#suveran

• absoluitate — Formă arhaică, rară sau regională a substantivului abstract „absolutism” ori „absolutitate”, întâlnită sporadic în traducerile timpurii de texte filozofice și juridice din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea. În plan conceptual, termenul desemna starea sau calitatea a ceea ce este suveran, necondiționat, independent de orice relație externă ori deținerea unei autorități morale și politice totale, care nu suportă nicio limitare normativă.
• anarh — Concept filozofic dezvoltat în teoria politică modernă (redefinit în special de gânditorul Ernst Jünger) care desemnează o persoană suverană din punct de vedere spiritual și moral, care refuză în mod conștient autoritatea statului și ierarhiile sociale, dar care, spre deosebire de anarhist, nu luptă activ pentru distrugerea lor, ci alege să trăiască independent în interiorul propriilor reguli interioare, păstrându-și neatinsă libertatea individuală absolută.
• anectare — Acțiunea de a anecta și rezultatul ei; încorporare, anexare sau alipire forțată ori unilaterală a unui teritoriu străin în structura administrativă și politică a unui stat. Ca noțiune în dreptul internațional public, reprezintă un act ilegal de dobândire a suveranității teritoriale prin violarea principiului neagresiunii.
• antiimperialism — Doctrină politică, mișcare ideologică sau atitudine internațională îndreptată împotriva imperialismului, a colonialismului și a tendințelor de hegemonie, expansiune ori dominație politică, economică și militară a unui stat puternic asupra altor popoare. În sens structural, promovează suveranitatea națională, autodeterminarea și independența deplină a națiunilor.
• antiimperialist — Care aparține antiimperialismului sau este adept al acestuia; care luptă, protestează sau se manifestă activ împotriva imperialismului și a expansiunii coloniale. În sens structural, descrie organizații civice, tratate internaționale sau manifestări publice dedicate protejării libertății popoarelor.
• antinațional — Care contravine intereselor fundamentale ale unei națiuni, ale unui popor sau ale unui stat suveran; politică, ideologie, trădare sau comportament public care aduce prejudicii independenței, culturii ori securității naționale. În sens structural și juridic, descrie acțiuni executive, discursuri de subminare ori tratate internaționale considerate abuzive sau contrare interesului patriotic.
• antinaționalism — Doctrină politică, atitudine teoretică sau mișcare ideologică orientată spre combaterea naționalismului, a xenofobiei și a șovinismului; orientare conceptuală care respinge primatul identității etnice sau naționale în favoarea globalismului, a cosmopolitismului ori a integrării supranaționale. În sens structural, promovează cooperarea universală, frontierele deschise și cetățenia globală, criticând miturile suveraniste.
• antipapă — Persoană aleasă în mod ilegal sau necanonic în funcția de papă al Bisericii Romano-Catolice, în opoziție cu suveranul pontif legitim, recunoscut oficial. Acest fenomen istoric a apărut de regulă în perioade de schismă religioasă sau de conflicte politice majore între papalitate și imperiu, când diverse facțiuni rivale își disputau autoritatea spirituală supremă.
• apărătorii independenței — Sintagmă cu caracter istoric și patriotic care desemnează ostașii, liderii politici, personalitățile culturale sau cetățenii care s-au jertfit ori au luptat activ în Războiul de Independență (1877-1878) sau în alte mișcări de eliberare națională. Acest concept structural reflectă ansamblul forțelor care au garantat suveranitatea statului român în fața imperiilor vecine.
• Arabia Saudită — Stat suveran situat în Orientul Mijlociu, ocupând cea mai mare parte a Peninsulei Arabice; este o monarhie absolută de orientare islamică, recunoscută oficial drept custode al celor mai sfinte locuri ale islamului, Mecca și Medina. Reprezintă o putere economică globală majoră datorită rezervelor sale uriașe de petrol și un actor geopolitic central în lumea arabă și în deciziile strategice internaționale.
• Armenia — Stat suveran (Republica Armenia) situat în regiunea muntoasă a Caucazului de Sud, la granița dintre Europa de Est și Asia de Vest. Cu o istorie milenară și o cultură profund marcată de spiritualitatea creștină, țara este recunoscută ca fiind primul stat din lume care a adoptat oficial creștinismul ca religie de stat (în anul 301 d.Hr.), având capitala la Erevan și fiind dominată vizual de silueta simbolică a Muntelui Ararat.
• atotputere — Putere absolută, nelimitată și universală; capacitatea supremă de a înfăptui orice, fără nicio restricție fizică, juridică sau morală; omnipotență. În dogmatica teologică, constituie un atribut exclusiv divin; în filozofia politică sau analizele autoritare, termenul descrie concentrarea totală a controlului statal în mâinile unui singur lider sau regim, dincolo de limitele legilor constituționale.
• aulic — Care aparține curții unui suveran, curții regale sau imperiale, privitor la o astfel de curte sau la demnitarii acesteia. În sens larg sau figurat, termenul descrie un stil literar, un limbaj sau un comportament caracterizat prin solemnitate deosebită, rigoare ceremonială, eleganță formală extremă sau o nuanță de servilism curtean.
• autarhism — Curent de gândire politică sau filozofică derivat din principiul autarhiei, care promovează și justifică izolarea voită a unei comunități ori a unui stat și organizarea sa pe baze stricte de autosuficiență; doctrină care plasează independența absolută față de influențele, resursele și piețele externe ca valoare supremă pentru conservarea identității și suveranității structurale.
• autocrator — Titlu oficial purtat de unii monarhi absoluți, în special de împărații bizantini și de țarii ruși, ca echivalent al termenului latin 'imperator', desemnând un suveran care guvernează prin propria sa autoritate absolută și nelimitată. În sens larg, termenul face referire la un conducător autocratic autoinvestit cu puteri depline în stat.
• autocratorie — Formă arhaică sau livrescă de guvernare echivalentă cu autocrația; demnitatea, domnia ori perioada de exercitare a puterii absolute de către un autocrator, în special în contextul Imperiului Bizantin sau al țarismului rus. Reprezintă o structură politică bazată pe centralizarea totală a deciziilor în mâna unui singur suveran absolut.
• autodetermina — A-și hotărî singur și în mod independent destinul, statutul politic, formă de guvernare ori calea de dezvoltare economică, socială și culturală, fără nicio ingerință, presiune sau dictat din partea unor forțe ori state externe. În psihologie, se referă la acțiunea unui individ de a lua decizii autonome bazate pe propriile valori și motivații interne.
• autodeterminare — Acțiunea de a se autodetermina și rezultatul ei; pilon fundamental al dreptului internațional public ce proclamă libertatea unui popor de a-și hotărî organizarea politică și statală. În psihologia cognitivă, reprezintă o teorie a motivației umane axată pe importanța autonomiei, competenței și relaționării în dezvoltarea personalității.
• autodeterminat — Care s-a determinat, definit sau eliberat prin proprie inițiativă și voință; popor, stat ori comunitate etnică care și-a stabilit în mod autonom suveranitatea, forma de guvernare și destinele politice, fără constrângeri din exterior. În sens psihologic, descrie un individ guvernat de o puternică motivație intrinsecă, ale cărui acțiuni structurale sunt aliniate propriilor valori morale.
• autoguverna — A se conduce, a se administra sau a se guverna singur în mod autonom, prin intermediul propriilor legi, instituții și decizii interne, fără a fi supus unui control administrativ extern sau unei dominații politice străine. Se aplică popoarelor, statelor suverane, regiunilor autonome sau micro-comunităților care își exercită deplin autodeterminarea.