Dicționarul de Sufixe și Formare a Cuvintelor în Limba Română

• acriș — Care este destul de acru, având o aciditate slabă, plăcută sau moderată; ușor acrișor. În terminologia regională sau populară, cuvântul servește și ca substantiv pentru a denumi anumite plante sălbatice cu frunze comestibile și gust acru (cum ar fi măcrișul iepurelui sau măcrișul de baltă), folosite în mod tradițional la prepararea ciorbelor de primăvară.
• agărnitură — Zgârietură fină, crestătură superficială sau urmă vizibilă lăsată pe o suprafață de un obiect ascuțit, spin ori unealtă de tăiere. În meșteșugurile tradiționale, reprezintă semnul sau linia de ghidaj executată intenționat pe lemn ori piatră pentru a marca reperele de prelucrare, iar în sens cotidian indică o mică leziune a pielii ori o imperfecțiune estetică pe un obiect gospodăresc.
• ajomire — Acțiunea de a ajomi și rezultatul ei; procesul de ademenire, momire sau atragere a cuiva într-o cursă prin mijloace viclene; prin extindere, starea de pândă sau supraveghere discretă a unui obiectiv ori a unui animal sălbatic. Ca substantiv abstract de acțiune, este o raritate lexicală utilizată exclusiv în textele dialectale sau în culegerile de folclor regional.
• ajumire — Acțiunea de a ajomi și rezultatul ei; procesul de ademenire, momire sau atragere a cuiva într-o cursă prin mijloace viclene; prin extindere, starea de pândă sau supraveghere discretă a unui obiectiv ori a unui animal sălbatic. Ca substantiv abstract de acțiune, este o raritate lexicală utilizată exclusiv în textele dialectale sau în culegerile de folclor regional.
• altăraș — Formă diminutivală, adesea regională sau arhaică, pentru cuvântul 'altar'; desemnează un altar de dimensiuni reduse, o masă sacră mică amenajată în spații domestice, capele private sau reprezentări artistice decorative destinate rugăciunii ori ritualurilor intime.
• apăraie — Cantitate mare de apă adunată într-un loc, provocată de ploi torențiale, topirea bruscă a zăpezii sau revărsarea unor cursuri de apă; curent puternic și tulbure care inundă o suprafață de teren. În sens figurat, termenul descrie o scurgere abundentă de lichid sau o sudoare excesivă care acoperă corpul în urma unui efort fizic intens ori a unei stări febrile.
• aruncătură — Acțiunea fizică de a arunca un obiect și rezultatul ei direct; distanța maximă sau spațiul geometric parcurs de un corp propulsat în aer prin forță musculară ori mecanică. În sens figurat, este folosit frecvent în expresii populare pentru a exprima o distanță spațială foarte mică, o proximitate imediată sau o evaluare rapidă, comparabilă cu efortul minim necesar unei singure lansări de obiect.
• arvălucă — Formă diminutivală, regională și afectivă derivată din substantivul 'arvă', folosită în graiurile populare pentru a desemna o mică plantație de viță-de-vie situată pe un teren plan din apropierea gospodăriei sau o variantă scurtă, mai simplă, a dansului popular tradițional omonim, jucat de obicei de copii sau tineri la adunările sătești.
• arzătură — Leziune tisulară provocată de acțiunea directă a căldurii (foc, lichide fierbinți, aburi), a radiațiilor solare, a curentului electric sau a unor substanțe chimice corozive asupra pielii ori a mucoaselor. În sens structural medical, severitatea sa este clasificată pe grade (I-IV) în funcție de profunzimea distrugerii celulare. În limbaj colocvial, termenul descrie și senzația acută de usturime gastrică întâlnită în afecțiunile digestive sau urmele lăsate de un obiect încins pe o suprafață.
• arzime — Termen abstract sau regional arhaic utilizat pentru a descrie intensitatea dogorii, starea de arșiță profundă, fierbințeala extremă a aerului sau calitatea unui corp de a fi extrem de cald ori arzător. În structurile lingvistice vechi sau în graiurile izolate, acest substantiv structural exprima proprietatea intrinsecă a focului ori a soarelui de a mistui, fiind analog ca formare cu alte substantive de calitate precum 'grosime' sau 'lungime'.
• arzoaică — Termen regional sau arhaic folosit în anumite comunități rurale pentru a desemna o femeie extrem de energică, aprigă, iute la mânie ori pasională; sinonim popular cu o femeie arțăgoasă, rea de gură sau care se aprinde repede din orice discuție. În sens structural și etnolingvistic, substantivul este un derivat expresiv construit pe baza ideii de ardere, metaforă comportamentală ce asociază flăcările și căldura puternică cu temperamentul vulcanic, impulsiv sau recalcitrant al unei persoane.
• arzuriu — Adjectiv cromatic rar sau regional care descrie o nuanță de culoare asemănătoare cu cea a lucrurilor arse, a tăciunelui ori a cenușii; brun-închis, negricios, cafeniu-pământiu sau de culoarea dogorii intense a focului. În structura textelor etnografice și descriptive vechi, termenul este folosit pentru a descrie coloritul unor țesături tradiționale, nuanța blănii unor animale sau aspectul pământului uscat și pârjolit de arșița verii.
• asaltatoare — Substantiv sau adjectiv variabil care desemnează o persoană, o forță militară, o armată sau o entitate colectivă de gen feminin care execută un asalt, un atac violent sau o ofensivă directă. În sens structural și militar, se referă la trupele de șoc sau la unitățile tactice (de exemplu, companii asaltatoare) destinate să străpungă liniile defensive inamice, iar în sens figurat descrie comportamentul ofensiv, energic și impetuos al unei persoane ori grup.