#arse

• arsenios — Se spune despre un acid sau un compus chimic în care arsenul are o valență inferioară (de obicei starea de oxidare +3), cum este acidul arsenios (H3AsO3). În nomenclatura chimică clasică, acest adjectiv diferențiază compușii trivalenți ai arsenului de cei pentavaliți (numiți arsenici), indicând proprietăți fizico-chimice distincte, o solubilitate specifică și un profil toxicologic diferit în reacțiile cu substanțele organice.
• arsenit — Sare sau ester al acidului arsenios, obținut structural prin reacția chimică a trioxidului de arsenic cu o bază sau un alcool. Compușii din această clasă sunt extrem de toxici și au fost utilizați istoric pe scară largă ca insecticide, pesticide, conservanți pentru lemn sau erbicide în agricultură, aplicarea lor fiind în prezent strict reglementată din cauza riscurilor majore de contaminare a mediului înconjurător și a pânzei freatice.
• arseniură — Compus chimic binar format prin combinarea directă a arsenicului cu un element mai electropozitiv, de regulă un metal ori un semimetal. În tehnologia modernă și în fizica stării solide, aceste structuri cristaline sunt fundamentale, având proprietăți excepționale de semiconductori utilizate pe scară largă în fabricarea diodelor laser, a celulelor fotovoltaice de înaltă eficiență și a circuitelor integrate de mare viteză.
• arsenobenzen — Compus chimic organic ciclic ce conține o legătură dublă între doi atomi de arsenic legați de grupări fenil, având formula chimică de bază C6H5As=AsC6H5. Derivații săi structurali au avut o importanță istorică crucială în medicina secolului al XX-lea, constituind baza primelor tratamente antimicrobiene eficiente și sintetice, cum ar fi Salvarsanul utilizat împotriva sifilisului.
• arsenolit — Mineral rar compus din trioxid de arsenic (As2O3), format prin oxidarea altor minerale care conțin arsenic în zonele superioare ale zăcămintelor metalifere. Cristalele sale sunt de obicei cubice sau octaedrice, de culoare albă, cenușie ori gălbuie, fiind caracterizate printr-o solubilitate relativ mare în apă și o toxicitate extrem de ridicată.
• arsenopirit — Formă masculină sau neutră utilizată alternativ în literatura tehnică pentru a desemna mineralul de sulfoarseniură de fier (FeAsS). Acest compus cristalin din clasa sulfurilor reprezintă cea mai importantă și răspândită sursă naturală de arsen, prezentând un luciu metalic opac, o culoare alb-cenușie cu nuanțe de oțel și o structură cristalină monoclinică sau ortorombică. Este asociat frecvent cu zăcămintele hidrotermale de aur, cupru și staniu, eliberând un miros puternic de usturoi atunci când este lovit sau încălzit intens.
• arsenopirită — Denumirea standard și cea mai frecvent utilizată în limba română pentru mineralul alcătuit din sulfoarseniură de fier (FeAsS). Se cristalizează în sistemul monoclinic (pseudorombic), are o duritate de 5.5-6 pe scara Mohs și o greutate specifică ridicată. Reprezintă obiectul principal de exploatare pentru obținerea arsenului industrial și este un indicator geologic major pentru prezența zăcămintelor de metale prețioase, fiind adesea asociată structural cu fenomenele de alterare hidrotermală profundă.
• arsenoterapie — Metodă terapeutică arhaică sau istorică ce constă în utilizarea medicală controlată a arsenicului și a compușilor săi organici ori anorganici pentru tratarea anumitor afecțiuni grave; a fost utilizată pe scară largă la începutul secolului al XX-lea, în special în combaterea sifilisului (prin intermediul Salvarsanului inventat de Paul Ehrlich), a malariei și a unor boli parazitare tropicale, înainte de descoperirea și introducerea pe scară largă a antibioticelor moderne.
• Arsentie — Variantă onomastică regională sau arhaică a prenumelui masculin Arsenie, provenind din etimonul grecesc Arsenios, care se traduce prin bărbătesc, viguros sau curajos. Numele este purtat istoric în comunitățile rurale sau ecleziastice din spațiul românesc, fiind utilizat atât ca prenume rar, cât și ca nume de familie fixat prin tradiție în registrele parohiale și de stare civilă.
• arșetă — Termen regional sau arhaic întâlnit în anumite comunități din Transilvania și Banat, utilizat ca variantă fonetică pentru 'arșeu' (arcșez, arcuș) sau pentru a desemna un instrument rudimentar de formă curbată folosit în meșteșuguri ori la ghidarea firelor; (în context muzical popular) denumire arhaică pentru arcușul viorii sau al altor instrumente tradiționale cu coarde. Acest cuvânt reflectă adaptări lexicale structurale specifice zonelor de interferență culturală din vestul țării.
• arșeu — Denumire regională utilizată în anumite graiuri din spațiul românesc (în special în vestul țării) pentru cazma, lopată plată cu margini ascuțite sau o unealtă agricolă de fier folosită la săparea manuală a pământului, desțelenirea solului sau plantarea culturilor. Reprezintă un împrumut lexical asimilat în vocabularul rural tradițional.
• arsfenamină — Compus chimic organoarsenical sintetic, cunoscut istoric sub denumirea comercială de Salvarsan sau 'compusul 606', descoperit de Paul Ehrlich în 1909. A reprezentat primul tratament chimioterapic eficient din istoria medicinei moderne utilizat specific pentru distrugerea spirochetei Treponema pallidum, agentul patogen al sifilisului, deschizând calea cercetării antimicrobiene de sinteză.
• arsină — Compus chimic anorganic gazos, extrem de toxic și inflamabil, format din arsenic și hidrogen, având formula moleculară AsH3. Acest gaz incolor, cu un miros neplăcut asemănător cu cel de usturoi, este utilizat în industria semiconductorilor pentru doparea siliciului, însă reprezintă un pericol major de otrăvire prin distrugerea masivă a globulelor roșii în caz de inhalare.
• arsine — Clasă de compuși chimici hidrurați ai arsenicului, reprezentând analogii structurali ai aminelor și fosfinelor, obținuți prin înlocuirea atomilor de hidrogen din hidrura de arsenic (arsina gazoasă) cu radicali hidrocarburați organici. Acești compuși sunt extrem de toxici, inflamabili și volatili, fiind studiați intens în chimia organometalică și utilizați istoric ca agenți de luptă chimică sau ca precursori în doparea materialelor semiconductori avansate.
• Arsinte — Nume de familie și fost prenume masculin specific onomasticii tradiționale românești, considerat o variantă fonetică regională sau arhaică a numelui Arsenie (provenit din grecescul 'Arsenios', tradus prin 'bărbătesc', 'puternic'). În documentele medievale, apare ca nume de clăcași, răzeși sau meșteșugari, fiind răspândit în special în regiunile Moldovei și Transilvaniei, unde a dat naștere și unor derivate toponimice (cum ar fi sate numite după posesorii pământurilor).
• artăni — Formă verbală regională sau variantă fonetică arhaică pentru 'hărtăni' ori 'hartăni', însemnând a tăia, a rupe sau a sfâșia în bucăți mari (hartane / artane) carne, alimente sau materiale textile; de asemenea, în graiurile rurale, poate descrie acțiunea de a ciopți neîndemânatic lemnul ori de a degrada o piesă de îmbrăcăminte prin purtare neglijentă.
• arzăminte — Un termen regional sau arhaic rar folosit pentru a desemna resturile arse, cenușa grosieră ori zgura rezultată în urma procesului de ardere completă a combustibililor solizi în cuptoare tradiționale sau vetre; de asemenea, în anumite graiuri, poate descrie simbolic locurile pârjolite, arse de soare ori substanțele folosite în trecut în meșteșuguri pentru a provoca o ardere controlată.
• aspreală — Senzație sau proprietate a unei suprafețe, a unui material ori a unui aliment de a fi aspru, rugos, grunțos sau lipsit de finețe; caracteristică tactilă a unui obiect care zgârie sau opune rezistență la atingere; în sens gustativ, descrie o senzație astringentă, acră-amară ori aspră pe limbă (specifică vinurilor tinere sau fructelor necoapte); în sens figurat, se referă la o asprime de caracter, severitate, duritate în comportament ori în exprimare.
• atelane — Forma de plural a substantivului 'atelană', desemnând mai multe reprezentații, piese sau farse dramatice din genul comediei osce antice. Ca adjectiv la feminin plural (se acordă cu substantive precum 'farse', 'comedii'), descrie operele teatrale, măștile, intrigile sau manifestările literare specifice tradiției dramatice din vechiul oraș Atella.
• aurpigment — Mineral din clasa sulfurilor, compus din trisulfură de arsenic, de culoare galben-lămâi sau galben-auriu, cu luciu perlat ori gras, foarte toxic, folosit în trecut ca pigment în pictură, la prepararea vopselelor și în tăbăcărie. În arheologie și restaurare, este studiat ca unul dintre principalii pigmenți galbeni utilizați în manuscrisele medievale și în arta egipteană antică.