#dialect

• avrad — Termen regional, arhaic sau atestat în variante lexicale marginale, utilizat uneori pentru a desemna un tip de unealtă rudimentară, o bucată de lemn uscat folosită în gospodărie sau o denumire populară de plantă / element fitonimic căzut în desuetudine; de asemenea, poate reprezenta o variantă grafică alterată a unor termeni arhaici din graiurile de tranziție balcanice.
• avram — Termen utilizat în mod arhaic sau regional în anumite graiuri populare românești ca substantiv comun pentru a desemna un bărbat înțelept, un gospodar destoinic sau un cap de familie respectat; (prin generalizare din onomastică) folosit uneori în expresii populare pentru a indica o persoană care poartă discuții lungi, pline de pilde și sfaturi bătrânești.
• avramă — Termen regional, popular sau atestat în graiuri izolate ca variantă feminină a substantivului comun 'avram'; folosit simbolic sau glumeț pentru a descrie o femeie înțeleaptă, o gospodină chibzuită care coordonează cu mândrie treburile casei ori o persoană de sex feminin care oferă sfaturi lungi și pilde bătrânești în discuțiile zilnice ale comunității rurale.
• avrămaș — Termen regional, popular sau diminutival atestat în graiuri izolate românești, utilizat ca substantiv comun pentru a desemna un băiat isteț, un flăcău destoinic ori un mic gospodar ce calcă pe urmele părinților; derivat hipocoristic și funcțional din onomastica tradițională, folosit ocazional în basme sau zicători locale pentru a descrie un copil vorbăreț și plin de inițiativă.
• avrămeasă — Termen regional, popular sau familiar utilizat foarte rar în anumite comunități rurale românești pentru a desemna soția unui gospodar pe nume Avram; de asemenea, poate reprezenta o variantă fonetică locală sau o contaminare dialectală pentru substantivul comun 'avramă', descriind o femeie chibzuită, autoritară și respectată care organizează cu mândrie treburile domestice.
• axiz — Variantă grafică regională, populară ori o alterare fonetică arhaică a substantivului 'osie' sau a neologismului 'axă', utilizată istoric în limbajul tehnic rudimentar pentru a defini un ax central de rotație, un pivot sau o bară metalică de susținere. În vechile ateliere meșteșugărești, acest termen desemna componenta structurală principală care ghida mișcarea circulară a roților sau a scripeților, asigurând o distribuție stabilă a greutății și o funcționare delicată a ansamblului.
• ază — Formă regională veche, arhaism sau o variantă fonetică alterată local pentru substantivul 'axă' sau 'osie', întâlnită în graiurile din anumite arii rurale ale arealului românesc. În vechiul grai meșteșugăresc, termenul definea elementul liniar de sprijin sau pivotul central în jurul căruia se executa rotația geometrică a unei piese dintr-un angrenaj rudimentar, asigurând stabilitatea mecanică structurală a ansamblului.
• azâr — Formă regională veche, arhaism fonetic sau o variantă grafică tolerată istoric în anumite comunități rurale pentru substantivul 'hazăr' (sau derivat popular din fondul balcanic), definind o stare de alertă, gâlceavă, alarmă ori o strigătura ritualică folosită tradițional pentru alungarea spiritelor rele sau ghidarea animalelor. În contextul obiceiurilor folclorice, acest pilon conceptual marchează manifestările spontane și expresive din timpul sărbătorilor sezoniere, păstrând o conotație pură legată de graiul local.
• azdimineață — Formă regională, arhaică sau contracție fonetică populară pentru locuțiunea adverbială 'azi-dimineață', utilizată în graiurile locale pentru a indica un moment de timp petrecut în prima parte a zilei curente. Această structură lingvistică compactă conservă tendința vernaculară de sudare a elementelor deictice, facilitând o exprimare fluidă, directă și delicată în comunicarea cotidiană din mediul rural tradițional.
• azdruca — Formă verbală regională rară sau variantă fonetică alterată local pentru verbul 'a zdruncina', 'a zdrăfăna' ori 'a zdrăbăna', semnificând acțiunea de a scutura puternic, a izbi, a mișca violent din temelii sau a dezechilibra un corp ori o structură. În contextul graiurilor vernaculare, termenul descrie o intervenție mecanică brutală sau o manifestare fizică bruscă ce perturbă echilibrul geometric și funcționarea delicată a unui ansamblu mecanic sau gospodăresc.
• azdruna — Formă verbală regională, arhaică sau variantă fonetică alterată local pentru verbul 'a zdruncina' ori 'a răsuna', semnificând acțiunea de a scoate un sunet puternic, grav și prelung, însoțit adesea de vibrații mecanice. În graiurile populare, termenul descrie ecoul produs de prăbușirea unui obiect greu, un tunet îndepărtat sau zgomotul ritmic structural produs de un utilaj tradițional în mișcare, perturbând liniștea spațiului înconjurător.
• azdrunca — Variantă regională rară, arhaism verbal sau o formificare fonetică locală pentru verbul 'a azdruca' ori 'a zdruncina', definind acțiunea de a scutura, a clătina puternic, a destabiliza din temelii sau a supune unui șoc mecanic brusc o piesă ori un ansamblu. În contextul graiurilor vernaculare din comunitățile tradiționale, cuvântul descrie un impact fizic direct ce alterează ordinea structurală și funcționarea delicată a unui mecanism.
• azeaciui — Termen regional rar, arhaism izolat sau o derivare lingvistică ipotetică utilizată local pentru a descrie o însușire structurală, o nuanță cromatică sau o apartenență etnică/geografică specifică. Structura sa fonetică reflectă particularitățile unui grai de tranziție nereglementat academic, fiind conservat parțial doar în glosare arhaice sau manuscrise administrative județene ca marcă de individualizare.
• azi-iarnă — Locuțiune adverbială de timp veche sau regională formată prin compunere, utilizată în graiurile populare pentru a indica iarna curentă, aflată în desfășurare, ori iarna care tocmai a trecut în cursul anului curent. Această structură asociază deicticul temporal 'azi' cu substantivul anotimpual 'iarnă' pentru a plasa o acțiune sau un fenomen meteorologic într-un context sezonier apropiat, oferind o exprimare fluidă specifică limbajului arhaic pastoral.
• azi-vară — Locuțiune adverbială de timp veche sau regională formată prin compunere, utilizată în graiurile populare pentru a indica vara curentă, aflată în desfășurare, ori vara care tocmai a trecut în cursul anului curent. Această structură asociază deicticul temporal 'azi' cu substantivul anotimpual 'vară' pentru a plasa o acțiune sau un fenomen într-un context sezonier apropiat, oferind o exprimare fluidă specifică limbajului arhaic rural.
• azmuța — Variantă fonetică regională pentru verbul a ațâța sau a cutsări (a lăsa sau a îndemna un câine să atace); acțiunea de a stimula agresivitatea unui animal sau, la figurat, de a incita spiritele ori de a provoca o ceartă.
• azmuțare — Acțiunea de a azmuța și rezultatul ei; variantă fonetică regională pentru asmuțire sau ațâțare, reprezentând îndemnul sau incitarea unui câine ori a altui animal de pază să atace un intrus, o pradă sau o sălbăticiune; la figurat, instigarea sau provocarea unui conflict între două persoane.
• azmuțător — Persoană care azmuță, incită sau instigă un animal să atace; la figurat, persoană care provoacă intrigi, neînțelegeri sau răzvrătiri în cadrul unui grup sau al unei comunități rurale.
• azmuțătură — Rezultatul acțiunii de a azmuța; un îndemn violent, o instigare sau un atac declanșat prin asmuțirea câinilor; la figurat, o intrigă sau o provocare răutăcioasă făcută cu scopul de a porni pe cineva împotriva altcuiva.
• azmuți — Variantă fonetică regională pentru verbul a asmuți; acțiunea de a îndemna, a întărâta sau a lăsa un câine ori alt animal de pază să atace un intrus, o pradă sau o sălbăticiune; la figurat, a incita sau a instiga o persoană împotriva alteia prin intrigi și bârfe.