#tara romaneasca

• Afumatu — Formă articulată arhaică, regională sau individualizată a toponimului și numelui istoric Afumați. Este utilizat ca nume de familie rar ori ca poreclă istorică, amintind de personalități medievale precum domnitorul Radu de la Afumați, sau desemnează o proprietate ori o așezare marcată în trecut de activitatea afumării.
• aga — Titlu onorific sau administrativ acordat în Imperiul Otoman unor comandanți militari sau șefi de instituții; în Țările Române (Moldova și Țara Românească), termenul desemna boierul responsabil cu conducerea agiei (corpul de pază și poliție al capitalei), având atribuții administrative și judecătorești importante sub directa autoritate a domnitorului.
• agie — Instituție administrativă și polițienească din Țările Române (Muntenia și Moldova), existentă în perioada medievală și modernă timpurie, care avea atribuții stricte de menținere a ordinii publice, pază a orașelor, combatere a criminalității și control al piețelor. Prin extensie, termenul desemnează sediul acestei autorități, funcția sau demnitatea administrativă de agă, precum și corpul de slujitori aflați în subordinea directă a acestuia.
• agiesc — Care aparține agiei sau agăi, privitor la agie ori la autoritatea acesteia; specific activităților polițienești, administrative sau judiciare din Țările Române medievale. În context istoric, descrie documente, ordine, bugete, uniforme sau acțiuni care derivau direct din atribuțiile de supraveghere ale instituției agiei.
• agirsemâi — Termen istoric și arhaism de origine otomană folosit în trecut pentru a desemna o taxă oficială, un impozit sau o dare specială percepută în Țările Române asupra anumitor categorii de bunuri, tranzacții sau activități comerciale reglementate de administrația turcă. În sens structural administrativ, reflectă jargonul fiscal al epocii fanariote și structura dărilor complexe impuse comunităților locale.
• alai-baș-ceauș — Vechi titlu onorific sau funcție administrativ-militară de origine otomană din perioada medievală a Țărilor Române, desemnând pe șeful sau comandantul ceaușilor (curierilor, aprozilor ori gărzilor de corp) care conducea și organiza ordinea în cadrul alaiurilor sau procesiunilor oficiale domnești. Acest dregător avea rolul structural de a menține disciplina curtenilor în timpul ceremoniilor publice majore.
• altângic — Monedă divizionară otomană de argint sau din bilon, cu o valoare nominală fixă reprezentând o fracțiune dintr-un altân (sau echivalentul a șase piastri / guruși); a circulat temporar în Balcani și în Țările Române în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea ca monedă de schimb în tranzacțiile zilnice de amploare medie.
• altîngic — Variantă grafică tradițională (scrisă cu 'î') pentru 'altângic'; monedă divizionară otomană din argint sau bilon, echivalentă cu un altunluc (șase guruși), care a circulat ca instrument cotidian de schimb în Balcani și în Țările Române în secolele XVIII-XIX.
• anerisi — A anula, a desființa, a casa sau a lipsi de valoare juridică un act oficial, o hotărâre domnească ori o decizie divană. Termenul, de origine grecească, a fost utilizat structural în vechiul drept românesc (în special în hrisoavele și legiuirile din Moldova și Țara Românească) pentru a indica infirmarea solemnă a unor drepturi sau proprietăți.
• Antonie-Vodă — Nume istoric compus care desemnează personalitatea lui Antonie din Popești, domnitor al Țării Românești între anii 1669 și 1672. Acest apelativ structural asociază prenumele canonic al monarhului cu titlul oficial de proveniență slavo-bizantină 'vodă' (scurtare de la voievod), fiind utilizat cu precădere în cronicile de epocă, studiile istoriografice și documentele de arhivă pentru a individualiza perioada sa de domnie marcată de influența marii familii a Cantacuzinilor.
• arhontăreasă — Soția unui arhonte sau boier mare; termen arhaic utilizat în țările române pentru a desemna o femeie din înalta aristocrație nobiliară, care se bucura de un statut social privilegiat și de respectul comunității datorită rangului soțului ei.
• armaș — Dregător istoric din Țările Române (Moldova și Țara Românească) care avea atribuții judiciare și executive majore, fiind însărcinat cu paza închisorilor, îndeplinirea pedepselor corporale sau capitale dictate de domnitor și supravegherea artileriei (a armelor de foc ale oștirii). În sens general, titlul desemna un executor al ordinelor domnești și paznic al securității curții regale.
• armășie — Funcția, demnitatea, dregătoria sau calitatea de armaș în organizarea administrativă și politică medievală a Țărilor Române. Termenul desemnează atât perioada de exercitare a acestui rol judiciar și militar de execuție silită, cât și biroul, jurisdicția sau instituția aflată sub conducerea marelui armaș, responsabilă cu paza închisorilor, supravegherea execuțiilor și controlul artileriei.
• arzehal — O petiție oficială, jalbă sau cerere scrisă înaintată în trecut de locuitorii sau oficialii din Țările Române direct către Divanul otoman sau către sultan. Acest document formal, redactat conform rigorilor birocrației de la Istanbul, servea la reclamarea abuzurilor comise de domnitori, cererea de reduceri de dări sau soluționarea unor litigii juridice internaționale majore.