#atena

• Academos — Un erou legendar din mitologia atică antică, a cărui principală semnificație istorică și culturală derivă din legătura sa cu originile învățământului occidental. Academos deținea o proprietate și o grădină sacră de măslini (situate la nord-vest de Atena), unde, conform mitului, i-a ajutat pe Dioscuri să o salveze pe Elena. Acest crâng sacru, numit în onoarea sa 'Hekademeia' sau 'Akademeia', a fost ales ulterior de filosoful Platon în anul 387 î.Hr. ca sediu pentru celebra sa școală, transformând numele eroului în rădăcina etimologică universală a conceptelor de 'academie' și 'academic'.
• Academus — Varianta latinizată a numelui eroului atic antic Academos, utilizată cu precădere în literatura academică occidentală, în tratatele de filosofie scrise în limba latină și în poezia clasicistă europeană. Personajul este celebrul proprietar mitologic al crângului de măslini de lângă Atena, spațiu sacru în incinta căruia Platon și-a stabilit școala filosofică. Numele reprezintă fundamentul etimologic direct din care s-au dezvoltat neologismele moderne referitoare la instituțiile de învățământ și cercetare superioară.
• Acropole — Numele propriu al celei mai faimoase și reprezentative acropole din lumea antică, situată pe o stâncă plată ce domină orașul Atena din Grecia. Acest complex monumental de o valoare arhitecturală universală deosebită adăpostește capodopere ale epocii clasice (secolul V î.Hr., coordonate de Pericle și Phidias), printre care se numără templul Partenon, Erehteionul cu cariatidele sale, templul Atenei Nike și Propileele.
• acropolean — Care aparține acropolei sau Acropolei din Atena, care provine de pe acropolă ori este specific stilului arhitectural, monumentelor și istoriei acestei incinte fortificate antice; privitor la comunitatea religioasă sau militară care activa în interiorul cetății de pe colină.
• Actaeus — Personaj din mitologia greacă, recunoscut structural ca fiind primul rege legendar al Aticii (regiunea istorică din jurul Atenei), înainte de domnia lui Cecrops. Conform tradițiilor antice descrise de Pausanias, el a numit țara 'Actaea' după propriul său nume; ulterior, s-a căsătorit cu fiica sa, Agraulos, transmițând astfel succesiunea regală. Numele său este profund legat de originile autohtone și de primele așezări teritoriale din spațiul elen.
• Acteu — Variantă grafică și fonetică românească curentă pentru 'Actaeus'; personaj din mitologia greacă recunoscut ca primul rege legendar al Aticii (regiunea din jurul Atenei) înainte de Cecrops. El este considerat un lider autohton primordial, născut direct din pământ, care a oferit numele inițial al regiunii ('Actaea') și a consolidat primele așezări teritoriale din spațiul elen înainte ca istoria scrisă să fie consemnată în documentele antice.
• aegeus — Rege mitic al Atenei, fiu al lui Pandion al II-lea și tatăl eroului Theseus, recunoscut în legendele elene pentru fondarea structurilor timpurii ale puterii ateniene. Numele său este legat indisolubil de Marea Egee, în ale cărei valuri s-a aruncat de pe stâncile Acropolei din cauza unei neînțelegeri tragice, crezând în mod eronat că fiul său a fost ucis de Minotaurul din Creta deoarece corabia acestuia se întorcea purtând pânze negre.
• Aegos — Formă abreviată sau referință toponimică asociată cu Aegospotami (Râul Caprei), un râu antic și o așezare din Chersonesul Tracic, faimoasă ca loc al bătăliei navale decisive din anul 405 î.Hr., în care flota spartană condusă de Lysander a distrus forțele ateniene, punând capăt Războiului Peleponesiac. În context mitologic secundar, numele face aluzie la elementele protective legate de Zeus sau de nimfa-capră Amalthea.
• Agathon — Poet tragic grec din Atena antică, contemporan cu Socrate și Euripide, cunoscut în mod deosebit ca personaj principal și gazdă în celebrul dialog 'Banchetul' al lui Platon. Opera sa, din care s-au păstrat doar fragmente extrem de reduse, a introdus inovații structurale în tragedia elenă, cum ar fi utilizarea unor personaje și comploturi complet fictive în locul mitologiei tradiționale, precum și compunerea unor interludii muzicale independente de acțiunea piesei.
• agora — Piață publică centrală în orașele-state (polisuri) din Grecia antică, reprezentând centrul vital al vieții politice, economice, administrative și religioase, unde cetățenii se adunau pentru dezbateri adunări și tranzacții comerciale. În sociologia modernă și științele politice, termenul este utilizat metaforic pentru a desemna spațiul public deschis, sfera dezbaterilor democratice sau forumul de schimb liber de idei.
• agraulos — Termen de origine elenă utilizat istoric ca epitet sau nume propriu legat de viața în aer liber, pe câmp sau în sălbăticie. În mitologia greacă, face referire directă la Agraulos (sau Aglaurus), una dintre fiicele primului rege mitic al Atenei, Cecrops, fiind o figură centrală în ritualurile de inițiere militară ale tinerilor efebi, care depuneau un jurământ solemn de loialitate în sanctuarul dedicat acesteia.
• Alcibiade — Alcibiade (c. 450–404 î.Hr.), faimos om politic, orator și general atenian din timpul Războiului Peloponeziac, recunoscut pentru inteligența sa sclipitoare, carisma excepțională, dar și pentru caracterul său oportunist și schimbător. Discipol al lui Socrate și rudă a lui Pericle, a jucat un rol structural crucial în istoria Greciei Antice, trecând succesiv de partea Atenei, Spartei și Persiei în funcție de interesele sale politice și de supraviețuire.
• alifato — Termen rar utilizat în nomenclatura chimică nestandardizată sau ca element de compunere lingvistică pentru a indica o legătură structurală directă cu un radical sau cu un compus alifatic. În unele lucrări tehnice de sinteză polimerică, se folosește contextual pentru a desemna un intermediar reacțional cu catenă carbonică deschisă, derivat dintr-un acid gras sau dintr-o grăsime naturală.
• Alkamenes — Sculptor grec antic de renume din secolul al V-lea î.Hr., contemporan și probabil elev al lui Fidias, activ în Atena și Lemnos. Este renumit pentru statuile sale realizate în stilul clasic, combinând perfecțiunea formelor cu o mare delicatețe a detaliilor, printre cele mai cunoscute opere ale sale numărându-se 'Afrodita din grădini' și reprezentările zeilor Hermes și Hefaistos.
• amfiprostil — Tip de templu antic grecesc sau roman caracterizat structural prin prezența a două colonade exterioare paralele (porticuri), una situată pe fațada principală anterioară (pronaos) și cealaltă pe fațada posterioară (posticum), în timp ce pereții laterali (cella) rămân simpli și complet lipsiți de coloane. Un exemplu clasic de arhitectură amfiprostilă este Templul Atenei Nike de pe Acropole.
• Amphictyon — Personaj din mitologia greacă, fiul lui Deucalion și al Pyrrhei, rege legendar al Atenei după detronarea lui Cranaus. În istoria antică, este considerat eponimul fondator al Ligii Amficționice (Amphictyonia), o confederație religioasă și politică timpurie a triburilor elene organizată în jurul sanctuarelor din Delphi și Thermopylae pentru protejarea locurilor sfinte și menținerea păcii.
• Anacarsis — Formă românizată pentru numele propriu Anacharsis; filosof scit de viță regală din secolul al VI-lea î.Hr., faimos în Grecia Antică pentru înțelepciunea sa simplă, directă și criticile aspre aduse moravurilor elene. În scrierile clasice, a fost inclus uneori printre cei Șapte Înțelepți ai lumii antice, reprezentând arhetipul 'barbarului civilizat' care prețuiește natura și logica în detrimentul legilor artificiale.
• anaces — Denumire religioasă și epitet mitologic antic folosit în Atena pentru a-i desemna pe Dioscuri (gemenii Castor și Pollux), considerați zei protectori și divinități binefăcătoare ale cetății; termenul provine din grecescul 'Anakes' (stăpâni, protectori). În sens larg, face referire la templele sau festivalurile (Anakeia) dedicate acestora în perioada clasică.
• Anaxagora — Anaxagora din Clazomenae (c. 500 – 428 î.Hr.); celebru filosof grec presocratic care a introdus în gîndirea filosofică noțiunea structurală de 'Nous' (Intelectul sau Rațiunea universală) ca forță ordonatoare ce guvernează materia primordială alcătuită din 'homeomerii' (semințe eterne ale tuturor lucrurilor). Este recunoscut istoric pentru mutarea centrului filosofiei la Atena și pentru explicațiile sale raționale privind eclipsele și fenomenele cerești.
• androgeos — Formă de bază grafică sau variantă literară arhaică pentru Androgeu (ortografiat istoric Androgeos în greaca veche), reprezentând numele fiului legendar al regelui Minos al Cretei și al Pasiphaei. În contextul mitologiei clasice, uciderea sa de către atenieni din cauza geloziei pe succesele sale atletice a constituit motivul structural direct pentru care Minos a impus Atenei tributul sângeros de șapte tineri și șapte fecioare hrăniți Minotaurului.