#At

• bâhlă — Termen popular regional, folosit cu precădere în graiul moldovenesc pentru a desemna o baltă mică, o acumulare izolată de apă stătută și murdară sau o băhlitură mâloasă care emană un miros neplăcut din cauza descompunerii materiilor organice. În sens figurat și literar, cuvântul exprimă o stare de mâhnire adâncă, o tristețe apăsătoare ori o mohoreală sufletească asociată simbolic cu imaginea unei ape întunecate și nemișcate.
• bâhli — Termen popular regional, utilizat în special în graiurile din Moldova și Bucovina, care descrie acțiunea unei ape sau a unui lichid de a căpăta un miros greu, respingător, de stătut, din cauza stagnării și a descompunerii materiilor organice în condiții de izolare pneumatică. În sens extins, se aplică alimentelor ori produselor care se alterează și își pierd calitățile inițiale din cauza umidității neevacuate, prin clocire sau împuțire.
• bâhlire — Acțiunea de a se bâhli și rezultatul ei; procesul biologic și chimic prin care o masă de apă stătătoare sau un alt lichid organic se alterează, degenerează și capătă un miros greu, respingător din cauza stagnării prelungite. În sens extins, termenul definește stricarea, clocirea sau degradarea alimentelor ori a materialelor organice păstrate în medii lipsite de aerisire adecvată.
• bâhlit — Care s-a clocit, s-a împuțit sau s-a alterat din cauza stagnării și lipsei de aerisire (despre ape, sucuri vegetale, lapte sau alte lichide). În sens extins, se aplică obiectelor, hainelor sau spațiilor care emană un miros greu și înțepător de mucegai sau materie organică aflată în descompunere umedă.
• bâhlitură — Termen popular regional folosit în special în graiul moldovenesc pentru a desemna o baltă mică cu apă stătută, clocită și noroioasă, un ochi de mocirlă urât mirositor sau un lichid organic complet alterat. În sens figurat, cuvântul este utilizat ca epitet depreciativ pentru a descrie o băutură prost preparată, o mâncare stricată sau o situație confuză, neplăcută și degradantă.
• bâhlos — Mocirlos, clocit, stătut sau plin de băhle (mici bălți murdare și urât mirositoare). Termenul este utilizat în graiul popular pentru a descrie un teren jos, o vale sau un pârâu unde apa nu se scurge, ci stagnează și fermentează sub acțiunea căldurii, emanând un miros respingător. În sens figurat, poate descrie o atmosferă grea sau un comportament mohorât și neplăcut.
• Bahlui — Râu din regiunea Moldovei, în nord-estul României, principalul afluent al râului Jijia; izvorăște din dealurile Tudorei (județul Botoșani), traversează Câmpia Moldovei și străbate de la vest la est municipiul Iași. Din punct de vedere istoric și cultural, este strâns legat de identitatea orașului Iași, fiind menționat frecvent în literatura română (la scriitori precum Vasile Alecsandri sau Ion Creangă), numele său având la origine o rădăcină cumană sau slavă ce sugerează o apă mlăștinoasă sau noroioasă.
• Bahluian — Care aparține sau se referă la regiunea râului Bahlui ori la comunitățile umane stabilite de-a lungul văii acestuia; locuitor nativ din proximitatea Bahluiului sau din municipiul Iași (folosit regional/literar). În sens stilistic, termenul descrie elemente culturale, peisaje geografice sau fenomene specifice acestui areal istoric moldovenesc, evocând uneori atmosfera târgului ieșean de altădată.
• Bahluieț — Râu mic din regiunea Moldovei, în nord-estul României, afluent de stânga al râului Bahlui; izvorăște din zona deluroasă a județului Iași și străbate câteva localități rurale înainte de a se vărsa în cursul principal. Din punct de vedere lingvistic, denumirea sa reprezintă o formă diminutivală a hidronimului major 'Bahlui', reflectând dimensiunile mai reduse ale debitului și albiei sale în comparație cu râul principal.
• Bahna — Numele unei comune și al satului de reședință din județul Neamț, regiunea Moldova, România; de asemenea, desemnează mai multe cursuri de apă mici (pâraie) și localități rurale din județele Bacău, Mehedinți sau Suceava. Din punct de vedere etimologic, termenul provine dintr-un radical vechi slav sau ucrainean (bahno) care înseamnă 'mlaștină', 'băltoacă' sau 'loc noroios', reflectând caracterul geografic inițial al terenului din preajma apelor respective.
• băhnar — Termen popular vechi sau regional folosit pentru a desemna o persoană care locuiește în apropierea unei bătături mlăștinoase, a unei băhni (mlaștină, baltă cu stuf) sau care păzește și exploatează resursele unei zone umede. În anumite contexte locale, cuvântul poate descrie un muncitor care se ocupă cu extragerea turbei sau curățarea canalelor de irigații invadate de mâl și vegetație.
• Bahnea — Numele unei comune și al satului de reședință din județul Mureș, Transilvania, România, situat istoric pe cursul râului Târnava Mică; toponim major derivat direct din hidronimul sau caracteristica geografică arhaică de zonă mlăștinoasă (bahnă). Localitatea este atestată documentar încă din Evul Mediu și este cunoscută pentru relieful deluros, tradițiile multiculturale și patrimoniul său istoric rural.
• bahni — A deveni mlăștinos, mocirlos sau îmbibat excesiv cu apă; a se transforma în bahnă prin acumularea de umezeală stătătoare sau prin revărsarea unui curs de apă pe un teren jos. Ca verb tranzitiv, acțiunea descrie procesul prin care un râu inundă și compromite o suprafață agricolă, transformând solul arabil într-o zonă argiloasă, moale și impracticabilă.
• bahniță — Vas mare de lemn, asemănător cu o putină, o ciubăr sau o poloboc, utilizat în gospodăriile rurale vechi, în special în regiunile nordice, pentru spălarea rufelor, depozitarea apei sau prepararea amestecurilor casnice. În sens secundar, figurativ, termenul poate descrie o adâncitură de teren mică și mlăștinoasă, un ochi de noroi format într-o curte sau pe un drum de țară neamenajat.
• bahodârcă — Termen depreciativ și de ocară folosit în graiul regional pentru a desemna o femeie bătrână, rea, guralivă, hapsână sau cu un aspect fizic neîngrijit; babă hârcă. În sens extins, cuvântul poate face referire la o persoană intrigantă care împrăștie bârfe în comunitate sau, în mod cu totul izolat, la o cotineață sau o cocioabă dărăpănată și murdară.
• bahorniță — Termen popular și peiorativ folosit pentru a desemna o femeie bătrână, urâtă, rea sau guralivă, adesea asociată în trecut cu imaginea unei vrăjitoare, a unei moașe cu practici oculte sau a unei persoane care uneltește în umbră. În sens larg, cuvântul evocă o prezență dezagreabilă, o femeie certăreață sau o figură grotescă din superstițiile rurale.
• Bahova — Numele unei localități din Bulgaria (satul Bahovitsa / Bahova din regiunea Loveci) sau o denumire istorică/regională purtată de anumite așezări și moșii din spațiul balcanic și est-european. În onomastica și toponimia regională, termenul reflectă o rădăcină slavă veche, fiind asimilat uneori în documentele istorice românești din secolele trecute ce făceau referire la proprietăți sau puncte de hotar.
• Bahr el-Abiad — Variantă alternativă de transliterare în limba română a denumirii arabe Bahr al-Abyad, desemnând cursul Nilului Alb. Acest hidronim subliniază caracterul lăptos sau deschis al apelor sale, cauzat de sedimentele fine de lut purtate pe distanțe lungi din zona Marilor Lacuri tectonice ale Africii, oferind un contrast vizual izbitor la punctul de unire cu Nilul Albastru.
• Bahrain — Stat insular suveran din Orientul Mijlociu, situat într-un mic arhipelag din Golful Persic, guvernat ca o monarhie constituțională (Regatul Bahrain). Din punct de vedere etimologic, numele provine din limba arabă și se traduce prin 'cele două mări', făcând referire istorică la intersecția dintre straturile de apă sărată ale golfului și izvoarele subterane de apă dulce care alimentau insulele.
• Bahrimu — Formă articulată populară sau variantă regională a numelui de familie românesc Bahrim, întâlnită cu precădere în zona Moldovei. Din punct de vedere etimologic, numele provine din adaptarea locală a unor rădăcini ucrainene sau slave, ori din derivate expresive vechi. În onomastica modernă, această formă individualizează o linie genealogică specifică, păstrată în registrele parohiale și de stare civilă din estul României.