#regional

• bahahui — Termen regional și de argou utilizat pentru a descrie o persoană zăpăcită, aiurită, distrată, ametită sau care pare să umble fără țintă, având mintea împrăștiată; om bezmetic. Folosit ca adverb, descrie starea de confuzie sau acțiunea de a rătăci de colo-colo fără un scop precis ori sub influența oboselii extreme sau a băuturii.
• bahahuie — Forma de feminin singular a adjectivului regional și de argou 'bahahui'; descrie o femeie sau o fată zăpăcită, aiurită, distrată, bezmetică sau profund deconcentrată, care pare să acționeze ori să se deplaseze fără o țintă clară. În mod contextual, termenul redă o stare temporară de confuzie mentală, amețeală cauzată de oboseală copleșitoare, visare cu ochii deschiși ori neatenție cronică față de realitatea imediată.
• bâhâire — Acțiunea de a bâhâi și rezultatul ei; procesul tradițional prin care semințele, cerealele sau recoltele de leguminoase sunt vânturate și scuturate pentru a fi separate de pleavă, praf și resturi vegetale uscate. În paralel, în sens subdialectal, termenul desemna starea de agitație compactă, mișunarea continuă dintr-un spațiu închis ori foiala zgomotoasă a unei mulțimi de oameni adunate la un târg.
• bâhâit — Ca substantiv, reprezintă zgomotul caracteristic produs de vânturarea cerealelor, murmurul înfundat al unei mulțimi compacte sau un icnet ușor cauzat de efort. Ca adjectiv sau participiu, descrie un spațiu arhiplin, ticsit, care mișună de ființe sau mărfuri, ori o cantitate de semințe complet curățată de pleavă.
• bahamet — Termen regional foarte rar sau formă coruptă arhaică utilizată în anumite graiuri pentru a descrie o cantitate mare de lucruri amestecate, o adunătură dezordonată de obiecte vechi ori o stare de confuzie generalizată în gospodărie; harababură. La nivel contextual în subdialectele vechi, cuvântul putea fi o adaptare populară sau o poreclă aplicată unui obiect greoi, de formă bizară, care încurca spațiul de locuit.
• băhanie — Termen popular rar, arhaic sau regional, folosit ca epitet depreciativ pentru a desemna o ființă urâtă, pocită, o sluțenie sau un monstru. Din punct de vedere etimologic, reprezintă o formă redusă sau contaminată provenită din trunchiul lexical al cuvintelor bidihanie sau bâzdâganie, evocând imaginea unei arătări grotești sau a unei persoane dezagreabile.
• baharaucă — Termen regional foarte rar, utilizat în unele graiuri din estul sau nord-estul României pentru a desemna o unealtă rudimentară, un obiect vechi, straniu sau o mașinărie improvizată care funcționează cu dificultate și face mult zgomot; de asemenea, poate fi o variantă fonetică alterată sau o poreclă atribuită unei femei guralive ori unei haine greoaie de iarnă. La nivel de jargon rural, termenul evocă ceva de calitate slabă sau o vechitură.
• baharoasă — Forma de feminin singular a unui adjectiv regional derivat, utilizat în anumite subdialecte pentru a descrie o substanță, o băutură sau o stare cu proprietăți tulburi, dense, mâloase ori încărcate de impurități; de asemenea, poate face referire la o țesătură groasă, aspră sau plină de noduri. În mod rar, la nivel figurat, termenul descrie o atmosferă tensionată, încărcată de reproșuri sau o discuție confuză.
• bahaș — Termen regional rar, utilizat în unele graiuri rurale pentru a descrie un adăpost improvizat, o colibă mică din crengi și paie folosită de păstori sau paznicii de vii, ori o cutie veche din lemn destinată depozitării uneltelor uzate; de asemenea, poate fi o variantă fonetică alterată a unor termeni de argou regionali. La nivel contextual, cuvântul evocă o structură simplă, rudimentară sau de calitate slabă.
• bahius — Termen regional foarte rar sau formă alterată întâlnită în graiurile arhaice, folosit în trecut ca poreclă depreciativă pentru o persoană mare, greoaie, leneșă sau permanent amețită de băutură; de asemenea, poate fi o variantă ironică adaptată local, cu trimitere directă sau contaminare lingvistică din termenul 'bahic' ori din numele zeului Bacchus. La nivel structural, evocă un personaj neserios sau un petrecăreț.
• bâhlă — Termen popular regional, folosit cu precădere în graiul moldovenesc pentru a desemna o baltă mică, o acumulare izolată de apă stătută și murdară sau o băhlitură mâloasă care emană un miros neplăcut din cauza descompunerii materiilor organice. În sens figurat și literar, cuvântul exprimă o stare de mâhnire adâncă, o tristețe apăsătoare ori o mohoreală sufletească asociată simbolic cu imaginea unei ape întunecate și nemișcate.
• bâhli — Termen popular regional, utilizat în special în graiurile din Moldova și Bucovina, care descrie acțiunea unei ape sau a unui lichid de a căpăta un miros greu, respingător, de stătut, din cauza stagnării și a descompunerii materiilor organice în condiții de izolare pneumatică. În sens extins, se aplică alimentelor ori produselor care se alterează și își pierd calitățile inițiale din cauza umidității neevacuate, prin clocire sau împuțire.
• bâhlire — Acțiunea de a se bâhli și rezultatul ei; procesul biologic și chimic prin care o masă de apă stătătoare sau un alt lichid organic se alterează, degenerează și capătă un miros greu, respingător din cauza stagnării prelungite. În sens extins, termenul definește stricarea, clocirea sau degradarea alimentelor ori a materialelor organice păstrate în medii lipsite de aerisire adecvată.
• bâhlit — Care s-a clocit, s-a împuțit sau s-a alterat din cauza stagnării și lipsei de aerisire (despre ape, sucuri vegetale, lapte sau alte lichide). În sens extins, se aplică obiectelor, hainelor sau spațiilor care emană un miros greu și înțepător de mucegai sau materie organică aflată în descompunere umedă.
• băhliță — Termen popular regional folosit în anumite zone ale țării pentru a desemna o plantă de dimensiuni mici din flora spontană sau, alternativ, o pasăre mică de baltă cu penaj modest. În sens figurat și local, cuvântul poate descrie o persoană firavă, mică de statură ori o femeie guralivă și agitată din comunitățile rurale.
• bâhlitură — Termen popular regional folosit în special în graiul moldovenesc pentru a desemna o baltă mică cu apă stătută, clocită și noroioasă, un ochi de mocirlă urât mirositor sau un lichid organic complet alterat. În sens figurat, cuvântul este utilizat ca epitet depreciativ pentru a descrie o băutură prost preparată, o mâncare stricată sau o situație confuză, neplăcută și degradantă.
• bâhlos — Mocirlos, clocit, stătut sau plin de băhle (mici bălți murdare și urât mirositoare). Termenul este utilizat în graiul popular pentru a descrie un teren jos, o vale sau un pârâu unde apa nu se scurge, ci stagnează și fermentează sub acțiunea căldurii, emanând un miros respingător. În sens figurat, poate descrie o atmosferă grea sau un comportament mohorât și neplăcut.
• Bahluian — Care aparține sau se referă la regiunea râului Bahlui ori la comunitățile umane stabilite de-a lungul văii acestuia; locuitor nativ din proximitatea Bahluiului sau din municipiul Iași (folosit regional/literar). În sens stilistic, termenul descrie elemente culturale, peisaje geografice sau fenomene specifice acestui areal istoric moldovenesc, evocând uneori atmosfera târgului ieșean de altădată.
• bahmet — Termen regional foarte rar sau formă coruptă arhaică utilizată în anumite graiuri pentru a descrie o cantitate mare de lucruri amestecate, o adunătură dezordonată de obiecte vechi ori o stare de confuzie generalizată în gospodărie; harababură. La nivel contextual în subdialectele vechi, cuvântul putea fi o adaptare populară sau o poreclă aplicată unui obiect greoi, de formă bizară, care încurca spațiul de locuit.
• băhnar — Termen popular vechi sau regional folosit pentru a desemna o persoană care locuiește în apropierea unei bătături mlăștinoase, a unei băhni (mlaștină, baltă cu stuf) sau care păzește și exploatează resursele unei zone umede. În anumite contexte locale, cuvântul poate descrie un muncitor care se ocupă cu extragerea turbei sau curățarea canalelor de irigații invadate de mâl și vegetație.