#definitie

• bădițică — Forma articulată a substantivului popular bădițic sau variantă afectivă intensă pentru bădiță; apelativ diminutival de mare politețe, respect și profund alint folosit în satele românești, cu precădere în Moldova, pentru a numi un frate mai mare sau bărbatul iubit.
• bădiuc — Diminutiv regional și hipocoristic rar format de la termenul de bază bade; apelativ rural plin de căldură, duioșie și respect utilizat în comunitățile tradiționale pentru a numi un frate mai mare, un unchi sau un bărbat mai în vârstă prețuit din neam.
• bădiucă — Forma articulată a substantivului regional bădiuc; apelativ popular de politețe și mare afecțiune utilizat în comunitățile rurale pentru a se adresa unui unchi, unui frate mai mare sau iubitului.
• bădiuliță — Formă diminutivală hipocoristică și rară pentru bade sau bădiță; termen rural de un deosebit alint folosit în comunitățile tradiționale pentru a exprima o afecțiune caldă, gingășie și prețuire profundă față de un frate mai mare sau față de flăcăul iubit. Apare ca variantă expresivă în straturile folclorului poetic local.
• bădiuluț — Formă diminutivală hipocoristică rară pentru bade; apelativ rural plin de căldură și afecțiune utilizat în comunitățile tradiționale pentru a numi un frate mai mic, un băiețel îndrăgit din familie sau flăcăul iubit.
• bădiuluță — Formă diminutivală hipocoristică rară pentru bade sau bădiță; apelativ rural de un deosebit alint folosit în comunitățile tradiționale pentru a exprima o afecțiune caldă, gingășie și prețuire profundă față de un frate mai mare sau față de flăcăul iubit. Apare ca variantă expresivă în straturile folclorului poetic local.
• bădiușor — Formă diminutivală hipocoristică pentru bade; apelativ rural plin de căldură și afecțiune utilizat în comunitățile tradiționale pentru a numi un frate mai mic, un băiețel îndrăgit din familie sau flăcăul iubit.
• bădrăgan — Persoană lipsită de bunele maniere, grosolană în comportament, gesturi sau exprimare; om bădăran, needucat și necioplit. Folosit ca adjectiv, descrie o atitudine sau o manifestare primitivă, lipsită de tact, rafinament ori bun-simț elementar în interacțiunile sociale.
• băduță — Formă diminutivală, hipocoristică și regională pentru apelativul 'bade'; termen afectuos utilizat în mediul rural pentru a se adresa unui frate mai mare, unui unchi sau unui bărbat mai în vârstă considerat cap al familiei. În lirica populară tradițională, cuvântul este adesea folosit de tinere pentru a-și numi persoana iubită sau logodnicul.
• bae — Formă regională veche pentru cuvântul 'baie' sau variantă fonetică scurtă utilizată în satele din anumite zone pentru a exprima o negație hotărâtă (similar cu 'ba'). În limbajul colocvial modern, influențat de acronimele internaționale, poate apărea ca o transcriere fonetică sau argotică a apelativului afectuos 'bae' (iubit/iubită), deși norma literară românească nu îl include în această formă.
• Baeckea — Gen de plante erbacee sau arbuști din familia Myrtaceae, originar în principal din Australia și Asia de Sud-Est. Aceste plante se caracterizează prin frunze mici, opuse, adesea aromatice, și flori solitare sau grupate, de obicei albe sau roz, având un caliciu tubulos și stamine puține.
• baedeker — Ghid turistic tipărit, extrem de detaliat și complet, care conține hărți, planuri de orașe și descrieri geografice sau culturale ale unor regiuni; substantiv comun utilizat pentru a desemna orice ghid de călătorie de înaltă încredere. Termenul a devenit un substantiv eponim la nivel internațional, simbolizând rigoarea, precizia și calitatea informațiilor destinate călătorilor.
• baeram — Sărbătoare religioasă importantă la musulmani, care marchează sfârșitul postului Ramadanului sau alte momente sacre; mare petrecere zgomotoasă, banchet sau petrecere privată organizată de tineri în limbajul colocvial. Termenul a evoluat în româna modernă de la semnificația sa strict confesională la un sens profan, indicând o distracție colectivă prelungită, adesea însoțită de muzică și mâncare abundentă.
• baeramlâc — Cadou, peșcheș sau sumă de bani oferită în trecut de supuși demnitarilor otomani sau domnitorilor români cu ocazia sărbătorii Baeramului; obicei oficial de protocol medieval. Într-un sens peiorativ sau ironic, termenul denotă o obligație fiscală abuzivă, o mită de protocol sau o cheltuială masivă impusă pentru a câștiga bunăvoința unei autorități.
• băerel — Formă diminutivală regională pentru 'băiat' sau 'băiețel', utilizată în mod afectuos în graiurile din anumite zone rurale; prunc sau fecior mic; variantă diminutivală rară pentru 'baier' (șnur sau legătură textilă subțire folosită în gospodărie). În lirica populară, cuvântul exprimă duioșie părintească sau atașament față de un copil mic.
• Baeria — Gen de plante erbacee anuale din familia Asteraceae, nativ în principal din vestul Americii de Nord, recunoscut științific ca sinonim parțial al genului Lasthenia. Aceste plante de dimensiuni mici se caracterizează prin flori capitule galbene, strălucitoare și frunze liniare, opuse, fiind adaptate la solurile efemere și pajiștile vernale de coastă.
• băetan — Băiat mare, bine dezvoltat fizic, aflat la vârsta adolescenței sau a tinereții timpurii; flăcăiandru sau tinerel voinic. Termenul este utilizat în limbajul colocvial și în literatura realistă pentru a descrie un băiat aflat în perioada de tranziție spre maturitate, manifestând adesea energie și o constituție robustă.
• băetană — Fată mare, bine dezvoltată, aflată la vârsta adolescenței sau a primei tinereți; codană voinică sau fetică înaltă. Termenul este o formă feminină rară, utilizată colocvial în anumite zone pentru a scoate în evidență statura robustă ori comportamentul energic al unei tinere în plină creștere.
• băetănaș — Formă diminutivală dublă și extrem de afectuoasă pentru un băiat mic, un copilaș drăgălaș sau un tinerel simpatic; băiețaș. Termenul combină nuanța de creștere sugerată de radicalul augmentativ cu duioșia unui sufix de alint, fiind utilizat frecvent în vorbirea familială, cântecele de leagăn sau în lirica populară pentru a exprima sentimente calde de ocrotire.
• băețandru — Formă regională sau grafie veche pentru substantivul 'băiețandru'; băiat aflat la vârsta adolescenței, flăcăiandru sau tinerel gata de muncă. Cuvântul descrie o persoană de sex masculin în plină dezvoltare fizică și morală, aflată la granița dintre copilărie și maturitate, fiind utilizat frecvent în proza scurtă și schițele rurale de epocă.