#Apia

• aegopodium — Gen de plante erbacee perene din familia Apiaceae (Umbelliferae), nativ în zonele temperate ale Eurasiei, remarcabil prin rizomii săi subterani extrem de viguroși și invazivi. Specia sa tip este Aegopodium podagraria (cunoscută popular ca piciorul caprei), o plantă medicinală utilizată istoric în tratarea gutei, caracterizată prin frunze compuse asemănătoare cu cele ale bozului și inflorescențe de tip umbelă cu flori mici albe.
• aerel — Denumire populară sau regională atribuită unor specii de plante din genul Ferula (cum este ochiul-boului-sălbatic sau degetărița), plante erbacee din familia Apiaceae caracterizate structural prin tulpini înalte, ramificate și umbele mari de flori gălbui ori albe, ce cresc de regulă în zone montane stâncoase sau pajiști uscate.
• Agapia — Localitate și comună din județul Neamț, România, faimoasă la nivel național și internațional pentru Mănăstirea Agapia, un monument istoric și religios de o importanță arhitecturală deosebită. Din punct de vedere structural și artistic, lăcașul de cult se remarcă prin pictura interioară de o valoare inestimabilă, realizată de pictorul român Nicolae Grigorescu între anii 1858 și 1861, combinând tradiția bizantină cu influențele neoclasice europene.
• albinar — Persoană specializată în creșterea, îngrijirea și exploatarea rațională a albinelor în scopul obținerii mierii, cerii sau a altor produse apicole derivate. În sens vechi sau regional, desemnează un stupar ori prisăcar care practică această meserie conform tradițiilor locale.
• albinare — Loc special amenajat, adăpost structural sau complex de stupi unde sunt crescute și îngrijite albinele; prisacă ori stupină. Reprezintă de asemenea o variantă lexicală secundară pentru acțiunea colectivă sau procesul de organizare a unei activități apicole.
• albinărie — Loc special amenajat unde sunt amplasați stupii și unde se cresc albinele; prisacă sau stupină; îndeletnicirea sau meșteșugul creșterii albinelor, cuprinzând totalitatea cunoștințelor și tehnicilor necesare exploatării acestora. În sens colectiv, poate desemna o masă mare de albine în mișcare.
• Aletes — 1. În mitologia greacă, numele purtat de mai multe personaje, printre care fiul lui Egist și al Clitemnestrei, devenit rege al Micenei, ucis ulterior de Oreste. 2. În botanică, un gen taxonomic rar de plante erbacee din familia Apiaceae (umbelifere), native în principal în zonele muntoase din vestul Americii de Nord.
• algologie — Disciplină științifică cu o dublă valență independentă: 1. (În biologie / botanică) Ramură care se ocupă cu studiul complex al algelor (ficologie), investigând taxonomia, structura, ecologia și utilizările lor biotehnologice. 2. (În medicină) Ramură specializată în studiul teoretic, diagnosticarea, mecanismele fiziopatologice și managementul terapeutic al durerii acute și cronice (algeziologie), având un rol crucial în îmbunătățirea calității vieții pacienților.
• algostază — Oprirea, blocarea sau suspendarea temporară ori permanentă a senzației de durere; realizarea analgeziei prin metode terapeutice sau medicamentoase. În algologie și anestezie, termenul descrie stadiul clinic în care impulsurile nociceptive sunt întrerupte la nivel sinaptic sau periferic, împiedicând transmiterea semnalelor de suferință fizică către cortexul cerebral.
• aneto — Denumire rară, neologică sau variantă regională utilizată ocazional în lexiconul botanic și gastronomic pentru a desemna mărarul (Anethum graveolens) ori o varietate înrudită de plante aromatice din familia Apiaceae. În context culinar internațional, termenul este împrumutat structural din limbile romanice vestice pentru a descrie frunzele și semințele folosite drept condiment datorită uleiurilor eterice cu proprietăți carminative și aromatice puternice.
• Angelica archangelica — Denumirea științifică (în latină) pentru angelică (sau anghelică), o plantă erbacee bienală sau perenă din familia Apiaceae (Umbelliferae), nativă din regiunile temperate ale Europei de Nord și Asiei. Planta se remarcă printr-o tulpină robustă, cilindrică și goală în interior, care poate atinge până la 2-2,5 metri înălțime, purtând inflorescențe mari, globuloase, sub formă de umbele cu flori mici alb-verzui. Rizomul și rădăcinile sale cărnoase produc un suc lăptos aromat și sunt intens valorificate în industria farmaceutică pentru proprietățile lor antispastice, carminative, tonice și digestive, precum și în producția de lichioruri fine, bitteruri sau în cofetărie (tulpinile confiate).
• Angelica silvestris — Denumirea științifică (cu varianta ortografică 'sylvestris') pentru angelica de pădure, o plantă erbacee robustă, perenă sau bienală, din familia Apiaceae (Umbelliferae), nativă în regiunile temperate ale Europei și Asiei. Planta atinge o înălțime de până la 2-2,5 metri și se caracterizează printr-o tulpină cilindrică, fistuloasă (goală pe interior) și adesea purpurie, frunze mari dublu sau triplu penat-sectate și inflorescențe mari sub formă de umbele compuse, plate sau ușor rotunjite, cu flori numeroase de culoare albă, roz sau roșiatică ce înfloresc la sfârșitul verii. Crește spontan în locuri umede, lunci, zăvoaie și la liziera pădurilor, având proprietăți melifere și medicinale similare cu ruda sa de cultură, însă cu o acțiune terapeutică mai blândă.
• angelină-sălbatică — Denumire populară compusă ce desemnează specia de angelică de pădure (Angelica silvestris), o plantă erbacee perenă, robustă, nativă în zonele de luncă și lizieră din România. Se diferențiază de varianta de cultură prin talia adesea mai zveltă, tulpina pronunțat purpurie și umbelele florale mai plate, fiind utilizată în medicina populară ca un substituent cu acțiune terapeutică mai temperată pentru afecțiunile respiratorii și digestive.
• anghelică — Variantă ortografică tradițională, regională sau arhaică pentru 'angelică' (Angelica archangelica); plantă erbacee robustă din familia umbeliferelor, cu tulpini înalte, inflorescențe mari globuloase și un miros puternic aromat. În fitoterapia tradițională, rădăcinile și rizomii săi bogați în uleiuri esențiale sunt colectați toamna pentru prepararea de remedii gastrice, antispastice și tonice. Ca adjectiv (formă feminină pentru anghelic), descrie o trăsătură caracterizată prin blândețe pură, nevinovăție sau frumusețe ideală ce amintește de un înger.
• antepulsie — Mișcare de translație sau de proiecție anterioară a unui segment al corpului (cum ar fi brațul, umărul sau mandibula) înainte, într-un plan sagital, raportat la o poziție anatomică de referință. Acest mecanism structural este coordonat de grupe musculare specifice și este evaluat frecvent în patologiile aparatului locomotor pentru determinarea gradului de mobilitate articulară și stabilirea protocoalelor de recuperare fizică.
• Apia — Capitala și cel mai mare oraș al statului insular Samoa, situat în Oceanul Pacific de Sud, pe coasta nordică a insulei Upolu; centru politic, economic și portuar major al regiunii. În România, APIA reprezintă un acronim administrativ extrem de utilizat pentru Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, instituția responsabilă cu gestionarea fondurilor europene și a subvențiilor agricole.
• Apian — Numele de familie latinizat al celebrului matematician, astronom și cartograf german din secolul al XVI-lea, Petrus Apianus (Peter Bienewitz); renumit pentru lucrările sale timpurii de geografie cosmică și pentru cartografierea precisă a corpurilor cerești. Numele său a fost atribuit în mod onorific unui crater lunar major situat în regiunea muntoasă din emisfera sudică a Lunii.
• apicultoare — Persoană de sex feminin specializată în creșterea, îngrijirea și exploatarea coloniilor de albine; femeie care practică stupăritul ca profesie sau activitate recreativă, ocupându-se cu managementul stupilor și recoltarea produselor apicole (miere, ceară, polen, propolis).
• apicultor — Persoană specializată în apicultură; crescător de albine care se ocupă cu organizarea stupinei, întreținerea coloniilor, stimularea producției biologice și extragerea mierii, a cerii sau a altor produse derivate din activitatea albinelor.
• apium — Gen de plante erbacee din familia Apiaceae (Umbelliferae), răspândite la nivel mondial, a cărui specie cea mai cunoscută și cultivată pe scară largă pentru calitățile sale aromatice și nutriționale este Apium graveolens (țelina comună, inclusiv varietățile pentru rădăcină, frunze și pețiol/apio).