcine) și, accidental, al omului, provocată de infestarea cu viermi din clasa acantocefalilor. Manifestarea clinică a bolii este caracterizată prin enterită cronică severă, leziuni traumatice locale, ulcerații și, în cazurile grave de penetrare completă a peretelui intestinal, peritonită bacteriană secundară și anemie profundă.
• acari — Forma de plural a substantivului acar. Desemnează mai mulți lucrători feroviari responsabili cu manevrarea acelor de macaz dintr-o stație de cale ferată. În mod secundar și colocvial (provenit din jargonul științific tradus eronat), termenul este uneori utilizat greșit pentru a face referire la acarieni (ordinul Acari), mici arahnide microscopice parazite sau saprofite (cum sunt căpușele sau acarienii de praf).
• acarian — Organism nevertebrat de dimensiuni extrem de reduse, adesea microscopice, aparținând ordinului Acari din clasa arahnidelor. Se caracterizează printr-un corp compact în care capul, toracele și abdomenul sunt fuzionate și nediferențiate în mod vizibil. Cuprinde o mare varietate de specii saprofite (cum este acarianul de praf) sau parazite hematofage (cum sunt căpușele și sarcoptul scabiei), multe dintre ele fiind vectori periculoși în transmiterea unor boli infecțioase grave la om și animale.
• acarifer — Care poartă, adăpostește sau transportă acarieni; mediu, organism gazdă sau structură anatomică infestată sau populată de acești artropode microscopice. În entomologie, termenul caracterizează insecte (cum sunt unele specii de gândaci sau albine) care prezintă structuri specializate (acarinaria) destinate transportului simbiotic sau atașării foratice a acarienilor.
• acariform — Care are forma, aspectul sau structura caracteristică unui acarian. În taxonomia ierarhică a artropodelor, termenul definește adesea organismele din supraordinul Acariformes, cel mai vast și diversificat grup de acarieni, remarcabili prin segmentarea distinctă a corpului (proterosoma și hysterosoma) și trăsăturile morfologice specifice ale aparatului bucal și picioarelor.
• acariocecidie — Formațiune tumorală sau g茧ă anormală (cecidie) apărută pe organele vegetative ale unei plante (frunze, tulpini, muguri), dezvoltată ca o reacție hiperplazică și hipertrofică a țesuturilor vegetale în urma atacului, înțepăturilor sau secrețiilor salivare produse de acarieni fitofagi (în special cei din familia Eriophyidae). Aceste structuri oferă paraziților adăpost împotriva intemperiilor și prădătorilor, precum și o sursă bogată de hrană.
• acarioză — Denumire generică atribuită oricărei afecțiuni cutanate, respiratorii sau sistemice, cu caracter contagios și parazitar, provocată de infestația cu diverse specii de acarieni (la oameni și la animale). În medicina umană, cea mai cunoscută manifestare este acarioza sarcoptică (scabia sau râia), în timp ce în apicultură și zootehnie termenul descrie boli grave precum acarioza albinelor (provocată de Acarapis woodi la nivelul traheilor) sau diverse forme de demodecie și râie la animale.
• acarologie — Ramură specializată a zoologiei (mai precis a arahnologiei) care se ocupă cu studiul academic, taxonomic, anatomic și ecologic al acarienilor și căpușelor. Acarologia aplicată are o importanță fundamentală în medicina umană, veterinară și agricultură, axându-se pe cercetarea speciilor dăunătoare culturilor, a vectorilor de transmitere a bolilor (cum este boala Lyme) și pe dezvoltarea metodelor bio-chimice de combatere a acestora.
• aegineția — Formă adaptată în limba română pentru genul de plante Aeginetia, o categorie de plante holoparazite anuale sau perene din familia Orobanchaceae, native în regiunile tropicale ale Asiei. Aceste plante sunt complet lipsite de clorofilă, având frunze reduse la solzi și flori tubulare mari, de culoare roz, roșie sau purpurie, asemănătoare unor pipe, care își extrag nutrienții exclusiv din rădăcinile plantelor gazdă (în special din familia gramineelor).
• afanipteră — Insectă mică, parazită și complet lipsită de aripi în stadiul adult, adaptată pentru sărit și hrănire hematofagă (cu sânge), aparținând ordinului Aphaniptera (cunoscut științific și ca Siphonaptera), din care fac parte puricii. Corpul acestor insecte este aplatizat lateral, acoperit de un tegument chitinous rigid și prevăzut cu picioare posterioare extrem de dezvoltate, adaptate structural pentru salturi mari pe corpul gazdelor.
• afanobionte — Denumire sistematică arhaică sau neologistică utilizată în anumite clasificări biologice evolutive pentru a grupa virusurile și alte entități infecto-contagioase submicroscopice, caracterizate prin absența unei structuri celulare proprii și imposibilitatea de a se replica în afara unei celule gazde vii. Termenul scoate în evidență natura lor ascunsă, invizibilă la microscopul optic convențional, și dependența absolută de mecanismele biochimice ale organismului parazitat.
• afidide — Denumire științifică românizată pentru familia Aphididae, ce cuprinde marea majoritate a păduchilor de plante (afide). Membrii acestei familii taxonomice de insecte hemiptere sunt caracterizați prin corpuri globuloase, adesea prevăzute cu sifonule posterioare prin care secretă substanțe de apărare, și printr-un mod de viață parazitar pe diverse specii de plante, reprezentând un factor de risc major în agricultură și silvicultură.
• agametocit — Celulă mamă specializată din interiorul căreia se formează, prin procesul de schizogonie sau diviziune multiplă, agameții sau merozoiții. Acest stadiu intracelular este caracteristic paraziților din încrengătura Apicomplexa (cum ar fi agenții malariei) și joacă un rol esențial în perpetuarea ciclului biologic asexuat în țesuturile organismului gazdă.
• agamocit — Celulă reproducătoare asexuată sau spor specializat care se dezvoltă în mod direct, fără fuziune prealabilă cu o altă celulă, dând naștere unui nou individ complet. Din punct de vedere structural, agameții produși de organismele inferioare poartă această denumire în fazele citologice în care nu prezintă nicio diferențiere sexuală sau potențial gametic complementar.
• agamogonie — Proces biologic de multiplicare asexuată prin diviziune multiplă (schizogonie), caracteristic multor protozoare parazite, în special sporozoarelor, prin care o celulă mamă (schizontul) dă naștere în mod direct unui număr mare de celule fiice numite merozoiți. Din punct de vedere structural, această fază evolutivă se desfășoară independent de fenomenele de fecundare, având rolul de a multiplica rapid populația de patogeni în interiorul țesuturilor organismului gazdă.
• Alpidia — Gen microscopic de organisme parazite sau ciuperci primitive unicelulare (aparținând încadărilor taxonomice din încrengătura Chytridiomycota sau grupurilor de protiste înrudite), care infectează structural celulele altor organisme acvatice (cum ar fi algele sau rotiferele). Acest taxon structural este studiat în microbiologie și parazitologie pentru a analiza interacțiunile celulare și impactul paraziților ecologici asupra micro-faunei.
• amfigen — Care crește, se dezvoltă sau se produce pe ambele fețe ale unui organ vegetal (cum sunt frunzele sau tulpinile); în micologie, descrie un tip de ciupercă parazită ale cărei structuri reproductive (conidii, spori) apar structural și se dezvoltă atât pe fața superioară, cât și pe cea inferioară a frunzei plantei gazdă.