#dialect

• azmuțitură — Variantă fonetică regională pentru asmuțitură; rezultatul acțiunii de a azmuța sau asmuți, reprezentând un îndemn agresiv, o întărâtare a câinilor ori o intrigă răutăcioasă menită să pornească o persoană împotriva alteia.
• azna — Termen regional vechi utilizat adverbial pentru a descrie o acțiune făcută în mod deschis, clar, direct sau fără înconjur; în unele graiuri, indică o stare de uimire sau o manifestare bruscă, pe neașteptate.
• babaluc — Varietate fonetică regională și arhaică înrudită semantic cu termenul 'babalâc', utilizată în anumite graiuri comunitare pentru a desemna un bărbat în vârstă, un moșneag sau un bunic. Folosit uneori și ca adjectiv, termenul descrie o persoană ușor senilă, înceată în mișcări ori cu un comportament bizar, dar inofensiv, purtând o nuanță familiară ce îmbină ironia blândă cu nuanțe de decrepitudine fizică tipice senectuții.
• babalucă — Formă feminină regională și familiară corespunzătoare termenului 'babaluc', utilizată pentru a desemna o femeie în vârstă, o bătrână sau o bunică. Poartă o nuanță depreciativ-afectuoasă, scoțând în evidență trăsături legate de vârsta înaintată, cum ar fi vorbăria lungă, hachițele senile sau firea tipicară, fiind întâlnită în special în straturile informale ale graiurilor conservatoare din sudul spațiului românesc.
• babarcă — Termen regional rar folosit în anumite graiuri rurale din sudul sau vestul spațiului românesc pentru a desemna o colibă improvizată, un adăpost rudimentar acoperit cu stuf ori crengi, sau o anexă gospodărească strâmtă și dărăpănată. Prin extensie semantică populară sau peiorativă, cuvântul poate face referire la o ambarcațiune veche și degradată de dimensiuni mici ori la o haină veche, ruptă și lipsită de formă.
• babareasă — Termen regional rar folosit în anumite comunități rurale românești pentru a desemna o femeie în vârstă care îndeplinește un rol tradițional specific, cum ar fi cel de moașă empirică, vindecătoare populară sau organizatoare a ritualurilor folclorice feminine (cum ar fi jocurile babelor). De asemenea, termenul poate fi utilizat ca o formă de identificare etnică sau geografică arhaică, făcând referire la o femeie de origine bavareză ori dintr-o regiune istorică specifică, adaptată fonetic în graiurile locale.
• babaroi — Termen regional rar și augmentativ folosit în anumite comunități rurale pentru a desemna un bărbat foarte bătrân, un moșneag impunător sau capul de familie înaintat în vârstă care își păstrează o autoritate masivă în gospodărie. Cuvântul poartă o nuanță expresivă ce îmbină respectul arhaic față de un patriarh cu o ușoară ironie populară legată de trăsăturile sale fizice greoaie sau de comportamentul său extrem de încăpățânat.
• babarugă — Denumire populară și regională rară folosită în anumite zone ale țării pentru a desemna buburuza (gărgărița / mămăruța) sau, în alte graiuri, un tip de gâză neagră ori cărăbuș mic de pământ. De asemenea, termenul supraviețuiește în folclorul copiilor ca element de rimă în cântecelele tradiționale menite să invoce deschiderea aripilor insectei, fiind încărcat de conotații ludice și magice arhaice legate de prognoza vremii sau aducerea norocului.
• babiloneană — Femeie care făcea parte din populația antică a Babilonului sau a Babiloniei; (ca adjectiv) formă feminină pentru babilonean, desemnând elemente, limbi sau structuri specifice civilizației din Babilon; (ca substantiv lingvistic) idiomul sau dialectul semitic vorbit în Babilonia antică, reprezentând o ramură a limbii akkadiene.
• băbîrcă — Denumire populară și regională atribuită unor insecte de mici dimensiuni, gândaci de pământ sau, în anumite graiuri locale, unor specii de păsări mici, circumspecte. În sens figurat și depreciativ, termenul descrie o femeie măruntă, bătrână și cusurie, ori o persoană zgârcită și retrasă, care își petrece timpul strângând lucruri neînsemnate.
• baboantă — Variantă fonetică regională a cuvântului baboanță; termen peiorativ, ironic sau depreciativ folosit în graiurile populare pentru a desemna o femeie foarte bătrână, gârbovită, urâtă sau rea; babușcă, cotoroanță.
• băbuchie — Formă diminutivală arhaică sau variantă regională rară pentru o femeie bătrână; mică bunică ori persoană vârstnică, fragilă și retrasă. În anumite contexte lexicale izolate, termenul se folosea și pentru a descrie o sculă sau o piesă tehnică rudimentară din lemn, tocită de vreme, folosită la războiul de țesut sau la prelucrarea tradițională a fibrelor textile.
• babură — Termen regional rar folosit în anumite graiuri populare pentru a desemna o insectă mică sau, în alte contexte dialectale, o pasăre de talie mică, adesea asociată cu superstițiile rurale sau cu mediul de baltă. În unele subdialecte, cuvântul servește și ca epitet depreciativ sau glumeț la adresa unei ființe mici, fragile ori ușor neîndemânatice.
• băburat — Care a fost supus procesului de băburare; teren agricol, curte sau livadă din care au fost adunate minuțios toate resturile vegetale, uscaturile și vreascurile de către bătrânii satului. La sensul figurat, descrie un discurs sau o discuție plină de pălăvrăgeli, bârfe și detalii nesemnificative, specifice clăcilor rurale de altădată.
• băburină — Denumire populară atribuită unor insecte mici, paraziți ai plantelor sau gândăcei de pământ; în anumite subgraiuri din sudul țării, termenul desemnează și o specie măruntă de ciupercă parazită care se dezvoltă pe scoarța copacilor bătrâni în perioadele umede. La sensul figurat și adesea depreciativ, termenul individualizează o femeie în vârstă, foarte măruntă, agitată și guralivă, care își petrece timpul strângând informații inutile.
• babuși — Termen regional sau familiar utilizat în anumite graiuri pentru a descrie acțiunea de a bătători, a lovi ușor, a boți sau a deforma un obiect prin manipulare repetată ori stângace. În contexte figurative sau sociale, poate face referire la acțiunea de a bombăni, a cicăli sau a se comporta într-o manieră tipică unei persoane în vârstă (babe), manifestând o grijă exagerată ori cicăleală mărunta.
• băbut — Formă masculinizată sau augmentativă derivată din radicalul popular 'babă'; bătrânel, moșneag sau bărbat în vârstă, adesea cu un comportament blând, retras sau cocoloșit. În anumite graiuri izolate, termenul se folosește și pentru a descrie un copil mic care se comportă înțelept sau greoi, imitând gesturile și tabieturile bunicilor.
• băcăi — A boci, a plânge în hohote sau a tângui cu glas tare, manifestat în mod repetat și zgomotos; a scânci (despre copii) ori a emite sunete guturale repetate (despre anumite păsări). În sens etnografic, termenul aparține graiurilor regionale moldovenești sau ardelenești, descriind manifestări zgomotoase ale durerii ori comportamente infantile persistente.
• băcăire — Acțiunea de a băcăi și rezultatul ei; plâns zgomotos, bociți, tânguială cu glas tare sau scâncet repetat. În sens instrumental sau arhaic, termenul descrie și acțiunea unui instrument muzical antic (cum este trâmbița ori timpanul) de a răsuna, a suna puternic sau a lovi făcând zgomot ritmic, ori pulsația neregulată a inimii în limbajul regional.
• bacalea — Formă regională sau variantă grafică veche pentru bacala ori bacaliar; pește sărat și uscat, în special cod, adus istoric pe rutele comerciale maritime și balcanice. Acest tip de batog era extrem de apreciat în bucătăria tradițională românească în perioadele de post, fiind desărat cu atenție și gătit la cuptor cu ceapă, roșii și măsline.