#regional

• abagiubă — Formă feminină regională și arhaică extrem de rară, derivată din mediul breslelor, desemnând fie soția unui abagiu (meșteșugar de haine din lână groasă), fie o femeie care practica ea însăși prelucrarea domestică a pănurii sau comercializarea secundară a abalei în târgurile rurale.
• abai — Termen regional rar utilizat în anumite zone din vestul României pentru a desemna o bucată mare de țesătură de lână groasă sau o pătură de pănură grosieră. În practicile empirice de sănătate rurală, acest material (abaiul) era încălzit la sobă și aplicat pe toracele pacienților cu afecțiuni respiratorii sau pe articulațiile dureroase pentru efectul său analgezic și sudorific.
• abaldă — Termen arhaic și regional extrem de rar, atestat în unele glosare din nordul Transilvaniei, utilizat istoric pentru a descrie o unealtă rudimentară din lemn (pisălog gros sau zdrobitor) folosită în gospodăriile țărănești sau de către vracii locali pentru mărunțirea și zdrobirea scoarței de copac, a rădăcinilor fibroase sau a grăsimilor animale utilizate la prepararea remediilor și unguentelor empirice.
• abețadar — Variantă regională veche pentru cuvântul 'abecedar' (carte de citire pentru începători, manual elementar), utilizată în Transilvania și Banat în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea. În contextul istoriei medicinei și igienei publice, termenul făcea referire și la broșurile elementare sau ghidurile primare de sănătate distribuită în școlile rurale, care învățau populația alfabetizată regulile de bază ale igienei corpului, prevenirea holerei și vaccinarea anti-variolică.
• abițedar — Variantă arhaică și regională învechită a substantivului „abecedar”. Desemnează manualul elementar utilizat în trecut pentru învățarea scrisului și a cititului. Forma păstrează o pronunție hibridă influențată de pătrunderea timpurie a termenului în graiul popular din diferite regiuni ale țării.
• abițidar — Formă de deformare fonetică populară sau regionalism (întâlnit cu precădere în graiul din anumite zone rurale), utilizat ca variantă alternativă pentru „abecedar”. Definește aceeași carte de căpătâi din clasa întâi folosită pentru deslușirea literelor alfabetului.
• abitir — Termen adverbial popular utilizat regional (mai ales în Muntenia și Moldova) pentru a exprima ideea de superioritate, intensitate crescută sau emfază. Se folosește aproape exclusiv în structura comparativă „mai abitir”, având sensul de „mai tare”, „mai mult”, „mai strașnic” sau „cu atât mai vârtos”.
• abiuța — Formă adverbială regională și diminutivală, utilizată în anumite graiuri (cum ar fi cel bănățean) ca variantă pentru „abia” sau „abieluța”. Exprima ideea de cantitate sau intensitate extrem de mică, având sensul de „foarte puțin”, „cu mare greutate” sau indicând o stare de abia perceptibilă (de exemplu, o temperatură ușor călduță).
• ablas — Termen regional rar, atestat în unele comunități rurale românești, utilizat pentru a desemna un descântec, o formulă magică de alungare a spiritelor rele sau o practică empirică de îndepărtare a deochiului și a suferințelor psihice ușoare. În studiile de antropologie culturală, cuvântul reflectă mecanismele psihologice tradiționale prin care comunitățile arhaice încercau să restabilească echilibrul emoțional și mental al unui individ afectat de spaime.
• abligeană — Denumire populară arhaică sau regionalism folosit în unele comunități rurale din România (în special în zonele intracarpatice) pentru a desemna planta erbacee medicinală cunoscută sub numele de obligeană (Acorus calamus). În practicile empirice transmise prin viu grai, rizomii uscați ai acestei plante erau folosiți sub formă de decocturi pentru ameliorarea tulburărilor digestive, stimularea poftei de mâncare sau calmarea stărilor de neliniște psihică, fiind un remediu omniprezent în farmacia populară a secolelor trecute.
• ablișoară — Termen tehnic arhaic sau regionalism utilizat în trecut în satele transilvănene pentru a denumi o componentă de mici dimensiuni dintr-un mecanism hidraulic tradițional (cum ar fi o roată de moară, o piuă de haine sau o vâltoare) ori o piesă dintr-un război de țesut manual. În analizele de arheologie industrială și istorie economică rurală, cuvântul documentează soluțiile inginerești empirice inventate de meșteșugari pentru eficientizarea transmiterii forței motrice sau a ghidajului textil.
• aboală — Termen medical vechi sau regionalism utilizat în trecut în satele românești (în special în anumite graiuri meridionale sau transilvănene) ca o formă derivată ori alterată fonetic pentru a descrie o stare de suferință ușoară, o indispoziție fizică trecătoare, o boală de mică gravitate sau o slăbiciune corporală.
• aborât — Termen extrem de rar, cu caracter arhaic sau regional, provenit din verbul 'a aborî' (variantă fonetică veche pentru a borî / a vomita); indică starea unui lucru care a fost murdărit cu vomă sau, în sens figurat și peiorativ, un obiect ori o situație care provoacă o repulsie fizică profundă, o greață extremă sau un dezgust profund.
• abori — Formă verbală arhaică, regională sau populară utilizată ca variantă fonetică veche pentru 'a borî' (a vomita, a vărsa); (reflexiv sau intranzitiv) a elimina pe gură, în mod violent și involuntar, conținutul stomacului din cauza unei stări de greață, intoxicație sau indigestie acută; (în sens figurat și peiorativ) a exprima verbal, cu vulgaritate sau furie, idei respingătoare ori insulte grele.
• aborire — Acțiunea de a abori (a vomita, a vărsa) și rezultatul ei, folosită ca o variantă fonetică arhaică sau regională pentru substantivul verbal 'borâre'; procesul fiziologic de eliminare violentă și involuntară a conținutului gastric prin cavitatea bucală; (în sens figurat, peiorativ) acțiunea de a revărsa insulte, vulgarități sau vorbe grele într-un mod necontrolat.
• aborit — Formă arhaică, regională sau populară utilizată ca variantă fonetică veche pentru participiul trecut 'borât'; indică acțiunea finalizată a verbului a abori (a vomita), descriind un conținut gastric expulzat sau, ca adjectiv, un obiect murdărit cu vomă ori o persoană epuizată fizic în urma unor crize repetate de vărsături.
• abotit — Formă regională sau populară atestată rar în graiurile din anumite zone ale României ca o variantă fonetică modificată pentru „boțit” sau „mototolit”; indică un obiect de îmbrăcăminte, o țesătură ori o suprafață metalică care și-a pierdut forma netedă prin presare, pliere sau lovire accidentală; (în sens figurat, despre chipul uman) care este obosit, ridat, marcat de supărare ori lipsit de prospețime în urma lipsei de somn.
• abrac — Formă regională sau arhaică atestată în documente istorice și registre vechi, folosită uneori ca o variantă fonetică sau o transformare locală pentru rație, fân sau nutreț uscat destinat vitelor sau cailor din cavalerie (provenind din terminologii administrative otomane sau slave); (în alte contexte izolate) o eroare de copiere ori o formă hipocoristică pentru anumite nume sau elemente de jargon tehnic învechit.
• abrăca — (Regional, rar) A îmbrăca (mai ales despre haine sau acoperitoare); a pune haine pe cineva; (prin extensie, în unele graiuri) a adăposti sau a proteja de intemperii.
• abrăcat — (Regional) Care este îmbrăcat, înveșmântat sau acoperit cu haine; (prin extensie, despre paturi sau încăperi) gătit ori protejat cu țoluri, scoarțe sau cergi tradiționale.