#alint

• adorată — Despre o femeie, o divinitate feminină sau o valoare idealizată care constituie obiectul unei iubiri pătimașe, al unui devotament mistic ori al unei admirații fără limite. Folosit frecvent ca vocativ sau termen de alint, cuvântul evidențiază o prețuire afectivă supremă și o plasare a ființei dragi într-un plan superior al respectului și atașamentului.
• aiciuca — Variantă diminutivală, hipocoristică sau de alint a adverbului de loc 'aici', utilizată în graiul popular sau în discuțiile cu copiii mici; indică un loc extrem de restrâns, aflat în imediata apropiere a vorbitorului, având o puternică încărcătură de familiaritate și afecțiune structurală.
• alefta — A îngriji cu blândețe, a ocroti sau a răsfăța o persoană, de cele mai multe ori un copil ori un bolnav; a manifesta o atenție deosebită sau o mângâiere față de cineva drag. În graiurile regionale vechi, verbul descrie și acțiunea de a netezi, a aranja cu grijă ori a pregăti un culcuș confortabil, având o puternică încărcătură afectivă și familială.
• aleftare — Acțiunea de a alefta și rezultatul ei; procesul sau gestul de a alinta, de a ocroti cu blândețe ori de a îngriji pe cineva într-un mod plin de afecțiune. Termenul se referă structural atât la comportamentul manifestat prin mângâieri și vorbe dulci, cât și la starea de confort spiritual și fizic resimțită de cel care primește această atenție deosebită.
• aleguț — Formă hipocoristică, diminutivală sau regională derivată din verbul alege ori din prenumele Alecu; termen folosit afectiv pentru a desemna un copil mic care începe să își exprime primele preferințe voluntare. În alte contexte vernaculare marginale, cuvântul a fost înregistrat ca un nume dat unui animal de casă preferat sau considerat cel mai frumos din gospodărie.
• aleguța — Formă hipocoristică, diminutivală sau regională folosită în sens afectiv pentru o fetiță care manifestă o atitudine pretențioasă, selectivă ori mofturoasă în alegerile sale zilnice; mică selectoare. În alte contexte din comunitățile tradiționale, cuvântul desemna o unealtă mecanică secundară de dimensiuni mici folosită în gospodărie pentru sortarea fină a semințelor sau a cerealelor.
• alingări — Formă de plural atestată regional sau arhaic pentru acțiuni ori manifestări de alintare, dezmierdare sau lingușire; variante populare ale gesturilor de tandrețe folosite pentru a îmbuna pe cineva. În anumite graiuri locale, termenul indică totalitatea cuvintelor dulci sau a comportamentelor afectuoase orientate spre obținerea unei favoriți.
• alint — Manifestare plină de tandrețe, afecțiune și căldură prin intermediul gesturilor, cuvintelor dulci sau a mângâierilor; acțiunea de a alinta și starea care rezultă din aceasta. În sens extins, reprezintă un comportament răsfățat, uneori excesiv, adoptat de copii sau de animalele de companie pentru a atrage atenția ori bunăvoința celor din jur.
• alinta — A manifesta tandrețe, afecțiune și căldură față de cineva prin mângâieri, vorbe dulci sau gesturi protective; a răsfăța un copil sau o persoană dragă, satisfăcându-i toate dorințele. Ca verb reflexiv, se referă la acțiunea unei persoane de a adopta o atitudine răsfățată, alintată sau afectată pentru a trezi simpatia, atenția sau compasiunea celor din jur.
• alintare — Acțiunea de a alinta sau starea a ceea ce este alintat; manifestare verbală ori fizică a afecțiunii adânci prin gesturi calde, mângâieri și atenție protectivă. În psihologia educațională, reprezintă procesul de securizare emoțională a copilului prin intermediul atașamentului pozitiv, dar poate deveni nociv dacă alunecă spre supraprotecție.
• alintat — Care a primit dovezi de afecțiune și tandrețe; persoană, în special un copil, tratată cu multă îngăduință și ale cărei dorințe sau capricii sunt satisfăcute instantaneu. În sens comportamental, descrie o atitudine răsfățată, pretențioasă sau afectată, adoptată pentru a atrage atenția ori pentru a obține privilegii nejustificate.
• alintător — Care aduce alintare, exprimă tandrețe, afecțiune sau blândețe; dispozitiv, gest sau cuvânt care manifestă o grijă caldă și dezmierdătoare față de cineva. Ca substantiv, definește o persoană care obișnuiește să alinte, să răsfețe ori să măgulească pe cei din jur prin atitudini și formule dulci.
• alintătură — Faptul de a se alinta; manifestare concretă, adesea exagerată sau repetată, de răsfăț, mofturi ori comportament afectat. Spre deosebire de termenul abstract 'alintare', această formă lexicală accentuează rezultatul vizibil sau caracterul uneori sâcâitor și artificial al gesturilor de răsfăț.
• Anghie — Formă onomastică rară, hipocoristică sau variantă fonetică scurtată pentru nume precum Anghel, Anghelina sau Anghene, utilizată în trecut în mediul familial și rural românesc ca nume de alint sau apelativ de proximitate. În documentele paleografice sau registrele de stare civilă timpurii, acest element structural ilustrează tendințele de simplificare a numelor proprii de influență religioasă în vorbirea cotidiană.
• angi — Formă hipocoristică, nume propriu sau variantă regională scurtată derivată structural din prenume sau nume de familie precum Anghelina, Anghela sau Anghina, utilizată istoric în mediul familiar românesc. În context lexicografic de nișă, termenul poate reprezenta și o adaptare populară izolată sau o transcriere paleografică fragmentară a unor elemente onomastice din registrele civile vechi, păstrându-și valoarea documentară pentru studiul evoluției anthroponimiei.
• Angica — Formă hipocoristică, nume propriu sau variantă regională feminină derivată structural din prenume precum Anghelina, Anghela sau Anghina, utilizată istoric în mediul familiar românesc ca nume de alint. În context lexicografic de nișă, termenul ilustrează mecanismele de simplificare și adaptare fonetică locală a onomasticii de influență religioasă în vorbirea cotidiană a comunităților rurale din secolele trecute.
• angiu — Formă hipocoristică, prenume arhaic sau variantă regională masculină scurtată derivată structural din numele de bază Anghel, Anghelache sau Angheluș, utilizată în trecut în mediul familial și rural românesc. Ca entitate lexicală în baze de date onomastice și documente paleografice, ilustrează tendințele istorice de adaptare fonetică locală a numelor de proveniență religioasă în vorbirea cotidiană din secolele trecute.
• angliciu — Formă onomastică veche, hipocoristică sau variantă regională masculină scurtată derivată structural din rădăcina numelui de familie Anghel, Angheluș sau Anghelache, utilizată istoric în comunitățile rurale sau în vechile înscrisuri parohiale. Ca descriptor structural, ilustrează particularitățile fonetice locale și adaptarea afectivă a numelor proprii de influență religioasă sau balcanică în graiurile românești din secolele trecute.
• angliuș — Formă hipocoristică, prenume arhaic sau diminutiv regional masculin derivat structural din rădăcina numelui de bază Anghel, Angheluș sau Anghelache, utilizat istoric ca nume de alint în comunitățile rurale sau înscris în vechile registre parohiale românești. Ca descriptor onomastic, ilustrează particularitățile fonetice locale și adaptarea afectivă a numelor proprii de influență religioasă în graiurile din secolele trecute.
• angricel — Formă diminutivală arhaică sau variantă regională hipocoristică derivată structural din numele de bază Anghel, Angheluș sau Anghelache, utilizată în trecut ca nume de alint în comunitățile rurale românești. În context lexicografic de nișă și genealogic, acest descriptor ilustrează mecanismele locale de adaptare afectivă a numelor proprii de influență religioasă în graiurile vechi.