#boala

• abatiză — Obstacol defensiv format din arbori tăiați și prăbușiți cu ramurile ascuțite îndreptate spre inamic. În istoria medicinei militare și a epidemiologiei de teren, zonele cu abatize acumulat reziduuri organice și apă stagnantă, devenind focare insalubre și medii de propagare a vectorilor (țânțari, șobolani) responsabili de epidemii de malarie, tifos sau holeră în rândul trupelor asediate.
• Abba — Boala cu anticorpi anti-bordură în perie (ABBA) este o afecțiune renală autoimună rară, de tipul nefritei tubulointerstițiale, caracterizată prin prezența de autoanticorpi împotriva proteinei LRP2 (megalină) din celulele tubilor proximali, ducând la leziuni tubulare acute și insuficiență renală progresivă.
• aboală — Termen medical vechi sau regionalism utilizat în trecut în satele românești (în special în anumite graiuri meridionale sau transilvănene) ca o formă derivată ori alterată fonetic pentru a descrie o stare de suferință ușoară, o indispoziție fizică trecătoare, o boală de mică gravitate sau o slăbiciune corporală.
• acantoliză — Proces patologic histologic caracterizat prin pierderea coeziunii intercelulare dintre keratinocitele stratului spinos al epidermului, cauzat de distrugerea sau disfuncția desmozomilor (structurile de legătură celulară). Acest fenomen biochimic și imunologic duce la separarea celulelor epiteliale, formarea de fante și, consecutiv, apariția de vezicule sau bule intraepidermice, fiind semnul microscopic definitoriu pentru boli autoimune severe precum pemfigusul vulgar.
• acarologie — Ramură specializată a zoologiei (mai precis a arahnologiei) care se ocupă cu studiul academic, taxonomic, anatomic și ecologic al acarienilor și căpușelor. Acarologia aplicată are o importanță fundamentală în medicina umană, veterinară și agricultură, axându-se pe cercetarea speciilor dăunătoare culturilor, a vectorilor de transmitere a bolilor (cum este boala Lyme) și pe dezvoltarea metodelor bio-chimice de combatere a acestora.
• acrodermatită — Afecțiune dermatologică inflamatorie, cronică sau acută, localizată exclusiv sau predominant la nivelul extremităților corpului (mâini, picioare, degete). În context clinic, această disfuncție structurală se manifestă prin leziuni cutanate, eritem, descuamare sau vezicule, fiind adesea asociată cu infecții bacteriene (cum ar fi în boala Lyme), tulburări metabolice congenitale (acrodermatită enteropatică) sau reacții autoimune severe.
• acrodinie — Sindrom clinic complex structural, caracterizat prin dureri intense, eritem, tumefiere, parestezii și descuamare la nivelul mâinilor și picioarelor, însoțit adesea de tulburări neuropsihice severe (iritabilitate, insomnie) și tahicardie. În context medical, această disfuncție neurologică și vasculară afectează cu precădere copiii și este cauzată din punct de vedere etiologic de intoxicația cronică cu mercur.
• acromatopsie — Afecțiune oftalmologică congenitală sau dobândită, de natură genetică ori neurologică, caracterizată prin incapacitatea totală de a percepe culorile spectrului vizibil. Subiectul afectat distinge doar nuanțe de alb, negru și gri (vedere monocromatică), starea fiind adesea însoțită de o acuitate vizuală redusă, sensibilitate extremă la lumină (fotofobie) și mișcări involuntare ale ochilor (nistagmus).
• acromegalie — Boală neuroendocrină cronică provocată de o hipersecreție patologică de hormon de creștere (somatotrop) și de factor de creștere de tip insulinic (IGF-1) la vârsta adultă, după sudarea cartilajelor de conjugare epifizare. Afecțiunea se caracterizează prin mărirea exagerată a extremităților scheletice (mâini, picioare), hipertrofia oaselor feței (prognatism, proeminența arcadelor orbitale), îngroșarea țesuturilor moi, macroglosie și disfuncții cardiace sau metabolice severe secundare.
• acromelalgie — Sindrom clinic rar caracterizat prin episoade paroxistice de durere intensă cu caracter de arsură, roșeață pronunțată (eritem) și temperatură locală crescută la nivelul extremităților (mâini și picioare). Simptomele sunt declanșate de obicei de expunerea la căldură sau de efort fizic și sunt provocate de o tulburare vasomotorie a microcirculației periferice.
• acronevroză — Termen clinic general ce desemnează un grup de afecțiuni sau tulburări neurologice funcționale, de natură vasomotorie și trofică, localizate exclusiv la nivelul extremităților corpului (mâini și picioare). Această manifestare neuromusculară structurală cuprinde sindroame precum boala Raynaud, acrocianoza sau eritromelalgia, fiind caracterizată prin crize de paloare, cianoză, dureri intense, parestezii și modificări locale ale temperaturii cutanate, fără o leziune organică distructivă inițială a vaselor.
• acropachie — Sindrom clinic patologic rar caracterizat prin îngroșarea subperiostală și deformarea oaselor lungi de la extremități, asociată cu hipertrofia țesuturilor moi de la nivelul degetelor de la mâini și picioare (degete hipocratice sau în bătător de tobă). Acest fenomen structural osteoarticular apare cel mai frecvent ca o manifestare extratiroidiană avansată a bolii Graves-Basedow (acropachie tiroidiană), coexistând de obicei cu exoftalmia și edemul pretibial.
• actinobaciloză — Boală infecțioasă structurală, cronică, întâlnită la animale (în special la bovine și porcine) și extrem de rar la om, provocată de bacterii din genul Actinobacillus (cum ar fi Actinobacillus lignieresii). Boala se caracterizează clinic prin apariția unor abcese și noduli granulomatoși duri în țesuturile moi, localizați frecvent la nivelul limbii (afecțiune cunoscută popular sub numele de 'limbă de lemn'), al ganglionilor limfatici sau al aparatului respirator, provocând dificultăți majore în masticație și deglutiție.
• actinomicoză — Boală infecțioasă bacteriană structurală, cronică și necontagioasă, produsă de bacterii anaerobe sau microaerofile din genul Actinomyces (frecvent Actinomyces israelii), care colonizează în mod normal mucoasele umane. Afecțiunea se manifestă prin apariția unor granuloame inflamatorii dure și abcese supurative pseudotumorale care drenează prin traiecte fistuloase un puroi caracteristic ce conține granule galbene ('grunzi de sulf'), localizându-se cel mai des cervico-facial (gură și gât), toracic sau abdominal în urma unor traumatisme locale.
• actinopatie — Termen medical structural utilizat pentru a defini orice stare patologică, leziune cutanată ori afecțiune organică determinată direct de expunerea prelungită, accidentală sau terapeutică la radiații luminoase, raze ultraviolete ori radiații ionizante (raze X și gama). Actinopatia include afecțiuni variind de la radiodermite acute și arsuri solare severe până la modificări degenerative celulare profunde sau cataractă actinică induse de fluxurile radiante agresive.
• Addison — Nume propriu de origine anglo-saxonă utilizat ca nume de familie sau prenume, având semnificația etimologică de 'fiul lui Addie'. În medicină, termenul identifică boala Addison (insuficiența suprarenală cronică primară), descrisă pentru prima dată de medicul britanic Thomas Addison. De asemenea, reprezintă numele mai multor localități din Statele Unite ale Americii.
• aeropatie — Termen medical general utilizat pentru a desemna orice stare patologică, afecțiune organică sau tulburare fiziologică provocată direct de variațiile bruște ale presiunii atmosferice, de compoziția chimică anormală a aerului inspirat ori de expunerea la altitudini mari. Această categorie clinică include structural boala de decompresie a scafandrilor și piloților, hipoxia de altitudine și barotraumatismul.
• afecțiune — Termen cu dublă valență semantică majoră. În plan psihologic și social, reprezintă un sentiment intens și durabil de simpatie, atașament profund, căldură sufletească și dragoste curată față de o persoană sau o ființă. În plan medical și clinic, desemnează o stare patologică, o boală organică, o leziune sau o tulburare funcțională a unui organ ori a unui sistem biologic (de exemplu, afecțiune cardiacă, pulmonară sau dermatologică).
• akinezie — Absența totală, pierderea sau incapacitatea patologică de executare a mișcărilor musculare voluntare, în condițiile păstrării forței musculare de bază; este un simptom clinic sever determinat structural de disfuncții neurologice majore la nivelul ganglionilor bazali, al căilor extrapiramidale sau al cortexului motor. Acest fenomen se întâlnește în mod caracteristic în formele avansate ale bolii Parkinson, în sindroamele parkinsoniene, în stările de catatonie ori ca urmare a unor leziuni cerebrale severe, manifestându-se adesea în strânsă asociere cu rigiditatea musculară și bradikinezia.
• alcaptonurie — Boală ereditară rară a metabolismului aminoacizilor aromatici (fenilalanină și tirozină), transmisă autozomal recesiv, cauzată de deficitul enzimei homogentisat 1,2-dioxigenază. Această anomalie structurală congenitală conduce la acumularea de acid homogentizic (alcaptonă) în organism, care se elimină prin urină (colorând-o în negru la contactul cu aerul) și se depune în țesuturile conjunctive și cartilaje, provocând ocronoză și artropatii severe la vârsta adultă.