#Ares

• amorțitură — Formă populară, arhaică sau regională care desemnează starea de amorțeală, rezultatul procesului de amorțire sau o porțiune corporală temporar nesimțitoare. În graiurile locale, cuvântul descrie senzația fizică neplăcută de furnicare sau înțepătură ce apare în membre în urma reluării circulației sângelui.
• amoțire — Variantă fonetică regională sau arhaică pentru substantivul 'amorțire'; acțiunea de a (se) amorți și rezultatul ei. Acest termen definește procesul fiziologic tranzitoriu de pierdere a sensibilității tactile și a mobilității într-un membru, sau, în sens figurat, starea de toropeală și inactivitate profundă.
• amoțit — Variantă fonetică regională sau arhaică pentru adjectivul 'amorțit'; care și-a pierdut temporar sensibilitatea fizică, capacitatea de reacție tactilă și mobilitatea musculară din cauza frigului sau a unei presiuni mecanice prelungite pe un traseu nervos periferic. În sens figurat, descrie o persoană toropită, lipsită de energie sau o activitate aflată în stagnare.
• Antares — Cea mai strălucitoare stea din constelația Scorpionul și una dintre cele mai mari stele cunoscute, clasificată ca o supergigantă roșie aflată în etapele avansate ale evoluției sale stelare. Datorită nuanței sale distincte de roșu-portocaliu și a poziției sale pe cerul nocturn în apropierea eclipticii, numele său provine din limba greacă veche și înseamnă 'rivalul lui Marte', fiind adesea confundată vizual cu această planetă.
• anticăresc — Care aparține unui anticar, privitor la anticariat, la negoțul sau evaluarea cărților vechi și a obiectelor istorice; specific stilului sau atmosferei din spațiile de bibliofilie. Acest adjectiv arhaic este utilizat izolat în literatura veche pentru a descrie practicile, preocupările sau mediul comercial de conservare a manuscriselor.
• anticări — Formă de plural învechită și arhaică pentru substantivul anticar (persoane specializate în colecționarea, evaluarea sau comercializarea cărților vechi și a obiectelor istorice rare); anticari. În documentele administrative și literare din secolul al XIX-lea, termenul desemna comunitatea erudiților sau a negustorilor de cultură care se ocupau cu salvarea și revânzarea hrisoavelor, monedelor străvechi și hărților istorice.
• anticvăresc — Care aparține anticvarilor sau anticariatului, privitor la anticari ori la negoțul cu obiecte și cărți vechi; specific stilului, atmosferei sau practicilor dintr-un anticariat. Uneori, termenul poate descrie un aer nostalgic, erudit sau ușor desuet, caracteristic locurilor în care se adună vestigii ale trecutului cultural.
• Antipa — Nume propriu de familie și prenume istoric de origine elenă. În contextul cultural și științific românesc, se referă în mod eminent la Grigore Antipa (1867-1944), naturalist, biolog, oceanograf și muzeolog de renume mondial, fondator al Muzeului Național de Istorie Naturală din București și pionier al dioramelor biologice moderne; de asemenea, poate desemna o insulă sau o structură geografică numită în onoarea sa.
• apăresc — Formă verbală regională, hibridă sau arhaică utilizată uneori în graiurile populare ca echivalent pentru indicativul prezent al verbului 'apărea' (cu sensul de a se ivi) sau derivată structural prin confuzie morfologică cu modelul verbelor de conjugarea a IV-a terminating în sufixul '-esc'. Reflectă o dinamică arhaică de adaptare a formelor de mișcare vizuală în graiul vorbit.
• aprehendat — Care a fost perceput, înțeles sau cuprins structural de către rațiune ori intuiție; concept sau obiect asimilat în sistemul de cunoștințe al unui individ. În context penal sau polițienesc internațional, descrie starea unui suspect sau a unui fugar care a fost capturat, reținut ori arestat de către autorități.
• arăstui — A aresta sau a reține în mod oficial o persoană suspectă, din ordinul unei autorități locale sau administrative; a pune sub sechestru bunuri ori mărfuri în cadrul unor dispute juridice rurale. Termenul reprezintă o variantă fonetică arhaică și regională întâlnită în vechile documente din Transilvania, fiind o adaptare locală a verbului modern de influență neologistică.
• arăstuire — Acțiunea de a arăstui și rezultatul ei; reținerea formală, arestarea sau punerea sub pază a unei persoane; procesul administrativ ori juridic de sechestrare și confiscare temporară a unor bunuri mobile sau imobile conform cutumelor vechi.
• Ares — Zeu suprem al războiului sângeros, al violenței și al curajului fizic brutal în mitologică greacă veche, fiu al lui Zeus și al Herei, fiind identificat structural în panteonul roman cu Marte. În astronomie și astrofizică, numele este utilizat ca rădăcină etimologică în termeni care descriu fenomene marțiene, sau ca denumire pentru rachete purtătoare din programele spațiale moderne.
• areșcă — Formă regională, diminutivală sau populară utilizată în trecut pentru a desemna un loc de detenție improvizat, un arest mic, o carceră, o celulă rudimentară de sat sau vatra încuiată a unui turn de pază. În sens structural-etnografic, areșca reprezenta spațiul fizic restrâns folosit în comunitățile rurale ori în târgurile mici pentru închiderea pasageră a scandalagiilor sau a celor care refuzau plata taxelor.
• arest — Măsură privativă de libertate dispusă de o autoritate judiciară pe o perioadă determinată, constând în reținerea sau încarcerarea unei persoane suspectate ori condamnate pentru o infracțiune. În sens instituțional structural, desemnează locul special amenajat (penitenciar, cameră de reținere) unde sunt deținute aceste persoane, în timp ce în legislația modernă se regăsește sub diverse forme procedurale preventive (cum ar fi arestul preventiv sau arestul la domiciliu).
• aresta — A lipsi o persoană de libertate în mod legal, prin reținere sau încarcerare, pe baza unui mandat ori a unei ordonanțe emise de o autoritate judiciară competentă. În sens procedural structural, acțiunea marchează trecerea unui suspect din starea de libertate în regimul de detenție preventivă sau executare a unei pedepse, fiind guvernată de reguli stricte de drept penal menite să garanteze respectarea drepturilor fundamentale.
• arestălui — Variantă verbală regională sau arhaică întâlnită rar în anumite graiuri populare pentru verbul 'a aresta'; acțiunea de a priva o persoană de libertate în mod legal sau abuziv, a reține, a pune sub pază ori a întemnița pe cineva. În sens structural-istoric, termenul era utilizat în limbajul vechi administrativ și de mahala pentru a descrie prinderea răufăcătorilor de către poterași sau zbirii domnești.
• arestăluire — Acțiunea de a arestălui și rezultatul ei; reținere, arestare, privare de libertate realizată conform obiceiurilor vechi sau practicilor administrative arhaice rurale. În sens structural, reprezintă faza procedurală primitivă sau fapta fizică de prindere și punere sub zăvor a unei persoane de către autoritățile locale dintr-un ținut înainte de judecata oficială.
• arestăluit — Formă regională rarisimă, contaminată sau alterată fonetic a adjectivului/participiului 'arestat'; care a fost pus sub arest, reținut de autorități or privat de libertate în baza unei decizii locale. Înțelesul structural provine din aplicarea unui sufix hibrid verbal în graiurile vechi, fiind întâlnit ocazional în documentele rurale sau însemnările de judecată din secolele trecute.
• arestant — Persoană (bărbat) privată de libertate în mod legal, aflată sub paza autorităților judiciare într-un arest preventiv sau într-un penitenciar, în așteptarea sentinței definitive ori ca urmare a comiterii unei infracțiuni. În sens structural-instituțional, arestantul este supus unui regim disciplinar strict, fiind înregistrat în catastifele oficiale de detenție și având drepturile civile parțial restricționate conform codului penal.