#Roma Antica

• Aegeria — Nimfă sau divinitate acvatică din mitologia romană, venerată ca zeiță a izvoarelor, a nașterilor și a înțelepciunii profetice, asociată istoric cu dumbrava sacră de la Aricia și cu izvorul de lângă Porta Capena din Roma. Conform legendelor fondatoare, ea a fost sfătuitoarea secretă și soția mistică a regelui Numa Pompilius, căruia i-a dictat legile religioase și ritualurile sacre ce au pus bazele structurii teocratice a statului roman timpuriu.
• Aeneas — Eneas; erou troian celebru, fiul zeiței Afrodita (Venus) și al muritorului Anchises, personaj central în Iliada lui Homer și protagonistul epopeii Eneida de Virgiliu. După căderea Troiei, el a navigat spre Italia, devenind conform legendei strămoșul mitic al romanilor și fondatorul dinastiei din care se vor trage Romulus și Remus.
• aerarium — Tezaurul public al Romei Antice; instituție financiară centrală administrată inițial de chestori și localizată structural în Templul lui Saturn, unde erau păstrate veniturile statului, rezervele de aur și argint, documentele oficiale, legile și registrele financiare ale Republicii Romane. În perioada imperială, s-a diferențiat clar de 'fiscus' (tezaurul privat al împăratului).
• agnomen — Al patrulea nume pe care îl purta un cetățean roman (după praenomen, nomen și cognomen), acordat de obicei ca un titlu onorific sau o poreclă oficială pentru a comemora o realizare militară deosebită, o virtute excepțională sau o circumstanță familială specifică (de exemplu, 'Africanus' pentru Scipio). În sens extins, termenul desemnează un supranume sau o supranumire care individualizează o personalitate istorică dincolo de numele său ereditar.
• Agrigent — Denumire istorică, literară sau latinizată folosită în limba română pentru orașul și provincia Agrigento din sud-vestul Siciliei, Italia. Fondat în antichitate de coloniștii greci sub numele de Akragas, a devenit ulterior faimosul oraș roman Agrigentum, recunoscut mondial pentru templele sale dorice excepțional conservate în Valea Templelor.
• Allia — Numele unui mic râu (afluent de stânga al Tibrului) situat în Italia centrală, intrat în istoria universală ca locul de desfășurare al faimoasei Bătălii de la Allia din iulie 390 î.Hr. (sau 387 î.Hr.). În acest conflict, triburile galice conduse de Brennus au zdrobit armata romană, eveniment urmat de primul jaf dezastruos al Romei și de instituirea zilei de 18 iulie ca o zi nefastă ('dies Alliensis') în calendarul roman.
• allobrog — Persoană care făcea parte din tribul allobrogilor, un popor celtic războinic din Galia antică, stabilit între fluviul Ron, râul Isère și Alpi (în regiunile istorice Savoia și Dauphiné de astăzi). Ca adjectiv, termenul se referă la cultura, teritoriul, limba sau artefactele specifice acestui popor, cunoscut în istoria Romei pentru rezistența inițială și implicarea ulterioară în deconspirarea conjurației lui Catilina.
• allobrogă — Forma de feminin pentru substantivul și adjectivul 'allobrog'; femeie care aparținea tribului celtic al allobrogilor sau, cu valoare adjectivală, orice element de natură structurală, culturală ori arheologică (cum ar fi o așezare, o monedă sau o sabie) aparținând sau fiind specifică acestui popor antic din Galia Narbonensis.
• ambarvale — Sărbători religioase rurale din Roma Antică celebrate anual în luna mai în onoarea zeiței Ceres și a lui Marte, constând în purtarea ceremonială a victimelor sacrificiale (porc, berbec, taur) în jurul hotarelor ogoarelor pentru a purifica pământul și a asigura fertilitatea recoltelor. În structura textelor istorice, reprezintă un pilon ritualic definitoriu pentru riturile agrare arhaice ale frăției Arvalilor.
• ancile — Scut sacru din secolul al VII-lea î.Hr., cu formă ovală și margini decupate (în formă de opt), despre care tradiția romană susținea că a căzut din cer în timpul regelui Numa Pompilius ca un gaj al eternității Romei; pentru a preveni furtul său, suveranul a poruncit meșterului Mamurius Veturius să confecționeze alte unsprezece copii identice, toate cele douăsprezece scuturi fiind păstrate în templul lui Marte și purtate în dansuri ritualice anuale de către preoții salieni.
• andabat — Gladiator din Roma antică care lupta călare sau pe jos purtând o cască structurală complet închisă, lipsită de orificii pentru ochi, ceea ce îl obliga să atace orbește, ghidându-se exclusiv după auz și indicațiile publicului. Spectacolele cu andabați aveau adesea un caracter sângeros și bizar, fiind organizate în amfiteatre pentru a spori dramatismul luptelor prin elementul de incertitudine totală.
• annaperenna — Veche divinitate romană a cercului anului, a reînnoirii timpului și a primăverii, sărbătorită festiv la data de 15 martie (idele lui martie), care coincidea cu prima lună plină a vechiului calendar roman. Numele său structural cumulează două adjective latinești ('anna' și 'perenna') ce exprimă ideea de continuitate, curgere perpetuă și regenerare ciclică a vieții, festivalul său popular fiind caracterizat prin petreceri în aer liber, cântece și urări de viață lungă desfășurate pe malurile fluviului Tibru.
• annona — Instituție, serviciu administrativ sau taxă din Roma Antică responsabilă cu colectarea, depozitarea și distribuirea centralizată a cerealelor și a alimentelor de bază către populația urbană. În domeniul botanicii, scris cu majusculă (Annona), reprezintă un gen de arbori și arbuști tropicali din familia Annonaceae, cultivați pentru fructele lor comestibile, voluminoase și parfumate, apreciate la nivel mondial.
• antic — Care aparține Antichității, privitor la vremurile îndepărtate ale istoriei omenirii (în special la perioada civilizațiilor greacă și romană); care provine din epoci străvechi sau poartă amprenta unei vechimi foarte mari. În sens cultural și estetic, termenul descrie vestigii, monumente, opere de artă sau tradiții literare care s-au păstrat de-a lungul secolelor, reprezentând fundamentul clasic al civilizației moderne.
• antică — Formă de feminin singular a adjectivului antic; care aparține Antichității, privitor la civilizațiile greacă, romană ori la alte culturi străvechi din istoria omenirii. Termenul este utilizat pe scară largă în mediul academic și literar pentru a descrie opere de artă, ruine, structuri lingvistice, filosofii sau tradiții mitologice specifice epocilor clasice.
• antichitate — Epocă istorică străveche cuprinsă între apariția primelor scrieri și a marilor civilizații urbane (orientale, greacă și romană) și începutul Evului Mediu (marcat convențional prin căderea Imperiului Roman de Apus în anul 476 d.Hr.). În sens secundar, termenul desemnează calitatea de a fi foarte vechi, o vechime considerabilă sau, la plural (antichități), totalitatea monumentelor, ruinelor, vestigiilor sau obiectelor de artă ce provin din acea perioadă îndepărtată a omenirii.
• anticii — Oamenii, popoarele sau autorii care au trăit în perioada Antichității, în special în cadrul civilizațiilor clasice greacă și romană. În sens cultural și literar, termenul desemnează filosofii, scriitorii și erudiții din vechime ale căror opere, idei și standarde estetice au pus bazele culturii și civilizației occidentale moderne.
• aruspice — Preot sau ghicitor din antichitatea etruscă și ulterior din cea romană, specializat în arta divinației prin examinarea organelor interne (în special a ficatului) ale animalelor sacrificate ritual. În sens structural și cultural, aruspicele interpreta semnele considerate divine pentru a prezice viitorul sau pentru a descifra voința zeilor înaintea unor evenimente politice ori militare majore, activitatea sa fiind guvernată de o doctrină sacră complexă numită 'disciplina etruscă'.
• auctoritas — Concept latin fundamental desemnând prestigiul, influența morală, demnitatea și autoritatea spirituală recunoscută unei persoane sau instituții, distinctă de puterea politică ori militară brută (imperium). În Roma Antică, termenul definea preeminența Senatului (auctoritas patrum) sau influența socială supremă dobândită de un cetățean datorită virtuții, vârstei și realizărilor sale, devenind ulterior fundamentul legitimării puterii imperiale sub Augustus.
• augur — Preot oficial din Roma Antică însărcinat cu interpretarea voinței zeilor și prezicerea viitorului pe baza observării zborului și cântecului păsărilor, a fenomenelor cerești sau a comportamentului animalelor sacre. În sens modern și figurat, termenul descrie o persoană care face previziuni sau un semn ori indiciu din care se deduce cum se va desfășura un eveniment viitor.