#document

• Agușița — Nume propriu sau hipocoristic feminin românesc rar, utilizat istoric în comunitățile rurale vechi ca formă diminutivală dublă sau de alint pentru prenume feminine, derivat structural de la forma masculină Aguș sau direct din alte rădăcini onomastice arhaice.
• aimpren — Variantă adverbială arhaică extrem de rară sau formă coruptă local, întâlnită izolat în documente vechi sau în graiuri de tranziție, utilizată cu sensul de 'împreună' sau indicând o stare de asociere strânsă. Termenul poartă o valoare documentară ridicată pentru studiul evoluției fonetice a particulelor de legătură, servind în context structural pentru a sublinia unitatea sau acțiunea simultană a mai multor elemente într-un mediu dat.
• Albeg — Denumire istorică rară sau variantă toponimică arhaică atestată în documente medievale transilvănene, folosită probabil pentru a face referire la o așezare rurală veche, o moșie sau un curs de apă mic a cărui rădăcină este legată de fondul cromatic autohton 'alb' sau de influențe lingvistice de contact. Scris cu majusculă, cuvântul prezintă un interes pur documentar și paleografic.
• aldămașeriu — O taxă veche, de natură juridică sau administrativă, percepută istoric în Transilvania medievală și modernă timpurie, legată de autentificarea oficială a actelor de vânzare-cumpărare ori de eliberarea unor privilegii. Termenul reprezintă o instituționalizare sau o formalizare juridică a obiceiului popular al aldămașului, transformat într-o plată obligatorie către autorități.
• Alestari — O variantă onomastică arhaică, întâlnită în documente istorice sau zapise vechi, strâns legată de numele Alistari sau Alistar. Provine dintr-o rădăcină lexicală balcanică ori elenă, fiind utilizat în trecut ca prenume masculin sau ca poreclă devenită ulterior nume de familie fix.
• Aleuș — Sat component al comunei Halmășd, situat la limita vestică a județului Sălaj, în regiunea istorică Transilvania din nord-vestul României. Localitatea, atestată documentar pentru prima dată în anul 1355 sub numele de Elia, se află într-o zonă deluroasă pitorească situată la o distanță de aproximativ 19 kilometri de orașul Șimleu Silvaniei.
• alianție — Formă veche, arhaică sau regională folosită sporadic în documentele de tranziție lingvistică din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea pentru termenul standard 'alianță'; înțelegere, pact, tratat sau unire formală între comunități ori lideri locali. Acest termen reflectă o etapă intermediară de asimilare fonetică a sufixului neologistic, fiind înlocuit treptat în limba română modernă de forma actuală literară.
• alieare — Acțiunea de a aliea și rezultatul ei; formă nominală arhaică sau regională rară care desemna procesul istoric de aliniere a unor elemente topografice, de marcare liniară a hotarelor unei moșii sau de stabilire a unei asocieri formale între comunități ori clanuri rurale. Supraviețuiește exclusiv în manuscrise administrative vechi ca termen tehnic rudimentar pentru măsurători funciare.
• Almalâk — Toponim minor sau variantă de transcriere arhaică pentru o așezare ori micro-regiune istorică rurală din spațiul balcanic ori dobrogean, având probabile origini etimologice turcice legate de prezența livezilor (de la termenul 'elma' / 'alma' însemnând măr); utilizat sporadic în hărți cadastrale sau documente funciare vechi.
• alman — Termen istoric rar sau variantă veche preluată din limbile slave ori orientale pentru a desemna un neamț (german) sau, ca adjectiv, un element ce aparține culturii germane. În unele limbi europene și asiatice (cum ar fi turcă sau persană - 'alman'), este denumirea standard folosită pentru poporul german, apărând sporadic în documentele diplomatice românești din perioada medievală târzie.
• alograf — Efectuat, scris sau semnat de o altă persoană decât autorul de drept sau titularul oficial al unui act. În lingvistică și tipografie, reprezintă o variantă pozițională sau stilistică de realizare a unei grafeme (de exemplu, literele mari sau mici, ori forme diferite ale aceleiași litere în scrisul de mână), fără ca aceasta să modifice valoarea fonetică sau semantică de bază a caracterului.
• alonjă — Lungimea maximă a brațelor întinse ale unui sportiv (în special la box), măsurată de la vârful degetelor unei mâini până la vârful degetelor celeilalte mâini; distanță utilă de lovire sau de acțiune. În tehnică, reprezintă o piesă tubulară prelungitoare adăugată unui aparat pentru a-i mări raza de operare, iar în secretariat sau arhivistică, definește o fâșie de hârtie adăugată unui document, unui dosar sau unei polițe de asigurare pentru a permite înscrierea unor mențiuni ori semnături suplimentare.
• Alontie — Toponim rar, denumire arhaică sau variantă geografică locală utilizată în trecut pentru a desemna un curs de apă mărunt, o vale sau o mică așezare rurală din regiunea istorică a Europei de Est sau din bazinele hidrografice învecinate. Acest element structural de identificare teritorială este păstrat în hărțile cartografice vechi și în registrele de delimitare a moșiilor medievale.
• Alpaș — Nume de familie românesc cu rădăcini onomastice regional-istorice sau poreclă arhaică fixată structural; de asemenea, poate reprezenta un element de toponimie locală utilizat în trecut pentru a desemna o mică moșie sau o așezare de graniță. Numele reflectă particularități fonetice și adaptări lingvistice specifice graiurilor de tranziție.
• alterațiune — Variantă arhaică, juridică sau livrească a cuvântului 'alterație' ori 'alterare'; desemnează actul de denaturare, deteriorare sau falsificare a unui document official, a unei stări de fapt ori a unui text literar.
• Alunu — Numele unei comune și al unor sate din România, situat cu precădere în județul Vâlcea; unitate administrativ-teritorială rurală atestată documentar, asociată istoric cu exploatările de lignit și activitățile agricole tradiționale. De asemenea, reprezintă un toponim local des întâlnit pentru dealuri, văi sau cursuri de apă mici din zonele deluroase.
• amanetarisire — Acțiunea de a amanetarisi și rezultatul ei; procesul istoric, formal sau administrativ prin care un obiect sau o proprietate era lăsată drept gaj (amanet) în baza unui contract de împrumut de tip vechi. Termenul reprezintă un substantiv abstract de acțiune utilizat în studiul istoriei dreptului românesc pentru a descrie tranzacțiile de creditare specifice secolelor al XVIII-lea și al XIX-lea.
• anarhizm — Variantă grafică arhaică, regională sau străină (influențată de limbile slave sau germanice) utilizată în unele documente istorice sau hărți politice vechi pentru substantivul anarhism. Desemnează doctrina politică ce respinge structural autoritatea statală coercitivă, militând pentru o societate orizontală, bazată pe comunități locale autogestionate și acorduri libere între indivizi.
• Anasie — Prenume masculin rar sau nume de familie de origine ebraică, elenă ori hibridă, utilizat istoric în anumite regiuni ale spațiului românesc și balcanic. Ca derivat sau variantă populară pentru numele Anastasie (provenit din ebraică/greacă însemnând 'înviere' sau 'cel care va învia'), termenul individualizează un purtător de sex masculin. Numele a rămas consemnat în hrisovale administrative și pomelnice bisericești vechi, evoluând în epoca modernă preponderent ca nume de familie fix.
• Anastasachi — Variantă antroponimică arhaică și nume de familie de origine greco-română, întâlnit istoric în spațiul românesc (în special în Moldova și Muntenia) în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea. Numele reprezintă un derivat hipocoristic format de la prenumele Anastasie (bazat pe radicalul elen 'anastasis', însemnând 'înviere') prin aplicarea sufixului de diminutivare de influență neogreacă '-achi', fiind utilizat frecvent în epocă pentru a desemna descendenții unor familii boierești sau de negustori.