#arhaisme

• amelințare — Acțiunea de a amelința și rezultatul ei; formă regională sau arhaică pentru 'amenințare'. Reprezintă manifestarea prin care se pune în vedere cuiva un pericol, o pedeapsă sau un rău viitor, cu scopul de a insufla teamă sau de a constrânge. În textele juridice vechi sau în înregistrările dialectale, termenul documentează variația fonetică regională a substantivelor de acțiune.
• angherii — Forma de plural a substantivului angherie, desemnând mai multe proprietăți, moșii ori stări administrative asociate ramurilor familiei Angher. În context onomastic sau toponimic, poate reprezenta și forma articulată de genitiv-dativ ce indică apartenența unui obiect, pământ sau hrisov istoric direct către persoana sau comunitatea numită Angherie.
• arhaicitate — Calitatea, însușirea sau caracterul a ceea ce este arhaic; prezența unor elemente străvechi, învechite sau ieșite din uz în cadrul unui sistem lingvistic, al unei opere de artă sau al unei structuri sociale. În filologie și critică literară, arhaicitatea reprezintă o marcă stilistică deliberată sau o trăsătură inherentă a textelor vechi, definind gradul de conservare a structurilor arhaice. Ea poate fi analizată atât la nivel lexical (arhaisme), cât și la nivel sintactic sau morfologic, oferind textului o aură de solemnitate, autenticitate istorică sau o patină a timpului. În sens antropologic și cultural, reflectă persistența unor mentalități, credințe sau datini străvechi în modernitate.
• arhaiciza — A introduce elemente vechi, ieșite din uzul curent (arhaisme), în structura unui text modern, a unei limbi literare sau a unei opere artistice cu scopul de a-i conferi o patină istorică, o atmosferă de epocă sau o marcă stilistică solemnă. Procesul poate fi realizat la nivel lexical, prin selectarea de termeni desueți, sau la nivel morfosintactic, prin utilizarea unor structuri gramaticale specifice stadiilor anterioare ale limbii. Ca verb intranzitiv, reflectă acțiunea de a deveni arhaic sau de a dobândi caracteristici învechite în evoluția firească a idiomului, deși utilizarea sa principală rămâne cea tranzitivă și deliberată din textul literar.
• arhaist — Persoană (scriitor, lingvist, artist) care manifestă o preferință deosebită pentru arhaisme și pentru formele vechi de exprimare culturală, artistică sau lingvistică, opunându-se adesea înnoirilor radicale sau neologice. Ca adjectiv, termenul califică un curent, o atitudine sau un stil caracterizat prin imitarea conștientă și programatică a modelelor arhaice. În istoria limbilor europene, arhaiștii au reprezentat tabăra tradiționalistă în celebrele polemici privind modernizarea vocabularului, susținând conservarea specificului național prin intermediul elementelor lexicale și sintactice moștenite din vechile cronici sau texte religioase.
• arhaistic — Care manifestă o tendință de imitare a arhaismelor sau a formelor vechi, lipsit de caracterul organic al elementelor arhaice propriu-zise; care are caracter de arhaism artificial, realizat în mod voit ca pastișă sau exercițiu de stil. Spre deosebire de termenul 'arhaic' (care desemnează ceea ce este autentic vechi sau conservat natural), 'arhaistic' implică o intervenție conștientă, adesea livrescă, prin care un autor modern introduce structuri desuete în mod calculat pentru a obține o anumită expresivitate, o atmosferă istorică simulată sau un efect artistic controlat.
• artam — Variantă regională (întâlnită istoric în Muntenia) pentru 'hartam', desemnând o bucată mare tăiată dintr-un aliment (pâine, friptură) sau, în sens extins, o halcă ori o bucată considerabilă ruptă dintr-un material textil sau articol de îmbrăcăminte. Este un termen pitoresc din vocabularul familial de factură arhaică.
• artefice — Termen livresc și rar ce desemnează un autor, un creator, un meșter iscusit sau un artizan al unei opere literare, artistice ori al unui plan complex; persoană care concepe și realizează cu ingeniozitate o structură sau un mecanism material ori conceptual.
• arvanită — O femeie care aparține minorității etnice a arvaniților (populație de origine albaneză stabilită istoric în Grecia din Evul Mediu) sau care este de viță albaneză; în sens lingvistic, reprezintă denumirea dată idiomului arhaic albanofon, înrudit strâns cu dialectul tosk, vorbit tradițional în anumite regiuni din sudul și centrul Greciei, dar aflat în prezent pe cale de dispariție.
• arvant — O formă arhaică sau variantă regională veche pentru termenul 'arvunitor' ori legată direct de persoana care dădea o sumă de bani (arvună) pentru a arvuni, a asigura și a rezerva o marfă, un serviciu sau munca unui slujbaș; termenul reflectă practicile juridice și comerciale populare din trecut din Țările Române privind tranzacțiile pecuniare anticipate.
• arvi — O variantă regională sau formă arhaică trunchiată utilizată în trecut în limbajul negustoresc din anumite zone ale Țărilor Române pentru a denumi simbolic darea sau primirea unei arvune (acont, garanție bănească); termenul făcea trimitere directă la actul juridic informal de legare a unei tranzacții prin plata unei sume modice în avans, înainte de întocmirea zapisului oficial.
• arvonă — O variantă fonetică veche sau regională a cuvântului 'arvună' (sumă de bani plătită în avans pentru a asigura o tranzacție, a rezerva o marfă sau a tocmi un serviciu). Acest termen a fost utilizat intens în documentele comerciale și în graiul negustoresc din secolele trecute pe teritoriul Țărilor Române, reprezentând gajul pecuniar informal care garanta respectarea unei promisiuni bilaterale.
• arvoni — O variantă fonetică veche sau regională a verbului 'a arvuni' (a da sau a primi o sumă de bani în avans ca garanție pentru cumpărarea unui bun, prestarea unui serviciu sau angajarea unui slujbaș). Termenul reflectă acțiunea juridică și economică populară prin care o tranzacție devenea fermă și obligatorie prin plata unui gaj simbolic înainte de finalizarea acordului oficial.
• arvuna — O variantă grafică și fonetică veche a cuvântului 'arvună' (sumă de bani sau bun material oferit în avans pentru a garanta finalizarea unei tranzacții, încheierea unui contract sau tocmirea unei munci). Acest termen apare frecvent în manuscrisele comerciale medievale din Moldova și Țara Românească, reprezentând gajul juridic cutumiar prin care părțile își blocau reciproc dreptul de a se retrage dintr-un acord fără penalități.
• arvunire — O variantă mai puțin frecventă sau regională pentru termenul 'arvunare', desemnând acțiunea de a arvuni și rezultatul ei; procesul prin care se dă ori se primește o sumă de bani în avans pentru a rezerva ferm o marfă, un animal sau serviciile unui angajat, asigurând totodată un angajament bilateral ferm între părțile contractante înainte de achitarea integrală.
• arzehal — O petiție oficială, jalbă sau cerere scrisă înaintată în trecut de locuitorii sau oficialii din Țările Române direct către Divanul otoman sau către sultan. Acest document formal, redactat conform rigorilor birocrației de la Istanbul, servea la reclamarea abuzurilor comise de domnitori, cererea de reduceri de dări sau soluționarea unor litigii juridice internaționale majore.
• arzmarzar — O denumire regională rară folosită în anumite microtoponime și graiuri din sudul României pentru a desemna un arbust sălbatic, o varietate de mărăcine sau o formă degradată de arțar pitic ce crește în zonele calcaroase și aride. Termenul este utilizat uneori de comunitățile rurale vechi pentru a descrie tufele țepoase folosite la delimitarea naturală a hotarelor sau a ogoarelor.
• atrițiune — Formă alternativă, arhaică ori livrescă pentru termenul 'atriție'; proces structural de uzură, măcinare, erodare prin frecare sau reducere numerică progresivă a unui element. În limbajul teologic istoric, descrie o formă de regret sau căință imperfectă pentru păcate, motivată nu din dragoste pură față de divinitate, ci din teama de pedeapsă ori de consecințe.
• atrupament — Formă arhaică, regională sau juridică veche ce descrie acțiunea de a strânge, a uni sau a grupa la un loc mai multe elemente, bunuri sau terenuri agricole (o formă timpurie de comasare ori asociere structurală a proprietăților rurale). De asemenea, poate face referire la o adunare ori o grupare compactă de persoane sau trupe militare reunite într-un punct determinat.
• atunce — Formă arhaică și regională a adverboului de timp 'atunci'; indică un moment determinat din trecut sau din viitor, corelat cu un alt eveniment ori context temporal. În structura textelor literare vechi sau a cronicilor istorice, acest element sintactic stabilește succesiunea cronologică a faptelor, servind adesea și ca element de legătură cu valoare conclusivă.