#cuvinte uitate

• adegos — Formă adjectivală rară sau regională utilizată în trecut pentru a descrie un obiect, un recipient ori un spațiu adecvat, încăpător sau potrivit structural pentru a adăposti, a strânge ori a conserva diverse bunuri materiale. În anumite graiuri vechi, termenul prezintă conexiuni semantice cu ideea de utilitate practică, adaptare la un scop determinat sau stare de conformitate funcțională.
• ajag — Formă dialectală, regionalism rarisim sau termen istoric atestat în comunități rurale izolate, folosit în trecut pentru a desemna un anumit tip de unealtă agricolă, o bucată de lemn utilizată la fixarea gardurilor ori, în anumite contexte arhaice, o greutate rudimentară; de asemenea, poate fi o eroare de tipar sau o transcriere coruptă a unui termen din limbile vecine. Supraviețuiește strict în glosarele etnografice de specialitate.
• ajtezău — Formă regională extrem de rară, atestată în arii dialectale restrânse sau comunități rurale izolate din Transilvania, ce desemnează un obiect gospodăresc tradițional, o unealtă utilizată în prelucrarea firelor textile ori, în anumite contexte locale, o piesă de prindere la războiul de țesut; de asemenea, poate reprezenta o variantă fonetică coruptă dintr-un împrumut lexical maghiar sau german. Termenul este stocat exclusiv în glosarele de arhaisme pentru salvarea patrimoniului lingvistic.
• ajumeală — Formă substantivală regională rarisimă, derivată din sfera semantică a verbului 'ajomi' sau întâlnită în graiuri izolate ca variantă pentru momire ori ademenire vicleană; reprezintă acțiunea de a ademeni prin tertipuri, promisiuni înșelătoare ori strigăte specifice, cu scopul de a atrage un animal în cursă sau o persoană într-o capcană verbală. De asemenea, poate descrie starea de pândă ori de agitație surdă dintr-un anumit perimetru rural.
• amucine — Termen arhaic sau variantă fonetică foarte rară întâlnită în documentele medievale ori în poezia populară veche; poate reprezenta o formă de plural pentru amucină sau o flexiune verbală populară legată de acțiunea de a amuți, a tăcea din gură ori a impune liniștea structurală într-o adunare.
• andalire — Acțiunea de a andali și rezultatul ei; procesul structural de aranjare, rânduire, potrivire sau pregătire armonioasă a unui spațiu ori a unor bunuri materiale. Reprezintă un substantiv de acțiune utilizat extrem de rar, localizat în folclorul sau în documentele arhaice ce descriu ordonarea gospodăriei.
• apeduc — Formă arhaică, etimologică sau regională pentru termenul modern 'apeduct'; canal artificial sau construcție de inginerie istorică destinată transportului apei potabile de la o sursă îndepărtată către așezările umane. Această variantă grafică și fonetică apare în manuscrisele tehnice vechi și în traducerile românești timpurii din secolul al XIX-lea.
• apelarisi — Formă verbală arhaică sau regională (utilizată mai ales în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea sub influență elenă) însemnând a se adresa unei autorități, a face un apel oficial, a contesta o decizie administrativă ori judecătorească sau a recurge la sprijinul cuiva. Reprezintă un precursor lingvistic neoficial al verbului modern 'apela'.
• apelpiseală — Stare psihologică de deznădejde profundă, disperare extremă sau pierdere totală a speranței; lipsă de perspectivă în fața unei situații dificile. Acest termen, cu o puternică tentă literară și istorică, era utilizat frecvent în scrierile din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, fiind înlocuit treptat în limba modernă de cuvântul 'disperare'.
• apelpisie — Stare de deznădejde totală, disperare profundă sau lipsă copleșitoare de speranță în fața unei nenorociri ori a unui impas existențial. Acest substantiv abstract era utilizat ca sinonim perfect pentru 'apelpisieală' în manuscrisele literare și juridice românești din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea.
• apendic — Formă veche, rară sau parțial adaptată (întâlnită în literatura medicală timpurie) pentru termenul modern 'apendice'; prelungire anatomică, adaos sau structură de formă tubulară atașată unui organ principal. În prezent, această variantă grafică este desuetă, fiind înlocuită complet în limbajul științific standard de forma neutră apendice.
• apendicul — Formă arhaică, rară sau parțial adaptată (utilizată ca articulatul singular pentru apendic) desemnând un adaos, o mică anexă structurală sau o prelungire anatomică a unui organ. În prezent, este considerat o curiozitate lingvistică din textele medicale de secol XIX, fiind înlocuit complet de neutrul 'apendicele'.
• asemenelea — Variantă fonetică arhaică sau dialectală a termenului 'asemenea'; indică o relație de asemănare, conformitate ori paralelism între fapte, obiecte ori concepte. Folosit adesea în graiurile din nordul țării sau în textele bisericești vechi pentru a întări o analogie, cuvântul subliniază ideea că noul element adus în discuție păstrează aceleași proprietăți delicate și structurale ca și cel precedent.
• astfeliu — Formă veche, arhaică sau variantă regională a adverbului de mod 'astfel'; înseamnă în acest mod, în acest chip. Este întâlnită în textele cronicarilor moldoveni din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea ori în vechile manuscrise bisericești, păstrând o terminație vocalică arhaică.
• astrăina — Variantă fonetică veche sau regională pentru verbul 'a înstrăina'; acțiunea de a transmite cuiva dreptul de proprietate asupra unui bun, de a îndepărta pe cineva dintr-un grup sau de a face pe cineva să devină străin ori indiferent față de familie ori prieteni. În formă reflexivă, exprima izolarea voluntară sau pierderea legăturii sufletești cu cei apropiați ori cu locurile natale.
• astreina — Variantă fonetică veche sau regională fără mutație vocalică pentru verbul 'a astrăina' (înstrăina); acțiunea de a înstrăina un bun material prin vânzare ori donație, sau de a îndepărta moralmente o persoană dintr-un grup sau din cadrul familiei. În formă reflexivă, exprimă acțiunea unui individ de a se izola, de a rupe legăturile emoționale cu rudele ori de a deveni indiferent față de locurile natale.
• astriena — Variantă fonetică veche sau regională fără mutație vocalică pentru verbul 'a astrăina' (înstrăina); acțiunea de a înstrăina un bun material prin vânzare ori donație, sau de a îndepărta moralmente o persoană dintr-un grup sau din cadrul familiei. În formă reflexivă, exprimă acțiunea unui individ de a se izola, de a rupe legăturile emoționale cu rudele ori de a deveni indiferent față de locurile natale.
• avesuha — Variantă fonetică sau regională extrem de rară pentru avestiță sau avesuha, desemnând în credințele magice și descântecele din anumite sate bănățene ori transilvănene spiritul necurat al nopții sau demonul feminin care aduce pagubă gospodăriilor; reprezintă numele secret, strigat sau alungat în cadrul practicilor de medicină populară arhaică. Semantica sa este strict limitată la formulele rituale transmise pe cale orală pentru protecția copiilor și a vitelor împotriva deochiului și a strigoilor.
• avi — Formă de bază sau radical lingvistic extras din limbile semitice (ebraică/arabă) însemnând 'tatăl meu' sau 'părinte', utilizat frecvent în onomastică ca prefix în nume biblice precum Avram sau Avimelec; de asemenea, în unele graiuri vechi sau limbi mediteraneene, termenul a circulat ca o variantă lexicală scurtă sau o rădăcină etimologică pentru noțiunea de pasăre (derivând din latinul avis). Semantica sa este strict limitată la analizele etimologice sau la compunerea onomastică sacră.
• aviliță — Regionalism lexical de circulație restrânsă sau variantă fonetică învechită întâlnită în graiurile locale pentru a descrie o stare de slăbiciune, epuizare fizică, leșin sau o uşoară amețeală; de asemenea, în unele comunități rurale, termenul a fost înregistrat ca o formă coruptă pentru avitaminoză sau o boală ușoară a păsărilor de curte. Semantica sa pendulează în vocabularul tradițional periferic în jurul ideii de moleșeală sau lipsă de vigoare.