#stomatologie

• alveoloplastie — Intervenție chirurgicală stomatologică de remodelare, regularizare sau reconstrucție a procesului alveolar al oaselor maxilare, efectuată de obicei după extracții dentare multiple ori în scop preprotetic. Această procedură structurală urmărește netezirea crestelor osoase neregulate sau ascuțite și optimizarea formei anatomice a maxilarului pentru a asigura suportul și stabilitatea viitoarei proteze dentare.
• alveolotomie — Intervenție chirurgicală stomatologică ce constă în incizarea, deschiderea sau secționarea peretelui osos al unei alveole dentare. Această procedură structurală este executată pentru a facilita extracția unei rădăcini dentare fracturate sau incluse, pentru a permite drenajul unui abces intraosos ori pentru a obține acces direct la un focar de infecție apicală.
• amalgam — Aliaj obținut prin dizolvarea sau combinarea unui metal (precum aurul, argintul, zincul sau staniul) cu mercurul, utilizat istoric în metalurgia extractivă și în stomatologie pentru realizarea obturațiilor dentare (plombe); (în sens figurat) amestec confuz, eterogen și dezordonat de elemente, idei, sentimente sau persoane complet diferite, reunite într-un tot lipsit de coerență.
• amalgamator — Aparat sau dispozitiv mecanic utilizat în cabinetele stomatologice pentru dozarea și amestecarea rapidă, prin vibrații de înaltă frecvență, a componentelor (mercur lichid și pulbere de aliaj metalic) necesare preparării amalgamului dentar; (ca adjectiv) care are proprietatea sau rolul de a amesteca, a contopi ori a reuni elemente eterogene într-un tot unitar.
• ameloblastom — O tumoră benignă, dar local invazivă și agresivă, de origine odontogenă, care se dezvoltă cel mai frecvent la nivelul mandibulei sau al maxilarului din celulele epiteliului adamantin (ameloblasti). Deși nu metastazează în mod obișnuit, are o rată mare de recurență locală dacă nu este extirpată complet prin rezecție chirurgicală radicală, determinând distrucția osului înconjurător și deformări faciale.
• anchilocheilie — Malformație congenitală rară sau afecțiune cicatriceală dobândită (în urma unor traume severe, arsuri sau ulcerații), caracterizată prin fuziunea parțială ori totală a buzelor sau prin aderența anormală a buzelor la gingii, determinând limitarea severă a deschiderii cavității bucale și dificultăți majore în masticație, fonație și igienă.
• anchiloglosie — Malformație congenitală caracterizată prin scurtarea, îngroșarea sau inserția prea avansată a frenului lingual (aței de sub limbă), fapt care limitează sever mișcările normale ale limbii și poate cauza dificultăți în alăptare la sugari, respectiv tulburări de vorbire (fonație) și probleme de igienă orală la copii și adulți.
• anodont — Care nu are dinți; lipsit complet de elemente dentare în cavitatea bucală. În zoologie, descrie specii sau grupuri de animale (cum ar fi păsările actuale, balenele cu fanoane ori unele reptile) caracterizate structural prin absența dentiției naturale. În medicină și stomatologie, se referă la un individ afectat de anodonție, o anomalie congenitală rară de dezvoltare a arcadelor alveolare.
• anodontă — Forma de feminin pentru anodont; ființă, structură anatomică sau specie lipsită complet de dinți în cavitatea bucală. În zoologie, reprezintă și denumirea populară pentru diverse specii de scoici mari de apă dulce (cum este genul Anodonta), caracterizate structural prin absența dinților sau a zimților de fixare de pe balamaua cochiliei.
• anodontie — Anomalie congenitală rară caracterizată prin absența totală sau parțială a dinților, cauzată de lipsa formării mugurilor dentari în oasele maxilare în timpul dezvoltării intrauterine. Acest defect structural afectează atât dentiția temporară (de lapte), cât și pe cea permanentă, determinând tulburări severe de masticație, fonație și fizionomie, necesitând tratament protetic complex.
• antefreză — Sculă așchietoare metalică, cap de freză preliminar sau instrument rotativ utilizat pentru efectuarea unei prelucrări inițiale grosiere (degroșare) înainte de finisarea unei suprafețe. În stomatologie și tehnica dentară, reprezintă o freză specială folosită pentru pregătirea preliminară a cavităților sau șlefuirea inițială a materialelor protetice.
• anticarie — Care previne, combate sau stopează apariția și dezvoltarea cariilor dentare; substanță chimică, ingredient activ (precum fluorul sau xilitolul) ori produs de igienă orală (pastă de dinți, apă de gură) formulat structural pentru a proteja smalțul dentar împotriva demineralizării bacteriene și a acizilor corozivi.
• antisialagog — Care diminuează, inhibă sau oprește secreția salivară (sialoreea); substanță farmaceutică ori compus chimic (de regulă din clasa anticolinergicelor, cum este atropina) utilizat pentru a reduce producția de salivă. În practica chirurgicală și stomatologică, un agent antisialagog este administrat preoperator pentru a menține cavitatea bucală uscată și a preveni aspirația pulmonară a fluidelor în timpul anesteziei generale.
• apatită — Forma literară standard și cea mai frecventă a denumirii mineralului fosfatic natural; reprezintă, de asemenea, o componentă structurală majoră a țesuturilor dure din organismul uman și animal, regăsindu-se sub formă de hidroxiapatită ca mineral de bază în structura smalțului dentar și a oaselor.
• apectomie — Procedură chirurgicală stomatologică (cunoscută și ca rezecție apicală) care constă în îndepărtarea chirurgicală a apexului (vârfului) rădăcinii unui dinte, împreună cu țesutul osos necrozat sau infectat înconjurător. Acest tratament de endodonție chirurgicală este aplicat atunci când tratamentele clasice de canal eșuează, având scopul de a salva dintele de la extracție.
• apex — Vârf, extremitate superioară sau punct culminant al unei structuri anatomice ori organice (cum ar fi vârful inimii, al plămânului sau al rădăcinii unui dinte); în botanică, reprezintă vârful tulpinii sau al rădăcinii unde se află țesutul meristematic de creștere. În astronomie, desemnează punctul de pe sfera cerească spre care se îndreaptă sistemul solar în mișcarea sa prin galaxie.
• apexită — Proces inflamator acut sau cronic localizat la nivelul apexului (vârfului) rădăcinii unui dinte și al țesuturilor periapicale înconjurătoare, cauzat de regulă de o infecție bacteriană netratată a pulpei dentare (necroză pulpară). Se manifestă clinic prin dureri violente la masticație sau percuție axială.
• apicectomie — Procedură chirurgicală stomatologică ce constă în îndepărtarea chirurgicală a apexului (vârfului) rădăcinii unui dinte, împreună cu țesutul osos infectat sau necrozat din vecinătatea acestuia. Cunoscută pe scară largă și sub denumirile de rezecție apicală sau apectomie, se aplică atunci când tratamentul clasic de canal eșuează.
• apici — Forma de plural pentru substantivul masculin 'apex' (folosită alternativ cu apexuri în jargonul științific sau medical) ori forma de plural a arhaismului anatomic 'apendic'; desemnează vârfurile, extremitățile superioare sau punctele terminale ale unor structuri organice, biologice sau dinți.
• apico — Element prim de compunere neologică (prefixoid) extras din lexicul latin, utilizat în terminologia medicală, stomatologică și fonetică pentru a introduce referirea structurală directă la un apex, la un vârf sau la extremitatea unei rădăcini dentare (de exemplu, apicoectomie, apicoficare).