#document

• abjurațiune — Variantă arhaică și neologică timpurie pentru 'abjurare'; actul solemn prin care o persoană renunța public la o credință, doctrină sau jurământ. În literatura juridică și teologică din secolul al XIX-lea, termenul desemna în mod specific documentul oficial sau procesul-verbal întocmit de autorități pentru a certifica lepădarea de o erezie sau de o facțiune politică.
• act — Termen polisemantic fundamental; reprezintă un document oficial cu caracter juridic sau administrativ care atestă un fapt, o obligație ori un drept legal. În sens filozofic sau comportamental, definește o acțiune conștientă ori o manifestare a voinței umane. În artele spectacolului, constituie o diviziune principală a unei piese de teatru sau a unei opere, delimitată structural de pauze ori de schimbări majore de decor.
• acta — Termen de origine latină utilizat pentru a desemna colecții de documente oficiale, registre, procese-verbale, hotărâri sau cronici ale unor instituții publice, academii științifice ori organizații ecleziastice. În sens istoric românesc și european, definește publicațiile periodice în care se tipăresc memoriile, comunicările și lucrările de cercetare prezentate în cadrul unor societăți savante de prestigiu.
• acta sanctorum — Denumire atribuită unor vaste colecții documentare și biografice de studii critice bazate pe viețile, actele martirice și miracolele sfinților creștini, ordonate structural după calendarul liturgic. În sens strict istoric, se referă la uriașa operă hagiografică începută în secolul al XVII-lea de către erudiții iezuiți belgieni numiți bolandiști, care a pus bazele analizei documentare moderne a textelor religioase vechi.
• Adaș — Denumire arhaică, istorică sau regională atribuită unor mici cursuri de apă sau forme de relief izolate din spațiul balcanic ori est-european, adesea legată de așezări rurale dispărute sau redenumite de-a lungul timpului. În studiile de toponimie comparată, termenul este analizat pentru a identifica straturile lingvistice vechi și influențele migrațiilor asupra hărților cadastrale istorice.
• addendum — Document adițional, anexă sau completare scrisă atașată unui contract, unui tratat, unei opere literare sau unui set de specificații tehnice existente. Acest element structural este utilizat pentru a adăuga informații esențiale, clarificări, corecturi sau modificări oficiale, fără a fi necesară rescrierea completă a documentului principal de bază.
• Adejcu — Denumire istorică, toponimic-hidronimică rară sau nume propriu de persoană menționat în documente arhaice, urbarii ori hărți vechi din spațiul est-european. Ca entitate geografică sau structurală, poate desemna o mică apă curgătoare, o formă de relief locală ori o veche așezare rurală dispărută sau asimilată în timp de localitățile învecinate.
• ademinit — Formă arhaică și regională pentru actul de adeverire, recunoaștere oficială sau legalizare a unui document, a unui drept ori a unei proprietăți, utilizată în trecut în cancelariile juridice și administrative. Acest termen structural desemna validarea oficială a unei mărturii sau a unui act de donație în fața autorităților ecleziastice sau boierești din Principatele Române.
• adevăsi — Formă verbală arhaică, rară sau regională utilizată în trecut ca variantă fonetică sau semantică pentru acțiunea de a adeveri, a confirma, a certifica ori a valida autenticitatea unui document, a unei mărturii sau a unei stări de fapt. Acest termen structural se întâlnește izolat în hrisoavele administrative vechi ori în graiurile locale, unde reflectă stadii intermediare de evoluție fonetică ale lexemelor legate de conceptul de adevăr.
• adeverința — Forma articulată hotărâtă a substantivului 'adeverință'; înscris, certificat sau document oficial emis de o autoritate, o instituție ori o persoană juridică, prin care se atestă, se confirmă și se adeverește un fapt, o calitate, o situație juridică sau o obligație (de exemplu, adeverința de salariat, adeverința medicală). Acest act structural constituie o dovadă legală provizorie sau definitivă în cadrul procedurilor administrative.
• adresărui — A trimite o adresă oficială, o scrisoare sau o urare scrisă unei autorități ori unei persoane de rang înalt; a îndrepta sau a expedia un act către o anumită destinație administrativă. În textele juridice vechi și în cancelariile domnești din secolele trecute, termenul descria procesul formal prin care o jalbă, o petiție sau o carte domnească era înregistrată, atribuită și trimisă spre rezolvare unui dregător ori unei instanțe teritoriale specifice.
• adresăruire — Acțiunea de a adresărui și rezultatul ei; expedierea, înregistrarea sau transmiterea formală a unei adrese, a unui document oficial ori a unei scrisori de felicitare. În administrația medievală a Principatelor Române, termenul desemna fluxul scriptic prin care actele administrative primeau o destinație clară, fiind trimise sub pecete către ispravnici, vornici sau alte autorități teritoriale însărcinate cu executarea ordinelor.
• afidavit — Declarație scrisă pe proprie răspundere, semnată în mod voluntar de către o persoană numită deponent și certificată ori autentificată de o autoritate legală împuternicită, cum ar fi un notar public sau un magistrat. Acest document servește ca probă juridică preliminară sau probatoriu oficial în cadrul sistemelor de drept de tip Common Law, deponentul asumându-și consecințele penale ale sperjurului în cazul în care datele prezentate se dovedesc a fi false.
• afieroseală — Acțiunea de a afierosi și rezultatul ei. În context istoric și religios, reprezintă actul solemn de închinare, dedicare, sfințire sau donare a unui bun (biserică, moșie, sat, mănăstire, manuscris) către o instituție ecleziastică, adesea către mănăstirile mari de la Muntele Athos sau de la Ierusalim. În sens juridic feudal, indica actul de transfer de proprietate cu titlu gratuit, însoțit de blesteme religioase împotriva celor care ar fi încercat să încalce donația. În sens larg literar, desemnează o dedicație sau un prinos spiritual.
• aghent — Formă veche, arhaică sau regională pentru termenul agent; persoană împuternicită în trecut să reprezinte interesele unei autorități administrative, comerciale ori consulare. Se întâlnește în documentele administrative de secol XIX și în textele literare cronicărești.
• aghenție — Formă veche, arhaică sau regională pentru substantivul feminin agenție; instituție publică, birou, sucursală comercială ori organizație intermediară împuternicită în trecut să administreze servicii oficiale sau să reprezinte interesele unei autorități locale ori străine. Apare atestată în documentele de arhivă și scrierile administrative de secol XIX.
• agiud — Formă arhaică de origine slavă sau maghiară utilizată în trecut pentru a desemna un ajutor material, un sprijin bănesc acordat unei comunități ori o taxă specială percepută în cadrul sistemului feudal administrativ. În documentele juridice și administrative vechi, termenul făcea referire la contribuțiile structurale sau asistența reglementată datorată instanțelor locale sau domnești.
• agonisie — Formă arhaică sau regională mai puțin frecventă a substantivului 'agoniseală'; desemnează acțiunea de a strânge bunuri, rezultatul muncii susținute sau averea acumulată treptat de o persoană. În documentele vechi din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, termenul făcea referire și la activitatea economică în sine sau la capacitatea de producție a unei gospodării rurale.
• agrafa — A prinde, a fixa sau a uni coli de hârtie, țesuturi biologice ori margini ale unei plăgi chirurgicale cu ajutorul unei agrafe sau al unui dispozitiv special de capsare. În sens larg, verbul descrie acțiunea tehnică sau mecanică de securizare temporară ori permanentă a două elemente suprapuse prin intermediul unui element de fixare metalic sau din plastic.
• Aguș — Nume propriu sau hipocoristic masculin românesc, atestat istoric în documente vechi ca formă de alint sau derivat scurtat al prenumelor de origine greacă ori slavo-balcanică (cum ar fi Agapie sau Anghel), ori ca nume de familie regional înregistrat în onomastica tradițională.