#stomatologie

• abocluzie — Anomalie dento-maxilară caracterizată prin absența contactului normal dintre dinții arcadei superioare și cei ai arcadei inferioare în poziție de ocluzie centrată. Această tulburare de aliniere (cunoscută și sub numele de ocluzie deschisă) afectează funcția masticatorie, fonația și estetica facială a pacientului.
• abraziune — Proces complex de rodare, uzură, roadere sau șlefuire mecanică a unei suprafețe solide (roci, metale, materiale industriale) prin frecare repetată cu particule dure sau corpuri abrazive; (în geologie) acțiunea distructivă de erodare a țărmurilor mărilor sau lacurilor mari exercitată de mișcarea violentă a valurilor și a aluviunilor transportate; (în medicină/stomatologie) pierdere patologică progresivă de substanță dură dentară sau cutanată (zgârietură, julitură superficială) cauzată de factori mecanici externi fricționali.
• adamantin — Care aparține diamantului, privitor la diamant; care are duritatea, strălucirea, rezistența sau calitățile structurale ale diamantului; în stomatologie și anatomie, se referă la smalțul dinților, cel mai dur țesut din corpul uman. La nivel figurativ sau literar, termenul descrie o voință de fier, un caracter inflexibil, o puritate morală perfectă ori o rezistență de neclintit în fața dificultăților.
• adamantină — Forma de feminin a adjectivului adamantin; de asemenea, substantiv utilizat în trecut în terminologia medicală și histologică pentru a desemna smalțul dinților sau o structură extrem de dură de origine epitelială. Acest termen structural se aplică pentru a descrie calitatea unor substanțe minerale sau trăsături umane remarcate prin rezistență excepțională, transparență diamantină și o puritate geometrică perfectă.
• adamantoblast — Celulă epitelială diferențiată, de formă cilindrică, responsabilă în mod exclusiv pentru secreția matricei organice și mineralizarea ulterioară a smalțului dentar în timpul procesului de amelogeneză. Aceste celule active se găsesc în stratul intern al organului smalțului și dispar complet după finalizarea erupției dintelui, făcând imposibilă regenerarea naturală a smalțului pe parcursul vieții.
• adamantogen — Care produce, generează sau stimulează formarea smalțului dentar; referitor la substanțele, țesuturile ori procesele fiziologice care inițiază și susțin dezvoltarea structurii dure exterioare a dintelui. În sens histologic, termenul descrie factorii de creștere și elementele celulare implicate direct în faza activă a amelogenezei.
• adamantogeneză — Proces fiziologic și biochimic complex de formare, dezvoltare și mineralizare a smalțului dentar, realizat de celulele epiteliale specializate numite adamantoblaste. Acest mecanism biologic include secreția unei matrice organice proteice urmată de depunerea masivă de cristale de hidroxiapatită, determinând obținerea celei mai dure structuri minerale din organismul uman.
• adamantoliză — Proces patologic sau experimental de distrugere, dizolvare ori dezintegrare structurală a smalțului dentar, cauzat de acțiunea acizilor, a enzimelor bacteriene sau a unor tulburări metabolice severe. Acest fenomen duce la demineralizarea prismei de smalț și la pierderea integrității suprafeței dintelui, fiind primul stadiu în dezvoltarea leziunilor carioase profunde.
• aerodentalgie — Durere dentară acută și bruscă declanșată de variațiile bruște ale presiunii barometrice din mediul înconjurător; se manifestă de obicei la piloți, scafandri sau pasageri în timpul zborului la mare altitudine ori în timpul scufundărilor. Acest fenomen fiziopatologic apare din cauza expansiunii volumului de aer blocat accidental sub plombe defectuoase, în carii netratate sau în canalele radiculare.
• aerodontalgie — Tulburare fiziopatologică manifestată prin durere dentară acută, violentă și bruscă, declanșată direct de variațiile presiunii barometrice în timpul zborului la mare altitudine; apare din cauza expansiunii aerului sau a gazelor blocate sub plombe incorect adaptate ori în carii profunde netratate.
• aerosialografie — Metodă radiologică de investigare clinică ce constă în examinarea glandelor salivare și a canalelor lor excretoare prin injectarea controlată a unui volum mic de aer sau gaz ca mediu de contrast negativ, urmată de realizarea unor radiografii succesive. Această procedură structurală permite evidențierea formei anatomice, a calculilor salivari nestereotipici sau a eventualelor obstrucții fără a folosi substanțe iodate lichide.
• aftoid — Care prezintă caracteristicile unei afte sau seamănă structural și morfologic cu o aftă; termen clinic utilizat pentru a descrie o ulcerație superficială, dureroasă, de dimensiuni mici, localizată la nivelul mucoasei bucale sau digestive, înconjurată de un halou eritematos inflamator.
• aftos — Care este de natura aftelor, caracterizat prin prezența aftelor sau referitor la acestea; clinic, descrie o stare patologică ori o manifestare inflamatorie localizată la nivelul mucoasei bucale, caracterizată prin ulcerații dureroase de mici dimensiuni.
• aftoză — Stare patologică caracterizată prin apariția unor erupții eruptive repetate, cronice sau generalizate de afte la nivelul mucoasei bucale ori genitale. Reprezintă o afecțiune dermatologică și stomatologică ce poate fi corelată cu tulburări imunitare, factori ereditari sau episoade severe de stres emoțional.
• alotriodonție — Anomalie dentară congenitală sau stare patologică structurală caracterizată prin prezența sau dezvoltarea unor dinți în poziții complet aberante, atipice ori în afara arcadelor alveolare normale (cum ar fi în interiorul sinusului maxilar, pe palat sau în fosele nazale); de asemenea, poate defini grefarea sau transplantarea unui dinte străin (heterolog). Acest fenomen clinic necesită adesea intervenții chirurgicale ortodontice complexe pentru a preveni distrugerea structurilor osoase învecinate.
• alveolectomie — Intervenție chirurgicală stomatologică constând în rezecția parțială sau totală a marginilor osoase ale unei alveole dentare ori a unei porțiuni din creasta alveolară a maxilarului. Această procedură structurală se execută de obicei după extracții laborioase sau în scop preprotetic, pentru a netezi osul și a facilita aplicarea ulterioară a unei proteze dentare.
• alveolită — Proces inflamator sau infecțios localizat la nivelul unei alveole. În stomatologie (alveolită postextracțională), reprezintă o complicație dureroasă ce apare după extracția unui dinte din cauza infectării sau absenței cheagului de sânge protector; în pneumologie, definește inflamația alveolelor pulmonare provocată de factori alergici, infecțioși ori toxici, afectând structural capacitatea respiratorie.
• alveoliză — Proces patologic distructiv constând în resorbția treptată, atrofia sau distrugerea țesutului osos al procesului alveolar care susține dinții în maxilare. Acest fenomen osteolitic structural apare frecvent ca o complicație avansată a bolii parodontale (parodontită) sau din cauza unor traumatisme ocluzale repetate, ducând la mobilitatea progresivă și, în final, la pierderea dintelui afectat.
• alveolo — Prefixoid sau element de compunere utilizat în terminologia științifică medicală, biologică sau fonetică pentru a introduce referiri structurale la alveole (dentare sau pulmonare) ori la structurile anatomice adiacente acestora. Provenit etimologic din limba latină, servește la formarea unor neologisme savante compuse care descriu relații topografice ori patologice complexe.
• alveoloclazie — Proces patologic distructiv caracterizat prin resorbția activă, dizolvarea sau fracturarea țesutului osos al procesului alveolar sub acțiunea directă a celulelor osteoclaste. Acest fenomen osteolitic sever, corelat structural cu stadiile avansate ale parodontopatiilor marginale cronice, determină pierderea suportului rigid al dintelui, instalarea mobilității dentare progresive și pierderea consecutivă a elementelor dentare afectate.