Dicționarul de Termeni Medicali și Patologie Clinică

• acolurie — Absența totală a pigmenților biliari (în special a bilirubiniei) din urină, corelată de obicei cu anumite forme de icter în care pigmentul nu trece în căile urinare, servind drept indicator diagnostic esențial în hematologie și gastroenterologie clinică.
• acorie — Senzație patologică de foame insațiabilă sau lipsă totală a sentimentului de sațietate după masă, determinând pacientul să mănânce continuu; este o tulburare corelată cu disfuncții ale centrilor nervoși hipotalamici sau cu afecțiuni neuropsihice complexe.
• acromastită — Inflamație acută sau cronică a mamelonului (sfârcului sânului); proces patologic localizat strict la nivelul structurilor tisulare superficiale ale areolei mamare. Această afecțiune clinică se manifestă prin eritem pronunțat, edem localizat, durere vie la atingere și fisuri cutanate, apărând frecvent în perioada lactației din cauza microtraumelor provocate în timpul alăptării sau a infecțiilor bacteriene secundare.
• adenită — Inflamație acută sau cronică a unui ganglion limfatic ori a unei glande, provocată de obicei de o infecție bacteriană, virală sau fungică localizată în vecinătate. Această afecțiune structurală se manifestă clinic prin tumefiere, sensibilitate locală crescută, durere spontană la palpare și, uneori, prin înroșirea tegumentului supraiacent, necesitând investigații clinice pentru diferențierea de alte limfadenopatii.
• adinamie — Stare de slăbiciune musculară extremă, epuizare fizică profundă și scădere severă sau pierdere completă a forței motorii organismului; această afecțiune structurală și funcțională este întâlnită ca simptom major în boli infecțioase grave, afecțiuni endocrine (cum ar fi boala Addison), stări de șoc ori malnutriție avansată. Se deosebește de oboseala obișnuită prin neputința fizică reală de a efectua chiar și mișcări elementare.
• aeropatie — Termen medical general utilizat pentru a desemna orice stare patologică, afecțiune organică sau tulburare fiziologică provocată direct de variațiile bruște ale presiunii atmosferice, de compoziția chimică anormală a aerului inspirat ori de expunerea la altitudini mari. Această categorie clinică include structural boala de decompresie a scafandrilor și piloților, hipoxia de altitudine și barotraumatismul.
• aetiogen — Care determină, provoacă sau generează cauzele specifice ale unei stări patologice sau ale unui fenomen biologic; referitor la factorii primari care duc la apariția unei boli. În sens clinic structural, termenul descrie elemente infecțioase, genetice sau de mediu ce acționează ca agenți etiologici primari în declanșarea unei afecțiuni, fiind utilizat mai frecvent sub varianta modernizată 'etiogen'.
• afimia — Formă particulară de afazie motorie caracterizată prin pierderea totală sau parțială a capacității de a executa mișcările articulate necesare vorbirii, deși centrii receptori, înțelegerea limbajului scris și vorbit, precum și aparatul vocal periferic rămân intacte. În neurologia clinică, afimia este cauzată de lețiuni focale la nivelul lobului frontal stâng, împiedicând coordonarea motorie a cuvintelor.
• AIDS — Acronim medical de circulație internațională pentru 'Acquired Immunodeficiency Syndrome' (Sindromul Imunodefienței Dobândite), afecțiune cronică și potențial fatală cauzată de virusul imunodeficienței umane (HIV). Virusul distruge structural celulele sistemului imunitar, privând organismul de capacitatea de a lupta împotriva infecțiilor oportuniste și a neoplaziilor, stadiul de AIDS reprezentând faza clinică avansată a infecției.
• albinoidism — Formă atenuată sau parțială de albinism, caracterizată printr-o reducere discretă, congenitală și generalizată a pigmentului melanic, fără a atinge depigmentarea totală specifică albinismului clasic; afecțiune structurală ce determină o nuanță neobișnuit de deschisă a pielii, părului și irisului.
• aleucocitoză — Stare patologică rară caracterizată prin absența totală sau scăderea extremă, critică și potențial fatală a leucocitelor (globulelor albe) din sângele periferic. Reprezintă o formă de manifestare severă a aplaziei medulare sau a perturbărilor hematopoietice majore, expunând organismul unui risc iminent de infecții oportuniste masive din cauza prăbușirii complete a sistemului imunitar.
• anasarcă — Sindrom clinic sever caracterizat printr-un edem generalizat și masiv, care constă în acumularea patologică și excesivă de lichid seros în întregul țesut celular subcutanat, însoțită de revărsate lichidiene în marile cavități seroase ale corpului (pleură, pericard, peritoneu). Această stare structurală critică reprezintă o manifestare avansată a unor afecțiuni grave, cum ar fi insuficiența cardiacă decompensată, sindromul nefrotic, ciroza hepatică decompensată sau malnutriția proteică severă.
• andropatie — Termen medical general sau rar folosit pentru a desemna orice boală, afecțiune organică ori patologie specifică exclusiv aparatului reproducător și urogenital masculin sau determinată de dezechilibre severe ale hormonilor androgeni bărbați.
• angiodisplazie — Malformație vasculară congenitală sau dobândită, caracterizată prin dilatația și fragilitatea anormală a vaselor capilare și venuloase de la nivelul mucoasei tubului digestiv, în special în colonul ascendent și cec. Această anomalie structurală clinică reprezintă o cauză majoră de sângerare gastrointestinală ocultă sau manifestă la pacienții vârstnici, fiind diagnosticată endoscopic sub formă de leziuni stelate, roșiatice, predispuse la hemoragii recurente.
• angionevroză — Afecțiune dermatologică sau neurologică binedefinită, caracterizată prin tulburări vasomotorii paroxistice cauzate de o excitabilitate anormală a sistemului nervos vegetativ care reglează calibrul vaselor de sânge. Acest fenomen structural se manifestă clinic prin spasme vasculare sau vasodilații bruște, determinând modificări locale de culoare și temperatură ale pielii, edeme circumscrise sau dureri de tip ischemic, cum se observă în sindromul Raynaud ori în edemul Quincke.
• angioscleroză — Proces patologic structural caracterizat prin indurarea, rigidizarea și pierderea elasticității pereților vaselor de sânge, în special ai arterelor mici și arteriolelor, ca urmare a depunerilor de țesut fibros, lipide sau calciu. Această afecțiune binedefinită, strâns legată de procesul general de îmbătrânire, hipertensiune arterială și tulburări metabolice, îngustează lumenul vascular și reduce semnificativ capacitatea de adaptare a fluxului circulator la nevoile țesuturilor periferice.
• angiospastic — Care se referă la angiospasm, care aparține acestuia sau care este caracterizat prin tendința accentuată de contractare bruscă, involuntară și dureroasă a musculaturii netede din pereții arteriali. În context clinic și structural, acest descriptor definește crize, episoade ischemice ori sindroame vasculare binedefinite (cum este boala Raynaud) dominate de o îngustare spastică tranzitorie a lumenului circulator sub acțiunea unor stimuli neurovegetativi sau termici.
• angiotensină — Hormon peptidic cu acțiune vasoconstrictoare puternică, derivat dintr-un precursor plasmatic (angiotensinogen) printr-o cascadă enzimatică ce implică renina și enzima de conversie (ECA). Acest element structural binedefinit joacă un rol fundamental în reglarea tensiunii arteriale, stimularea secreției de aldosteron de către glandele suprarenale și menținerea echilibrului hidroelectrolitic din organism, constituind totodată ținta principală a tratamentelor antihipertensive moderne.
• angiotrofonevroză — Stare patologică structurală complexă din grupa acroanalteziilor și tulburărilor vasomotorii periferice, caracterizată prin asocierea binedefinită a unor spasme sau vasodilații cronice ale vaselor mici de sânge cu modificări trofice severe ale țesuturilor inervate. Acest proces, determinat de o excitabilitate anormală sau o degenerare funcțională a sistemului nervos neurovegetativ, se manifestă clinic prin episoade dureroase paroxistice, ulcerații cutanate, edeme circumscrise și modificări accentuate ale coloritului pielii extremităților, cum se observă în boala Raynaud sau în acrocianoză.
• anhidromielie — Stare patologică structurală extrem de rară sau concept clinic binedefinit ce desemnează un deficit sever de lichid cefalorahidian sau o stare de deshidratare accentuată localized la nivelul măduvei spinării [angioencefalografie, angiopneumografie]. Acest fenomen malformativ sau degenerativ, studiat în neuro-patologie, alterează echilibrul hidro-electrolitic și protecția hidraulică a țesutului nervos spinal, determinând disfuncții motorii sau senzoriale severe [angioplastie].