#RNA

• bâdlag — Termen regional rar folosit în unele graiuri nordice pentru a desemna un buștean gros, necioplit, sau o bucată greă de lemn utilizată ca sprijin, barieră improvizată ori stâlp de susținere în construcțiile gospodărești rurale. În sens figurativ, poate descrie un obiect masiv, deformat sau greu de manevrat din cauza structurii sale rudimentare.
• Baeckea virgata — Denumirea științifică veche sau sinonimă pentru Babingtonia virgata (sau Sannantha virgata), un arbust peren, erect, din familia Myrtaceae. Planta este cunoscută popular pentru crengile sale lungi și subțiri (virgate), frunzele liniare de un verde intens și abundența de flori mici, albe, fiind utilizată adesea în horticultură ca gard viu sau plantă ornamentală.
• Baeria californica — Denumirea științifică sinonimă pentru Lasthenia californica, o plantă anuală pitică din familia Asteraceae, renumită pentru crearea de covoare galbene spectaculoase în pajiștile din California. Planta prezintă tulpini subțiri, perișori fini pe frunze și capitule florale aurii, fiind un element cheie al ecosistemelor vernale din vestul Statelor Unite.
• Băeșu — Nume de familie românesc răspândit în special în Moldova și Muntenia, derivat etimologic din substantivul 'băeș' (miner, aurar sau lucrător în exploatările miniere de tip baie). Numele a fost purtat de personalități marcante ale culturii și artei naționale, printre care pictorul Aurel Băeșu și scriitorul ori dramaturgul satiric Aurel Băeșu (sau scriitorul Ștefan Băeșu).
• bafniță — Denumire populară regională folosită în unele zone din nordul țării pentru bufniță sau strigă; pasăre răpitoare de noapte din familia Strigidae. În sens figurativ sau ironic, termenul descrie o persoană morocănoasă, nesociabilă, taciturnă, care preferă izolarea și evită compania celorlalți, ori cineva care privește lung și fix.
• bafto delo — Formulă tradițională de salut sau binecuvântare preluată din limba rromani, utilizată colocvial în anumite straturi ale argoului românesc cu semnificația de 'noroc bun', 'baftă multă' sau 'să dea Dumnezeu noroc'. Expresia este compusă din radicalul 'baft' (noroc/șansă) și 'delo/del' (legat de divinitate sau acțiunea de a da), fiind o urare solemnă de prosperitate și succes.
• Băgan — Nume propriu de familie românesc sau rar toponim istoric rural, provenind etimologic dintr-o variantă derivată a apelativului 'bădan' sau prin sufixare augmentativă direct pe tema nominală autohtonă 'bade/baga'. Ca nume de familie, este documentat în registrele administrative și parohiale, individualizând linii de descendență stabile în cadrul comunităților rurale și urbane.
• Băgescu — Nume de familie românesc derivat prin sufixare patronimică, format prin adăugarea sufixului tradițional '-escu' la o bază antroponimică arhaică (cum ar fi numele scurt sau porecla 'Baga' ori 'Băgea'). Acest model structural indică apartenența genealogică originară, însemnând din punct de vedere istoric 'fiul sau descendentul lui Baga/Băgea', fiind răspândit cu precădere în regiunile de sud și sud-vest ale României.
• Bagiu — Nume propriu de familie românesc sau rar toponim istoric rural, provenind etimologic din evoluția locală sau modificarea fonetică a rădăcinii autohtone 'bade/badiu'. Ca nume de familie, este bine reprezentat în onomastica națională, identificând descendenții unui neam de gospodari respectați dintr-o comunitate tradițională.
• Băgiulescu — Nume de familie românesc complex din punct de vedere morfologic, format prin dublă sufixare; combină sufixul diminutival regional '-iulea' sau '-iulu' cu sufixul patronimic de filiație '-escu'. Acest tip de construcție onomastică reflectă rădăcinile istorice rurale din regiunile Muntenia, Oltenia sau sudul Transilvaniei, însemnând la origine 'descendentul sau fiul lui Băgiu / Băgiulea'.
• Bâgu — Nume de familie românesc, întâlnit cu o frecvență moderată în regiunea Moldovei și în estul țării. Din punct de vedere etimologic, provine dintr-o rădăcină onomastică arhaică sau dintr-o formă scurtată a unor nume vechi de proveniență slavă ori dintr-un apelativ regional asociat unor caracteristici de comportament (de exemplu, legat de verbe vechi sau onomatopee din graiul rural).
• Băgul — Nume de familie rar sau poreclă istorică întâlnită în onomastica românească, utilizată inițial în comunitățile rurale pentru a desemna o persoană cu o anumită trăsătură fizică sau comportamentală proeminentă. Din punct de vedere lingvistic, reprezintă forma articulată a unui radical toponimic sau regional, provenit în unele cazuri din adaptări fonetice ale unor termeni din limbile de contact sau dintr-o derivare regresivă arhaică.
• Bah — Nume de familie românesc foarte rar, de regulă provenit din adaptarea grafică sau fonetică a unor nume străine sau dintr-o veche poreclă onomatopeică rurală. Ca interjecție sau element de argou vechi, termenul exprima dezgustul, disprețul sau respingerea unei idei. În context cultural global, reprezintă transliterarea comună sau varianta de identificare pentru personalități istorice sau denumiri toponimice externe.
• Băha — Nume de familie românesc rar, întâlnit ca variantă regională sau derivat hipocoristic în onomastica tradițională. Din punct de vedere etimologic, numele provine din adaptarea locală a unor rădăcini arhaice, porecle rurale sau scurtări de nume proprii vechi, fiind conservat în special în comunitățile din zonele de contact lingvistic ale Europei de Est.
• Baharu — Nume de familie românesc rar, întâlnit cu precădere în zonele de sud și de est ale țării. Din punct de vedere etimologic, provine dintr-o poreclă arhaică legată de jargonul rural sau din adaptări fonetice locale ale unor termeni istorici; la nivel structural, se poate asocia cu vechi rădăcini onomastice ce descriau o caracteristică personală sau o legătură de clan în cadrul comunităților administrative timpurii.
• Băhnașol — Nume de familie istoric sau poreclă arhaică românească din spațiul moldovenesc medieval, derivat prin sufixare diminutival-expresivă din radicalul regional băhnă (mlaștină, zonă umedă des întâlnită în toponimie). Apare atestat în documentele de cancelarie din secolul al XVII-lea sub diverse grafii, individualizând logofeți, diaci sau martori de scriere din fostele ținuturi estice ale țării.
• Bahnea — Numele unei comune și al satului de reședință din județul Mureș, Transilvania, România, situat istoric pe cursul râului Târnava Mică; toponim major derivat direct din hidronimul sau caracteristica geografică arhaică de zonă mlăștinoasă (bahnă). Localitatea este atestată documentar încă din Evul Mediu și este cunoscută pentru relieful deluros, tradițiile multiculturale și patrimoniul său istoric rural.
• Bahrimu — Formă articulată populară sau variantă regională a numelui de familie românesc Bahrim, întâlnită cu precădere în zona Moldovei. Din punct de vedere etimologic, numele provine din adaptarea locală a unor rădăcini ucrainene sau slave, ori din derivate expresive vechi. În onomastica modernă, această formă individualizează o linie genealogică specifică, păstrată în registrele parohiale și de stare civilă din estul României.
• Bahrin — Nume de familie românesc provenit din evoluția fonetică a cuvântului vechi 'băgrin', o denumire istorică pentru salcâm, unde modificarea consoanei 'g' în 'h' indică o puternică influență lingvistică ucraineană sau slavă de nord. Numele este răspândit în special în județele Iași, Botoșani și Suceava. În paralel, termenul există și ca antroponim de origine arabă în Orientul Mijlociu și Asia de Sud-Est, unde derivă din cuvântul 'bahr' (mare).
• bahrt — Nume de familie rar de origine germanică, reprezentând o variantă grafică sau dialectală veche a numelui Barth sau proveniți din rădăcini toponimice specifice Europei Centrale. Istoric, acest antroponim poate fi legat de o poreclă medievală bazată pe calități fizice sau de localități de origine din spațiul de limbă germană. În documentele de arhivă, grafia individualizează linii de descendență stabilite în diverse valuri de migrație sau colonizare.