#HR

• Băgescu — Nume de familie românesc derivat prin sufixare patronimică, format prin adăugarea sufixului tradițional '-escu' la o bază antroponimică arhaică (cum ar fi numele scurt sau porecla 'Baga' ori 'Băgea'). Acest model structural indică apartenența genealogică originară, însemnând din punct de vedere istoric 'fiul sau descendentul lui Baga/Băgea', fiind răspândit cu precădere în regiunile de sud și sud-vest ale României.
• Băgiulescu — Nume de familie românesc complex din punct de vedere morfologic, format prin dublă sufixare; combină sufixul diminutival regional '-iulea' sau '-iulu' cu sufixul patronimic de filiație '-escu'. Acest tip de construcție onomastică reflectă rădăcinile istorice rurale din regiunile Muntenia, Oltenia sau sudul Transilvaniei, însemnând la origine 'descendentul sau fiul lui Băgiu / Băgiulea'.
• bagseamă — Termen nominal ce intră în structura unor importante locuțiuni verbale și adverbiale românești. În locuțiunea 'a băga de seamă', înseamnă a observa, a remarca, a fi atent sau a constata un fapt; utilizat ca adverb de mod (sub forma 'pesemne' sau 'de bună seamă'), exprimă probabilitatea, presupunerea, certitudinea sau o concluzie logică trăgând linie dintr-un set de indicii.
• Bâgu — Nume de familie românesc, întâlnit cu o frecvență moderată în regiunea Moldovei și în estul țării. Din punct de vedere etimologic, provine dintr-o rădăcină onomastică arhaică sau dintr-o formă scurtată a unor nume vechi de proveniență slavă ori dintr-un apelativ regional asociat unor caracteristici de comportament (de exemplu, legat de verbe vechi sau onomatopee din graiul rural).
• Băgul — Nume de familie rar sau poreclă istorică întâlnită în onomastica românească, utilizată inițial în comunitățile rurale pentru a desemna o persoană cu o anumită trăsătură fizică sau comportamentală proeminentă. Din punct de vedere lingvistic, reprezintă forma articulată a unui radical toponimic sau regional, provenit în unele cazuri din adaptări fonetice ale unor termeni din limbile de contact sau dintr-o derivare regresivă arhaică.
• Băha — Nume de familie românesc rar, întâlnit ca variantă regională sau derivat hipocoristic în onomastica tradițională. Din punct de vedere etimologic, numele provine din adaptarea locală a unor rădăcini arhaice, porecle rurale sau scurtări de nume proprii vechi, fiind conservat în special în comunitățile din zonele de contact lingvistic ale Europei de Est.
• Baharu — Nume de familie românesc rar, întâlnit cu precădere în zonele de sud și de est ale țării. Din punct de vedere etimologic, provine dintr-o poreclă arhaică legată de jargonul rural sau din adaptări fonetice locale ale unor termeni istorici; la nivel structural, se poate asocia cu vechi rădăcini onomastice ce descriau o caracteristică personală sau o legătură de clan în cadrul comunităților administrative timpurii.
• Băhnașol — Nume de familie istoric sau poreclă arhaică românească din spațiul moldovenesc medieval, derivat prin sufixare diminutival-expresivă din radicalul regional băhnă (mlaștină, zonă umedă des întâlnită în toponimie). Apare atestat în documentele de cancelarie din secolul al XVII-lea sub diverse grafii, individualizând logofeți, diaci sau martori de scriere din fostele ținuturi estice ale țării.
• bahr — Termen de origine arabă care semnifică 'mare', 'fluviu' sau 'corp mare de apă', utilizat în limba română ca element de compunere în toponimia și hidronimia internațională ori în lucrări de geografie fizică. Acesta apare frecvent în denumiri geografice celebre din Orientul Mijlociu și Africa de Nord, definind bazine hidrografice majore sau lacuri continentale întinse.
• Bahr al-Azraq — Denumirea în limba arabă a Nilului Albastru (lit. 'Marea Albastră' sau 'Râul Albastru'), principalul afluent al fluviului Nil în privința volumului de apă descărcat. Acesta izvorăște din Lacul Tana din Etiopia și aduce peste 80% din apele și aluviunile fertile care alimentează cursul inferior al Nilului în timpul sezonului ploios, având un caracter torențial și un rol crucial în agricultura istorică a Egiptului.
• Bahr el-Abiad — Variantă alternativă de transliterare în limba română a denumirii arabe Bahr al-Abyad, desemnând cursul Nilului Alb. Acest hidronim subliniază caracterul lăptos sau deschis al apelor sale, cauzat de sedimentele fine de lut purtate pe distanțe lungi din zona Marilor Lacuri tectonice ale Africii, oferind un contrast vizual izbitor la punctul de unire cu Nilul Albastru.
• Bahr el-Ghazal — Râu principal din vestul Sudanului de Sud, afluent de stânga al Nilului Alb, care dă numele unei întregi regiuni istorice și administrative. Cursul său străbate o zonă vastă de mlaștini de tip Sudd, unde o mare parte din apă se pierde prin evaporare, unindu-se ulterior cu râul Bahr el-Jebel într-un lac interior pentru a alimenta sistemul principal al Nilului.
• Bahr el-Jebel — Denumirea în limba arabă a secțiunii muntoase și superioare a Nilului Alb (lit. 'Râul Muntelui' sau 'Marea Muntelui'), situată în Sudanul de Sud. Acest segment hidrografic curge de la granița cu Uganda, traversează chei adânci și intră ulterior în uriașa regiune mlăștinoasă Sudd, unde își încetinește cursul și pierde un volum semnificativ de apă prin evaporare înainte de confluența cu Bahr el-Ghazal.
• Bahrain — Stat insular suveran din Orientul Mijlociu, situat într-un mic arhipelag din Golful Persic, guvernat ca o monarhie constituțională (Regatul Bahrain). Din punct de vedere etimologic, numele provine din limba arabă și se traduce prin 'cele două mări', făcând referire istorică la intersecția dintre straturile de apă sărată ale golfului și izvoarele subterane de apă dulce care alimentau insulele.
• Bahrimu — Formă articulată populară sau variantă regională a numelui de familie românesc Bahrim, întâlnită cu precădere în zona Moldovei. Din punct de vedere etimologic, numele provine din adaptarea locală a unor rădăcini ucrainene sau slave, ori din derivate expresive vechi. În onomastica modernă, această formă individualizează o linie genealogică specifică, păstrată în registrele parohiale și de stare civilă din estul României.
• Bahrin — Nume de familie românesc provenit din evoluția fonetică a cuvântului vechi 'băgrin', o denumire istorică pentru salcâm, unde modificarea consoanei 'g' în 'h' indică o puternică influență lingvistică ucraineană sau slavă de nord. Numele este răspândit în special în județele Iași, Botoșani și Suceava. În paralel, termenul există și ca antroponim de origine arabă în Orientul Mijlociu și Asia de Sud-Est, unde derivă din cuvântul 'bahr' (mare).
• bahrt — Nume de familie rar de origine germanică, reprezentând o variantă grafică sau dialectală veche a numelui Barth sau proveniți din rădăcini toponimice specifice Europei Centrale. Istoric, acest antroponim poate fi legat de o poreclă medievală bazată pe calități fizice sau de localități de origine din spațiul de limbă germană. În documentele de arhivă, grafia individualizează linii de descendență stabilite în diverse valuri de migrație sau colonizare.
• Bahru — Termen geografic și toponimic major întâlnit cu precădere în Asia de Sud-Est, faimos prin orașul și statul Johor Bahru din Malaezia, numele traducându-se din limba malay prin 'nou'. În paralel, termenul funcționează ca nume de familie sau prenume în comunitățile din Orientul Mijlociu și Cornul Africii, având rădăcini semitice sau etiopiene vechi legate de noțiunea de mare sau corp de apă.
• baian — Instrument muzical pneumatic cu clape sau butoane, reprezentând o variantă rusească perfecționată a acordeonului cromatic, utilizat intensiv în muzica folclorică est-europeană și în compozițiile clasice complexe. Se deosebește de acordeonul clasic prin structura internă a lamelelor, forma butoanelor din manualul drept și timbrul său mult mai profund, plin și catifelat, apropiat de cel al unei orgi de concert.
• Baiardă — Formă feminină rară, adaptare literară sau variantă onomastică românească derivată din numele legendarului cal magic Bayard (din eposul medieval francez și cântecele de gestă precum 'Cei patru fii ai lui Aymon'). În onomastica universală și în traduceri, termenul poate individualiza personaje feminine de ficțiune, linii cavalerești vechi sau transpuneri poetice inspirate de calitățile totemice de loialitate, curaj și viteză supranaturală atribuite armăsarului mitic.