#dialect

• avaș — Regionalism arhaic utilizat în anumite zone din nord-vestul României pentru a descrie un teren păduros, o poiană adâncă, o vale strâmtă sau un loc retras și umbros; de asemenea, termenul are o puternică valoare toponimică, fiind strâns legat de Țara Oașului (denumirea istorică provine dintr-o rădăcină etimologică similară). Ca adjectiv, în vechi graiuri locale, putea exprima ideea de loc ascuns, ferit sau sălbatic.
• avdar — Regionalism arhaic sau element lexical străvechi întâlnit în anumite dialecte periferice, folosit uneori ca variantă fonetică sau semantică pentru baci, păstor ori persoană care supraveghează vitele într-o așezare; de asemenea, în unele comunități istorice, termenul făcea referire la un loc de adăpostire sau un ocol pentru animale pe timp de iarnă. Semantica sa este strâns legată de viața pastorală arhaică și de organizarea gospodăriilor din zonele montane ori subcarpatice.
• aveni — Regionalism verbal rar sau variantă arhaică utilizată în anumite graiuri pentru a exprima acțiunea de a pune în acord, a potrivi, a armoniza sau a face să devină convenabil ori oportun; folosit reflexiv, putea sugera ideea de a se potrivi cu o situație, a cădea de acord sau a se întâmpla într-un mod favorabil. Semantica sa este periferică și puternic legată de formele vechi ale graiurilor din nordul țării.
• avenire — Acțiunea de a se aveni și rezultatul ei; arhaism sau regionalism rar ce desemnează procesul de potrivire, armonizare, cădere de acord sau nimerire fericită a unor elemente ori situații; înțelesul său structural este parțial înrudit cu cel de adecvare sau conveniență. În unele manuscrise vechi, putea exprima și o formă abstractă de înțelegere locală ori stabilire a unei rânduieli comune într-o comunitate rurală.
• avenit — Care s-a potrivit, s-a armonizat sau a căzut de acord într-o anumită situație; de asemenea, înțelesul adjectival poate indica un lucru adecvat, convenabil sau nimerit la momentul oportun. Ca participiu trecut al verbului arhaic aveni, descrie starea unui obiect meșteșugit cu precizie pentru a se îmbina cu altul sau o înțelegere locală fixată în bune condiții conform cutumelor rurale.
• avenitură — Regionalism lexical arhaic și foarte rar întâlnit, desemnând o potrivire accidentală, o îmbinare de circumstanțe, o coincidență fericită sau rezultatul material al unei acțiuni de adecvare și armonizare; înțelesul său structural provine din extensia participială a verbului aveni, sugerând o rânduială sau o structură stabilă născută din elemente potrivite laolaltă. În unele graiuri vechi din nord, putea exprima și o mică înțelegere contractuală nescrisă între două părți.
• avidoma — Regionalism adverbial vechi utilizat în special în graiurile din Moldova și Transilvania pentru a exprima o asemănare deplină, însemnând 'la fel', 'aidoma', 'întocmai' sau 'la fel ca'; reprezintă o variantă fonetică sau o contaminare regională a adverbului standard 'aidoma'. Este întâlnit în literatura tradițională și în narațiunile populare pentru a sublinia identitatea izbitoare dintre două acțiuni, stări sau trăsături fizice.
• avila — Variantă grafică minusculă, regionalism sau element lexical învechit utilizat rar în anumite graiuri pentru a descrie o tufă mică de alun, o varietate pitică de arbust forestier sau o plantă mică de umbră; înțelesul său provine prin filiere dialectale din contaminarea neconvențională cu radicalul latin 'avellana'. De asemenea, în uzul modern scris, poate reprezenta scrierea cu literă mică a numelui propriu Ávila pentru a face referire la curentul mistic sau la stilul arhitectural de fortificație asociat acestui spațiu istoric.
• aviliță — Regionalism lexical de circulație restrânsă sau variantă fonetică învechită întâlnită în graiurile locale pentru a descrie o stare de slăbiciune, epuizare fizică, leșin sau o uşoară amețeală; de asemenea, în unele comunități rurale, termenul a fost înregistrat ca o formă coruptă pentru avitaminoză sau o boală ușoară a păsărilor de curte. Semantica sa pendulează în vocabularul tradițional periferic în jurul ideii de moleșeală sau lipsă de vigoare.
• avistrița — Denumire regională, arhaică sau populară utilizată în anumite comunități rurale românești pentru a desemna o specie de pasăre migratoare, insectivoră sau cântătoare (asociată adesea cu codobatura sau cu specii mici din familia lăstarilor). Termenul derivă din rădăcini onomatopeice sau din contaminări lingvistice locale legate de rapiditatea mișcărilor păsării sau de sunetele specifice pe care aceasta le emite la începutul primăverii.
• avistrițoi — Formă masculină augmentativă sau specifică de gen utilizată în anumite graiuri populare românești pentru a desemna masculul păsării numite avistrița. Acest termen regional descrie de regulă un exemplar cu un penaj mai pronunțat sau de dimensiuni ușor mai mari decât ale femelei, fiind păstrat exclusiv în vocabularul pasiv al comunităților rurale și în straturile dialectale vechi.
• avizălui — Formă verbală regională, arhaică sau alterare fonetică locală a verbului 'aviza'; a exprima o părere, a aproba, a înștiința, a pune în gardă sau a sfătui pe cineva într-un cadru comunitar tradițional. Termenul reflectă adaptarea graiurilor vechi românești din anumite zone rurale prin adăugarea unor sufixe specifice de origine populară sau împrumuturi morfologice locale.
• avizăluire — Acțiunea de a avizălui și rezultatul ei; formă regională sau arhaică de înștiințare, sfătuire, avertizare ori punere în gardă a unei persoane în cadrul comunităților rurale tradiționale. Termenul desemnează transmiterea unui sfat înțelept, a unei îndrumări morale sau a unei preîntâmpinări populare menite să prevină o eroare sau un pericol iminent.
• avizăluit — Care a fost supus procesului de avizăluire; persoană care a fost sfătuită, înștiințată, pusă în gardă sau avertizată din timp în legătură cu o anumită situație în cadrul unui grai popular regional. Descrie starea unui individ care deține un sfat tradițional protector ori o avertizare comunitară prealabilă.
• avizie — Termen arhaic, regional sau livresc utilizat foarte rar pentru a desemna o înștiințare, o notificare, o știre oficială ori o preîntâmpinare transmisă unei comunități sau unei persoane; starea de a fi informat ori avizat cu privire la un eveniment iminent. În anumite graiuri de tranziție, cuvântul a funcționat ca o variantă abstractă a substantivului 'aviz', păstrându-și utilizarea doar în texte cu caracter istoric.
• avizuhă — Termen popular, regional sau de jargon local utilizat extrem de rar în anumite graiuri românești pentru a desemna o înștiințare scrisă, o biletă, o notificare neoficială sau o scurtă răvașă trimisă cu scopul de a pune pe cineva în gardă ori de a transmite o veste urgentă. Cuvântul reprezintă o adaptare folclorică pe baza rădăcinii 'aviz', îmbogățită cu un sufix augmentativ sau depreciativ de tip popular.
• avlie — Termen regional și arhaic utilizat în graiurile din Banat și Transilvania de Vest pentru a desemna o curte, o ogradă, un ocol sau o bătătură gospodărească. Cuvântul provine pe filieră otomană din limba greacă veche (aulē), reflectând organizarea spațială tradițională din jurul caselor rurale, unde animalele erau adăpostite și se desfășurau activitățile domestice cotidiene; în mod excepțional și contextual, putea descrie și un perimetru îngrădit precum un cimitir sătesc.
• avocatlâc — Termen de origine otomană, utilizat în trecut sau în limbajul familiar-peiorativ pentru a desemna profesia, practica, activitatea sau comportamentul specific unui avocat; avocatură. Adesea, cuvântul poartă o nuanță critică sau ironică, făcând trimitere la pledoarii excesive, șiretenie avocațească, tendința de a căuta nod în papură ori de a tărăgăna procesele prin tertipuri procedurale.
• avocățoaie — Formă feminină augmentativă, populară sau familiară a substantivului 'avocată', utilizată adesea cu o nuanță peiorativă, ironică sau glumeață pentru a desemna o femeie avocat autoritară, corpolentă ori care pledează cu o vehemență și o guralivitate ieșite din comun într-o dispută.
• avorbi — Formă verbală arhaică, timpurie sau alterare fonetică regională întâlnită în anumite manuscrise vechi sau graiuri izolate pentru verbul „a vorbi”. Termenul reflectă o etapă de tranziție lingvistică sau o protetică populară prin care se adăuga vocala inițială „a-” la rădăcina verbală de bază, păstrându-și înțelesul fundamental de a exprima gânduri prin cuvinte, a conversa sau a comunica.