#aluzie

• alud — Formă de persoana I singular a prezentului indicativ pentru verbul 'a aluda' (împrumut livresc/arhaic); înseamnă a face o aluzie, a face trimitere indirectă sau a se referi pe ocolite la o persoană, un fapt sau o situație fără a le numi direct.
• aluzie — Cuvânt, expresie sau remarcă prin care se lasă să se înțeleagă ceva fără a se spune în mod explicit; trimitere indirectă, insinuare, sugestie ascunsă. În retorică și literatură, reprezintă o figură de stil prin care se face referire la un eveniment istoric, mitologic, cultural sau politic cunoscut, pentru a îmbogăți contextul ideatic al operei.
• aluzire — Acțiunea de a aluzi și rezultatul ei; procesul de trimitere indirectă sau de sugerare a unei idei prin intermediul subînțelesurilor; insinuare structurală. Deși în limba română literară normele actuale impun termenul 'aluzie' sau acțiunea verbului 'a aluda' (aludare), această formă apare în mod excepțional în studii lingvistice experimentale ca substantiv de acțiune derivat direct de la verbul secundar 'a aluzi'.
• aluzit — La care s-a făcut aluzie, sugerat în mod indirect, insinuat, lăsat să se înțeleagă printr-o remarcă discretă; indicat prin subînțelesuri. Ca formă participială a verbului rar 'a aluzi', descrie un subiect, o persoană sau un eveniment care a fost evocat pe ascuns sau tangențial într-o discuție, fără a fi nominalizat direct.
• aluziune — Formă arhaică sau variantă fonetică timpurie pentru substantivul 'aluzie'; remarcă, expresie sau cuvânt prin care se sugerează ceva în mod indirect, fără o menționare explicită; insinuare. În textele literare, juridice sau jurnalistice de secol al XIX-lea, termenul reflecta o etapă de tranziție în asimilarea neologismelor de origine romanică, păstrând o terminație structurală mai apropiată de etimonul latin.
• apropo — Adverb utilizat pentru a introduce în mod spontan o remarcă, o amintire sau o digresiune legată direct ori indirect de subiectul aflat în discuție; ca substantiv neutru, desemnează o aluzie subtilă, o remarcă incidentală, o ironie fină sau o sugestie indirectă făcută în cadrul unei conversații.
• apropos — Variantă grafică etimologică pentru substantivul și adverbul apropo; aluzie subtilă, remarcă incidentală sau sugerare indirectă făcută în cadrul unui dialog. Ca adverb, este utilizat pentru a introduce spontan o digresiune sau o amintire legată structural de subiectul curent.
• apropou — Variantă ortografică adaptată complet la normele fonetice ale limbii române pentru substantivul apropo; aluzie subtilă, remarcă incidentală sau sugerare indirectă făcută în cadrul unei conversații pentru a transmite un mesaj ascuns, o ironie fină ori o dorință nespusă direct.