#At

• Bahrin — Nume de familie românesc provenit din evoluția fonetică a cuvântului vechi 'băgrin', o denumire istorică pentru salcâm, unde modificarea consoanei 'g' în 'h' indică o puternică influență lingvistică ucraineană sau slavă de nord. Numele este răspândit în special în județele Iași, Botoșani și Suceava. În paralel, termenul există și ca antroponim de origine arabă în Orientul Mijlociu și Asia de Sud-Est, unde derivă din cuvântul 'bahr' (mare).
• bahrt — Nume de familie rar de origine germanică, reprezentând o variantă grafică sau dialectală veche a numelui Barth sau proveniți din rădăcini toponimice specifice Europei Centrale. Istoric, acest antroponim poate fi legat de o poreclă medievală bazată pe calități fizice sau de localități de origine din spațiul de limbă germană. În documentele de arhivă, grafia individualizează linii de descendență stabilite în diverse valuri de migrație sau colonizare.
• Bahru — Termen geografic și toponimic major întâlnit cu precădere în Asia de Sud-Est, faimos prin orașul și statul Johor Bahru din Malaezia, numele traducându-se din limba malay prin 'nou'. În paralel, termenul funcționează ca nume de familie sau prenume în comunitățile din Orientul Mijlociu și Cornul Africii, având rădăcini semitice sau etiopiene vechi legate de noțiunea de mare sau corp de apă.
• baht — Unitatea monetară oficială a Thailandei, divizată în 100 de satangi. Din punct de vedere istoric, termenul desemna o unitate de măsură pentru greutatea metalelor prețioase (în special a argintului), fiind ulterior adoptat și standardizat ca monedă națională emisă de Banca Thailandei. În limbajul financiar internațional, este identificat prin codul oficial THB.
• bâhtiseală — Termen popular rar sau regional ce descrie o stare profundă de plictiseală, monotonie, lehamite, oboseală sufletească sau melancolie apăsătoare, declanșată de inactivitate prelungită sau de repetitivitatea cenușie a vieții de zi cu zi. În anumite contexte locale, cuvântul se folosește și pentru a exprima o senzație fizică de sufocare, greutate în piept ori indispunere accentuată din cauza aerului închis sau a oboselii extreme.
• bâhtisi — Termen popular regional înrudit etimologic cu fondul balcanic sau împrumuturile vechi, însemnând a se plictisi de moarte, a se sătura de ceva, a lâncezi sau a cădea în lehamite din cauza lipsei de activitate. În sens fizic și local, se folosește și pentru acțiunea de a gâfâi, a se asfixia parțial ori a respira greu în medii supraîncălzite și neaerisite.
• Bahu — Numele unei localități (satul Bahu din raionul Călărași, Republica Moldova) sau un hidronim minor regional asociat bazinelor hidrografice est-europene. Din punct de vedere etimologic, denumirea are legături cu fondul lexical vechi sau cu porecle de origine slavă/română, reprezentând un punct de reper geografic și istoric în spațiul rural din stânga Prutului.
• băhvă — Termen popular rar sau arhaism regional folosit în trecut pentru a desemna o arătare bizară, o dihanie, o sperietoare sau o ființă grotescă des întâlnită în superstițiile rurale și basmele locale. În sens peiorativ și contextual, cuvântul poate fi utilizat ca epitet depreciativ la adresa unei persoane dezagreabile, certărețe sau cu un aspect fizic neîngrijit.
• Bai Juyi — Unul dintre cei mai importanți și influenți poeți lirici chinezi din perioada dinastiei Tang, recunoscut pentru stilul său accesibil, clar și direct, apropiat de limbajul cotidian. Erudit și înalt oficial guvernamental, opera sa masivă (care cuprinde aproape 3.000 de poezii păstrate) abordează teme de profundă responsabilitate socială, criticând corupția, militarismul și nedreptățile suferite de clasele defavorizate, capodoperele sale narative 'Cântecul regretului etern' și 'Cântecul cântărețului la pipa' devenind repere fundamentale ale literaturii universale.
• Baia — Toponim românesc de veche origine minieră (provenit din termenul regional 'baie' care însemna mină, exploatare subterană), faimos în special prin localitatea istorică Baia din județul Suceava, fostă una dintre primele capitale și centre urbane ale statului medieval Moldova. Numele se regăsește în diverse alte microtoponime și denumiri administrative din întreg spațiul carpato-danubian, indicând așezări formate în jurul unor vechi exploatări de minereu sau sare.
• Baia Sprie — Oraș din județul Maramureș, situat în nord-vestul României, în imediata apropiere a municipiului Baia Mare, pe valea râului Săsar. Atestat documentar încă din secolul al XIV-lea sub numele latin Mons Medius, orașul a fost istoric unul dintre cele mai importante centre miniere ale regiunii, axat pe extracția de minereuri polimetalice bogate în aur și argint, iar în prezent se remarcă prin patrimoniul arhitectural de epocă și potențialul său turistic montan.
• baiader — Țesătură fină, de obicei din bumbac, lână sau mătase, caracterizată prin dungi transversale mari, viu colorate și contrastante. Termenul provine din limba franceză (bayadère), fiind inspirat de costumele tradiționale purtate de dansatoarele sacre din India (numite baiadere), și este utilizat în industria confecțiilor, în designul vestimentar și în decorațiunile interioare pentru a descrie un model ritmic de dungi orizontale mari.
• baiaderă — Denumire atribuită în spațiul european dansatoarelor sacre din India (cunoscute tradițional sub numele de devadasi), atașate templelor hinduse pentru a executa dansuri rituale și imnuri religioase în fața zeităților. În sens larg și cultural, termenul evocă exotismul artelor coregrafice orientale, fiind celebru în cultura universală și datorită baletului clasic 'Baiadera' ('La Bayadère') creat de Marius Petipa.
• băială — Acțiunea de a îmbăia, a spăla sau a curăța corpul; baie sau scăldat prelungit. În graiurile populare și rurale din trecut, termenul desemna și apa pregătită special în albie pentru spălarea unui nou-născut, adesea amestecată cu plante aromatice, ori lichidul folosit în meșteșugul textil tradițional pentru înmuierea și curățarea firelor de lână înainte de vopsire.
• baian — Instrument muzical pneumatic cu clape sau butoane, reprezentând o variantă rusească perfecționată a acordeonului cromatic, utilizat intensiv în muzica folclorică est-europeană și în compozițiile clasice complexe. Se deosebește de acordeonul clasic prin structura internă a lamelelor, forma butoanelor din manualul drept și timbrul său mult mai profund, plin și catifelat, apropiat de cel al unei orgi de concert.
• baiaractar — Termen istoric rar sau variantă arhaică românească pentru cuvântul bairactar (purtător de steag / stegar în armata otomană sau în unitățile militare din Țările Române din epoca fanariotă). Derivat din limba turcă, cuvântul desemna subofițerul sau ostașul însărcinat cu paza și purtarea steagului unei companii (bairac), funcție de mare responsabilitate tactică și simbolică pe câmpul de luptă.
• Baiardă — Formă feminină rară, adaptare literară sau variantă onomastică românească derivată din numele legendarului cal magic Bayard (din eposul medieval francez și cântecele de gestă precum 'Cei patru fii ai lui Aymon'). În onomastica universală și în traduceri, termenul poate individualiza personaje feminine de ficțiune, linii cavalerești vechi sau transpuneri poetice inspirate de calitățile totemice de loialitate, curaj și viteză supranaturală atribuite armăsarului mitic.
• Băiasa — Nume propriu geografic de origine română care desemnează cursuri de apă, văi montane accidentate ori puncte de relief din spațiul carpatic; face referire în mod special la pârâul Băiasa, un afluent de munte din bazinul hidrografic al Oltului sau al altor râuri mari, situat în regiuni cu vechi tradiții pastorale și exploatări miniere arhaice.
• băiată — Formă feminină rară sau regională derivată din substantivul „băiat”, utilizată în anumite graiuri locale pentru a desemna o fetiță, o tânără necăsătorită sau o fiică. În studiile dialectologice, termenul reflectă o curiozitate morfologică de simetrie lexicală populară, păstrată izolat în comunități rurale compacte.
• Baiazid — Numele purtat de mai mulți sultani faimoși ai Imperiului Otoman, cel mai cunoscut în istoriografia și cultura română fiind Baiazid I (poreclit 'Yıldırım' - Fulgerul), care a condus armatele otomane în celebra bătălie de la Rovine împotriva domnitorului muntean Mircea cel Bătrân. În sens literar, figura sa a fost imortalizată de poetul național Mihai Eminescu în 'Scrisoarea III', numele devenind un simbol clasic al confruntărilor istorice dintre Țările Române și expansionismul islamic.