#adăuga

• adaoga — Variantă lingvistică arhaică, regională sau populară a verbului tranzitiv 'a adăuga'; acțiunea de a pune ceva pe lângă un lucru existent pentru a-i mări volumul, numărul, valoarea ori intensitatea. Acest termen este întâlnit frecvent în textele juridice vechi, cronici sau în rețete culinare tradiționale din anumite zone rurale ale României.
• adăogare — Formă substantivală arhaică și nestandardizată, utilizată în textele românești medievale și premoderne pentru a desemna acțiunea de a adăuga ori rezultatul acesteia. Reprezintă un echivalent istoric al cuvântului modern 'adăugare', descriind procesul structural prin care se suplimenta o listă, se extindea un text sau se sporea volumul unei mărfi ori a unei sume de bani.
• adăogat — Formă arhaică, regională sau populară de participiu trecut a verbului 'a adăuga' (sau a variantei sale vechi 'a adăoga'); care a fost pus pe lângă un element existent pentru a-l completa, mări sau întregi. Ca adjectiv, descrie starea unui obiect, text sau document care a primit o modificare ori o suplimentare structurală pe parcursul evoluției sale.
• adăogătoare — Formă arhaică sau regională de feminin pentru substantivul adăogător, desemnând o piesă, un adaos, o anexă sau o completare adusă unui obiect ori unui text. Ca adjectiv, descrie o funcție, o metodă sau o caracteristică ce servește la adăugarea ori suplimentarea unui ansamblu structural, fiind echivalentul istoric al termenului modern 'adăugătoare'.
• adăogător — Formă substantivală sau adjectivală arhaică, utilizată în trecut în locul termenului standard modern 'adăugător'. Desemnează o persoană care adaugă, completează ori mărește ceva, sau un element material, text ori factor numeric ce îndeplinește o funcție de suplimentare sau sporire într-un context comercial, juridic sau administrativ.
• adaoge — Formă substantivală arhaică sau regională utilizată în trecut pentru a desemna un adaos, o completare, o anexă sau un supliment adus unui obiect, unui text ori unei sume de bani. Termenul se întâlnește în manuscrisele din perioada premodernă, funcționând ca echivalent vechi pentru acțiunea sau rezultatul adăugării.
• adaogere — Formă substantivală arhaică și nestandardizată, utilizată în textele românești medievale și premoderne pentru a desemna acțiunea de a adăuga ori rezultatul acesteia. Reprezintă un echivalent istoric al cuvântului modern 'adăugare', descriind procesul structural prin care se suplimenta o listă, se extindea un text sau se sporea volumul unei mărfi ori a unei sume de bani.
• adăogi — Formă de conjunctiv prezent sau indicativ prezent (persoana a II-a singular) a verbului tranzitiv 'a adăuga' ori a variantei sale vechi 'a adăoga'; utilizată în graiurile populare și în texte administrative vechi cu sensul de 'să adaugi' sau 'adaugi', exprimând îndemnul sau acțiunea de a pune ceva în plus.
• adăogit — Care a fost adăugat, suplimentat, anexat sau mărit prin includerea unui element nou; care descrie starea unui obiect, document sau fond financiar care a primit o completare. Termenul reprezintă participiul trecut al verbului arhaic și regional 'a adăogi', fiind echivalentul istoric al cuvântului modern 'adăugat'.
• adăogitor — Formă substantivală sau adjectivală arhaică, utilizată în trecut în locul termenului standard modern 'adăugător'. Desemnează o persoană care adaugă, completează ori mărește ceva, sau un element material, text ori factor numeric ce îndeplinește o funcție de suplimentare sau sporire într-un context comercial, juridic sau administrativ.
• adăosător — Formă substantivală sau adjectivală arhaică, derivată fonetic din tema substantivului 'adaos' sau a participiului trecut 'adăos'; desemnează o persoană care efectuează un adaos ori un element secundar care îndeplinește o funcție de suplimentare, completare sau sporire structurală a unui ansamblu sau text.
• adăuga — A pune, a așeza sau a uni un element, o cantitate ori o informație pe lângă un lucru existent pentru a-i mări volumul, numărul, valoarea sau intensitatea ori pentru a-l completa. În matematică și informatică, reprezintă operația de adunare, inserare sau alipire a unei structuri noi într-un set de date predefinit.
• adăugământ — Termen juridic, literar sau administrativ arhaic utilizat în trecut în locul cuvântului standard modern 'adaos' sau 'anexă'; clauză adițională, completare, document suplimentar sau codicil introdus într-un act oficial, tratat internațional ori testament pentru a-i extinde sau lămuri prevederile inițiale.
• adăugare — Acțiunea de a adăuga și rezultatul ei; procesul structural, tehnic sau administrativ prin care se suplimentează o listă, se extinde un text sau se introduce un element nou într-un ansamblu existent. În bazele de date, reprezintă operațiunea de inserare (INSERT) a unei înregistrări noi într-un tabel.
• adăugat — Care a fost pus, inclus sau unit pe lângă un element ori o cantitate existentă pentru a o mări, completa sau întregi; care se află în plus față de structura inițială. În economie, termenul este extrem de utilizat în sintagma 'taxă pe valoarea adăugată' (TVA), desemnând valoarea suplimentară creată în procesul de producție și distribuție al unui bun.
• adăugătoare — Forma de feminin a substantivului adăugător, indicând o piesă secundară, un element auxiliar sau o anexă structurală atașată unui ansamblu tehnic pentru a-i mări capacitatea ori performanța. Ca adjectiv, descrie o piesă, o clauză sau o funcție care acționează ca un supliment sau completare directă a unui element principal.
• adăugător — Persoană care adaugă, suplimentează, inserează sau completează un set de date, o listă ori un ansamblu material. Ca adjectiv, descrie orice element, factor numeric, componentă sau proces care aduce un plus, o mărire ori o extindere față de un punct de referință preexistent.
• adăugătorie — Formă substantivală arhaică sau regională rară, utilizată în trecut în locul termenilor moderni 'adăugire' sau 'adaos'; acțiunea de a adăuga ceva ori rezultatul acestui proces, reprezentând totodată și o clauză adițională, o completare sau o anexă adusă unui hrisov, act administrativ sau contract comercial.
• adăugătoriu — Variantă grafică și fonetică învechită a cuvântului 'adăugător', utilizată în textele administrative, juridice sau teologice din secolul al XIX-lea. Ca adjectiv, descrie un element, un factor numeric, o clauză ori o componentă care are proprietatea de a aduce un plus, o mărire, o completare sau o extindere structurală față de o bază existentă.
• adăugătură — Element, bucată de material, text sau detaliu adăugat ulterior la un ansamblu gata format pentru a-l lungi, a-l cârpi, a-l extinde sau a-i completa sensul. În context textil, reprezintă o bucată de pânză folosită pentru a mări un veșmânt, în timp ce în filologie descrie un adaos sau o inserție textuală realizată de un editor sau copiist într-un manuscris.