#cota

• aburcat — Starea unui obiect, a unei persoane sau a unei structuri care a fost urcată, suită sau cățărată cu efort la o anumită înălțime; cocoțat, așezat sus. Ca adjectiv derivat din participiu, termenul are o coloratură regională pregnantă și este des utilizat în sens figurat pentru a descrie așezări, stâne sau colibe izolate, amplasate strategic sau pitoresc pe crestele muntoase greu accesibile.
• Acățărat — Care s-a urcat, s-a ridicat sau s-a suspendat cu efort pe o suprafață înaltă ori abruptă; cățărat. Se folosește pentru a descrie o persoană sau un animal aflat la înălțime într-o poziție relativ instabilă, ori o plantă agățătoare care s-a fixat și s-a întins pe un suport vertical. Reprezintă participiul trecut al verbului regional 'acățăra', înlocuit în limba modernă literară de forma 'cățărat'.
• Adesgo — Numele unei mărci comerciale istorice și al unei fabrici textile emblematice din România, fondată în anul 1926 la București de către un antreprenor străin și specializată structural în producția de ciorapi, lenjerie fină și articole de tricotaj. De-a lungul deceniilor, entitatea a devenit cel mai mare producător de profil de pe piața națională, recunoscut pentru calitatea textilelor și tehnologiile avansate de țesere aplicate în procesele industriale.
• alicot — O parte fragmentară dintr-un tot, reprezentând o cantitate sau un volum exact măsurat dintr-o probă omogenă, extrasă pentru a fi supusă analizelor chimice ori fizice, fără a altera restul compoziției. În matematică, termenul descrie o parte alicotă, adică un număr sau o mărime care divide exact o altă mărime mai mare, fără a lăsa rest (de exemplu, 4 este o parte alicotă a lui 12).
• alicotă — Forma feminină a termenului alicot; subdiviziune exactă a unui întreg care se cuprinde în acesta de un număr determinat și întreg de ori, fără a lăsa rest. În chimia analitică de laborator, reprezintă o porțiune volumetrică lichidă sau solidă extrasă cu precizie dintr-o probă omogenă, iar în domeniul juridic definește o cotă-parte ideală, abstractă și fixă dintr-un patrimoniu comun, exprimată de obicei sub formă de fracție sau procent.
• alicuotă — Variantă ortografică și fonetică admisă pentru termenul 'alicotă'; porțiune volumetrică dintr-un amestec omogen extrasă cu precizie în laboratoarele de analize chimice, ori o fracțiune ideală, abstractă și fixă dintr-un patrimoniu succesoral sau comun în dreptul civil. În teoria numerelor, descrie o parte componentă care divide perfect un întreg fără a lăsa rest.
• altitudine — Înălțimea verticală a unui punct, a unui relief sau a unui obiect (cum ar fi o aeronavă) măsurată în raport cu un nivel de referință determinat, care cel mai frecvent este nivelul mediu al mării (altitudine absolută) sau suprafața terestră imediat de dedesubt (altitudine relativă).
• andre — Unealtă manuală structurală formată dintr-un ac lung, subțire și ascuțit la un capăt sau la ambele capete (ori unită printr-un cablu flexibil), confecționată din metal, lemn, os sau plastic, utilizată în tricotat pentru trecerea firelor de lână ori bumbac prin ochiuri succesive în scopul obținerii unei țesături.
• andrea — Formă de bază lexicografică a cuvântului 'andre', reprezentând unealta manuală lungă și ascuțită utilizată pentru împletirea sau tricotarea manuală a firelor de lână și bumbac. Acest instrument structural, folosit în pereche sau în ansambluri circulare, permite prinderea și trecerea buclelor de fir pentru a crea articole de îmbrăcăminte ori alte textilii ornamentale.
• antefix — Element decorativ sculptural, realizat din teracotă, piatră sau marmură, fixat la marginea acoperișului unui edificiu clasic (grec, etrusc sau roman). Acest ornament vertical este plasat la capătul rândurilor de țigle pentru a masca îmbinările banchizei de acoperiș și pentru a proteja structura din lemn împotriva infiltrațiilor de apă, fiind adesea decorat cu palmete, capete de meduză ori motive mitologice.
• antrelac — O tehnică specială de tricotat manual sau textil care creează o textură geometrică cu aspect de împletitură de coș, formată din pătrate sau dreptunghiuri interconectate, orientate în direcții opuse. Acest tip de model structural oferă materialului finit o elasticitate deosebită, o densitate sporită și un efect vizual tridimensional complex, fiind utilizat frecvent pentru pături, pulovere sau fulare multicolore.
• armillaria — Gen de ciuperci basidromicete din familia Physalacriaceae, cunoscute popular sub numele de 'ghebe' sau 'opintici' (ex: Armillaria mellea), caracterizate prin creșterea în tufe dense pe trunchiurile arborilor vii ori în descompunere. Aceste organisme au o importanță ecologică și silvică majoră, acționând structural ca paraziți destructivi ai rădăcinilor și lemnului (provocând putregaiul alb), dar fiind renumite și pentru unele specii comestibile apreciate sau pentru proprietatea unică de bioluminescență a miceliului.
• ascocarp — Corp de fructificare caracteristic ciupercilor din încrengătura Ascomycota, în interiorul căruia se formează ascele cu ascospori. Această structură reproductivă prezintă forme variate (cleistotecu, peritecu, apotecu) și joacă un rol esențial în ciclul de viață al ciupercii, asigurând protecția și diseminarea eficientă a sporilor în mediul înconjurător.
• ascogen — Care produce sau dă naștere ascelor; termen structural utilizat în micologie pentru a descrie hifele speciale (hife ascogene) care iau naștere din celula femelă (ascogon) după procesul de plasmogamie. Aceste structuri celulare dicariotice se dezvoltă în interiorul corpului de fructificare și sunt responsabile direct pentru formarea aparatului sporifer final al ciupercilor ascomicete.
• ascogeneză — Procesul biologic de formare și dezvoltare a ascelor în interiorul corpurilor de fructificare ale ciupercilor ascomicete. Această etapă structurală complexă succedă plasmogamia și implică creșterea hifelor ascogene, diviziunea nucleară conjugată, formarea cârjei, cariogamia și diviziunile meiotice și mitotice ulterioare care duc la apariția finală a ascosporilor.
• ascomicetă — Ciupercă saprofită sau parazită din încrengătura Ascomycota, caracterizată structural prin prezența ascelor, organe în formă de sac în interiorul cărora se dezvoltă sporii de reproducere sexuală (ascospori). Reprezintă cel mai mare grup de fungi, incluzând specii cu o importanță ecologică și economică uriașă, de la drojdii microscopice folosite în fermentație, până la ciuperci comestibile de lux, cum sunt trufele și zburătoarele (zbârciogii).
• ascospor — Spor microscopic cu funcție de reproducere sexuată, format în interiorul unei celule speciale în formă de sac numită ască, caracteristic ciupercilor din încrengătura Ascomycota. Acest element structural rezultă dintr-un proces secuțial de diviziune celulară (meioză urmată de mitoză), fiind eliberat în mediu la maturitate pentru a germina și a forma un nou miceliu.
• ascostromă — Corp fructifer complex sau stromă modificată structural în interiorul căreia se formează loje (loculi) ce adăpostesc ascele cu spori, caracteristic ciupercilor ascomicete din clasa Dothideomycetes (sau ascomiceți bitunicați). Spre deosebire de alte ascomate, acest înveliș protector nu are pereți proprii asociați direct ascelor, ci se dezvoltă direct ca o cavitate în țesutul stromatic preexistent.
• bacolț — Termen tehnic regional utilizat în trecut în anumite zone carpatice pentru a desemna un colțar de fixare, o piesă structurală unghiulară din lemn sau metal ori o grindă scurtă așezată oblic pentru a rigidiza îmbinarea dintre doi stâlpi perpendiculari. În structura arhitecturii vernaculare din lemn, acest element de consolidare prelua forțele de forfecare și asigura stabilitatea acoperișurilor sau a structurilor de rezistență ale șurilor și caselor tradiționale.