#document

• autentificat — Care a fost supus procesului de autentificare sau autentifică; înscris, document ori contract învestit cu formă oficială și legalizat de către un notar public sau o autoritate competentă. În informatică, descrie starea unui utilizator sau a unui dispozitiv a cărui identitate și drepturi de acces au fost verificate cu succes în interiorul unei rețele securizate, permițându-i operarea datelor.
• autentificație — Variantă lexicografică învechită, rară sau regională pentru termenul 'autentificare'; acțiunea de atestare oficială a originalității unui înscris ori document istoric privat, realizată conform unor formule administrative sau notariale de tip vechi.
• autocopiativ — Care permite realizarea automată a unei copii pe foaia de dedesubt în momentul scrierii, datorită unui strat chimic special (microcapsule de cerneală) aplicat pe suprafața hârtiei, eliminând necesitatea utilizării clasicei hârtii carbon. Termenul descrie tipuri de formulare, chitanțiere, facturiere sau role de hârtie utilizate frecvent în activitățile administrative, comerciale și tipografice.
• autocopie — Copie fidelă sau duplicat exact al unui document, text sau set de date, realizat în mod automat de către un dispozitiv tehnic ori prin proprietățile chimice intrinseci ale suportului de scris, fără intervenția manuală a unui operator extern. Reprezintă rezultatul direct al unui proces de autoreplicare structurală sau transfer chimic instantaneu.
• autodocumenta — A strânge singur documente, date și informații veridice despre o problemă, un subiect sau un domeniu de studiu cu scopul de a-și fundamenta cunoștințele ori o lucrare scrisă; a folosi un sistem software sau un cod capabil să își genereze propria documentație tehnică de funcționare în mod automat.
• autodocumentare — Acțiunea de a se autodocumenta și rezultatul ei; proces individual și autonom de strângere a materialelor, datelor și dovezilor bibliografice pentru clarificarea unui subiect, sau funcție avansată a unui sistem informatic de a-și genera singur ghidurile tehnice de utilizare.
• autodocumentat — Care s-a documentat singur, posedând toate informațiile și datele necesare obținute prin efort propriu; cod software sau componentă tehnică ce conține instrucțiuni interne explicite și clare, eliminând nevoia unor ghiduri externe suplimentare.
• autorizație — Act oficial, document scris sau permis emis de o autoritate publică ori competentă, prin care se acordă unei persoane fizice sau juridice dreptul legal de a desfășura o anumită activitate, de a executa o lucrare sau de a exercita o funcție. Obținerea acestui înscris condiționează legalitatea unor demersuri variate, de la construcția de imobile până la funcționarea comercială ori deținerea de echipamente speciale.
• autorizațiune — Variantă învechită, arhaică sau livrescă a cuvântului autorizație, utilizată în trecut în limbajul juridic, administrativ și oficial din spațiul românesc. Deși păstrează exact același sens de permisiune legală sau înscris oficial, termenul a fost înlocuit complet în uzul modern, fiind întâlnit astăzi aproape exclusiv în texte istorice, documente vechi de arhivă sau lucrări de epocă.
• aviațiune — Variantă arhaică sau grafică învechită a substantivului aviație, utilizată pe scară largă în documentele oficiale, rapoartele militare și publicațiile de presă din România de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Desemnează exact aceleași concepte tehnice și instituționale ale navigației aeriene, însă normele ortografice moderne au impus exclusiv utilizarea variantei standard terminate în '-ație'.
• Avisalon — Variantă fonetică rară, arhaică sau regională a numelui propriu masculin Avisalom (Absalom), rezultată din modificări de articulare și permutări consonantice specifice anumitor graiuri sau transcrieri din documentele administrative vechi. Acest nume păstrează aceeași încărcătură etimologică și istorică, fiind întâlnit ocazional în registre parohiale din secolele trecute sau în manuscrise unde normele ortografice nu erau complet unificate.
• aviz — Părere, judecată sau apreciere exprimată de o persoană competentă, de un expert ori de un organism oficial asupra unei chestiuni aflate în examinare; document oficial cu caracter tehnic, juridic sau administrativ prin care se autorizează, se aprobă ori se certifică conformitatea unei activități, a unui proiect sau a unei mărfuri cu normele legale în vigoare.
• avizier — Panou de dimensiuni mari, adesea protejat cu geam și montat într-un loc public sau vizibil (în incinta unei instituții, școli, fabrici sau asociații de proprietari), destinat afișării, păstrării și aducerii la cunoștința publicului a avizelor, hotărârilor, listelor de plată, anunțurilor și programelor oficiale.
• bacșișui — Acțiunea de a oferi sau de a da bacșiș cuiva; recompensare în bani a unui serviciu personal prestat sau, în sens extins și peiorativ în textele vechi, încercarea de a câștiga bunăvoința ori protecția unui funcționar public prin oferirea unei sume ilegale. Acest termen verbal structural a căzut aproape complet în desuetudine în limbajul contemporan, fiind înlocuit de locuțiuni verbale mai accesibile.
• bacus — Denumire arhaică sau regională atestată istoric pentru o monedă veche de argint, un jeton comercial ori un tip de baston simbolic utilizat în anumite ritualuri sau bresle medievale. În sens documentar, termenul apare rar în inventarele vechi de mărfuri și manuscrise transilvănene pentru a descrie obiecte alungite de marcare sau unități de schimb de mică valoare.
• Băeleși — Denumire de tip oiconim sau patronimic colectiv ce indică o veche așezare rurală, un cătun dispărut sau o comunitate istorică de oameni strâns legați de o stâncă ori o moșie stăpânită de familia Băescu sau Băescu; comunitatea locuitorilor dintr-o zonă denumită Băea.
• Băeoi — Nume propriu regional ce desemnează un curs de apă de mici dimensiuni sau o microtoponimie izolată din arealul carpatic; derivat onomastic format de la tema veche 'Băea' sau 'Baia' prin sufixare augmentativă ori colectivă. În documentele de cadastru istoric, termenul indică o vale adâncă sau un loc mlăștinos aflat la marginea unei vechi moșii boierești.
• baeractar — Formă grafică sau variantă arhaică regională pentru cuvântul 'bairactar' sau 'bairactari'; militar otoman însărcinat cu purtarea steagului sau a stindardului unei unități; stegar, purtător de drapel. În sens extins în documentele medievale românești, termenul făcea referire la cel care conducea un grup de oșteni sub un anumit însemn militar.
• băeșag — Termen istoric și arhaic ce desemna activitatea, meseria sau statutul de băeș (miner, aurar sau lucrător în exploatările miniere din Evul Mediu românesc); birul sau obligația fiscală plătită de mineri către domnie. În sens extins, cuvântul făcea referire la comunitatea sau breslele de mineri organizate pe teritoriul Transilvaniei sau al Țărilor Române.