#cronicari

• Alixandru — Variantă onomastică arhaică, cronicărească sau populară a numelui propriu masculin Alexandru. Acest tip de transcriere este des întâlnit în cronicile moldovenești și muntene (de exemplu, referirile la domnitori precum Alixandru Lăpușneanu sau Alixandru cel Bun), reflectând particularitățile fonetice ale limbii române vechi din perioada medievală.
• altfeliu — Variantă fonetică veche, arhaică sau regională pentru cuvântul 'altfel'; înseamnă în alt mod, în alt chip sau într-un alt fel de manifestare, întâlnită în textele medievale cronicărești și în graiurile locale.
• altilere — Formă arhaică, populară sau coruptă fonetic utilizată în trecut în documentele istorice și cronicile din Țările Române pentru a desemna artileria sau totalitatea pieselor de foc (tunuri, bombarde) ale unei armate.
• altunde — În altă parte, în alt loc, într-o altă direcție spațială; formă scurtată, arhaică sau regională a adverbului modern 'altundeva', utilizată în textele cronicărești și în graiurile din diverse zone ale țării.
• amintere — Formă veche, regională sau dialectală pentru substantivul de acțiune 'amintire'; procesul mental sau fapta de a-și aduce aminte, de a reaminti ori de a pomeni o persoană sau un eveniment din trecut. Acest termen structural păstrează sufixarea arhaică utilizată în anumite documente istorice sau manuscrise bisericești vechi.
• Amiras — Nume propriu de familie românesc sau nume purtat de personalități istorice, cel mai cunoscut fiind logofătul și cronicarul moldovean Axinte Uricariul (cunoscut contextual în unele izvoare sau filiații ca legat de familia Amiras). De asemenea, reprezintă o variantă de transcriere sau elenizarea istorică a titlului militar 'amira' ori 'emir' în documentele bizantine și medievale timpurii.
• Amurat — Formă arhaică și istorică folosită în vechile cronici românești pentru numele propriu masculin Murat, purtat de mai mulți sultani faimoși ai Imperiului Otoman. Printre aceștia se numără Amurat I, eroul bătăliei de la Kosovo, Amurat al II-lea, adversarul de temut al lui Iancu de Hunedoara, și Amurat al III-lea, contemporan cu Mihai Viteazul. Numele evocă perioada medievală de confruntări geopolitice dintre Țările Române și Sublima Poartă.
• analoghisit — Care a fost citit, recitat sau cântat de pe analoghion în timpul unei slujbe divine. Înțelesul istoric sau livresc secundar descrie un fapt, un set de cifre sau o problemă care a fost deja socotită, calculată, cumpănită ori analizată structural în mod amănunțit de către o autoritate clericală ori administrativă.
• Antonie-Vodă — Nume istoric compus care desemnează personalitatea lui Antonie din Popești, domnitor al Țării Românești între anii 1669 și 1672. Acest apelativ structural asociază prenumele canonic al monarhului cu titlul oficial de proveniență slavo-bizantină 'vodă' (scurtare de la voievod), fiind utilizat cu precădere în cronicile de epocă, studiile istoriografice și documentele de arhivă pentru a individualiza perioada sa de domnie marcată de influența marii familii a Cantacuzinilor.
• apărământ — Mijloc, obiect, structură sau argument folosit pentru protecție sau ocrotire; adăpost, paravan ori element de fortificație de dimensiuni reduse. În textele vechi bisericești sau juridice, termenul făcea referire la un act de ocrotire, o justificare scrisă ori o pavăză spirituală împotriva ispitelor sau a răului.
• apropont — Denumire istorică și arhaică literară atribuită Mării Marmara, folosită cu precădere în hrisoavele medievale și cronicile românești bizantine pentru a indica bazinul acvatic structural situat între strâmtorile Bosfor și Dardanele, legând Pontul Euxin de Marea Egee.
• apsolon — Formă arhaică, literară sau regională rarisimă, întâlnită în vechile cronici sau traduceri istorice românești pentru a face referire la Absalon (personaj biblic ori figură istorică) sau utilizată regional ca o deformare fonetică premodernă pentru a descrie un tip de hlamidă, manta lungă ostășească ori element de uniformă militară de gală.
• Aptsenie — Formă arhaică literară întâlnită rarisim în traducerile premoderniste românești de hărți ori cronici bisericești pentru a desemna o regiune sau o variație toponimică veche din sfera geografică elenă ori mediteraneeană; variantă structurală nestandardizată ieșită complet din uzul geografic.
• arhaism — Cuvânt, expresie, formă gramaticală sau structură sintactică ieșită din uzul general al vorbitorilor unei limbi, reprezentând un stadiu anterior al evoluției acesteia. Arhaismele se clasifică în: lexicale (cuvinte dispărute cu totul sau înlocuite), fonetice (pronunții vechi), morfologice (forme gramaticale desuete) și semantice (sensuri vechi ale unor cuvinte actuale). Spre deosebire de istorisme (care denumesc realități dispărute), arhaismele pot avea sinonime moderne. În literatura artistică, ele sunt utilizate deliberat ca procedeu stilistic pentru evocarea trecutului, crearea atmosferei istorice sau obținerea unui efect de solemnitate și ironie.
• arimbașa — Titlu purtat în trecut, în regiunile de graniță ale Imperiului Otoman și în unele zone balcanice, de către un comandant militar de rang inferior, un șef peste o ceată de panduri sau un conducător al gărzilor însărcinate cu paza ordinii publice rurale; termenul se întâlnește în cronici și balade vechi, reflectând ierarhiile paramilitare ale epocii medievale târzii.
• armăsariu — Formă arhaică sau variantă onomastică veche a cuvântului 'armăsar', întâlnită frecvent în documentele medievale, hrisoavele domnești și cronicile din Principatele Române. Pe lângă sensul principal de cal reproducător, în vechile structuri curtești administrative termenul putea indica o funcție sau o responsabilitate legată de paza, îngrijirea și evidența cailor de luptă ai domnitorului sau ai marilor boieri.
• armie — Formă arhaică și poetică pentru cuvântul 'armată'; totalitatea forțelor militare ale unui stat organizate pentru apărare sau război; oaste mare, trupă masivă de ostași. În textele vechi, cronici sau poezii pașoptiste, termenul este utilizat pentru a evoca măreția sau amploarea unei confruntări armate.
• așăjdere — Formă arhaică și populară din graiurile nordice pentru așa-și-de-aceea sau asemenea, utilizată structural în propoziție pentru a exprima o similitudine de mod, o analogie sau o conformitate deplină cu o acțiune ori o stare descrisă anterior. În textele literare vechi și cronicile istorice, acest termen servea drept conector stilistic ce sublinia ideea de continuitate sau identitate comportamentală.
• așăjdirea — Variantă extinsă sau formă articulată popular a adverbului așăjdere, având rolul structural de a accentua o asemănare deplină, o concluzie sau o potrivire aidoma cu elementele enunțate anterior în discurs. Este un termen specific textelor cronicești moldovenești și transilvănene din secolele XVII-XVIII, utilizat pentru a adăuga o valoare demonstrativă puternică afirmațiilor.
• aseamene — Variantă veche, extinsă sau regională a adverbului și prepoziției 'asemenea'; deopotrivă, la fel, de o potrivă. Se întrebuințează structural în textele cronicarilor sau în graiurile din anumite provincii istorice pentru a stabili o relație de analogie, conformitate sau egalitate între elemente.