#drept penal

• aboliție — Formă secundară sau variantă juridică a substantivului „abolițiune”. Desemnează un act de clemență sau o măsură de drept penal prin care puterea legislativă suverană desființează, anulează sau interzice o lege, o pedeapsă ori o procedură judiciară. În anumite sisteme juridice istorice, reprezenta o formă de amnistie timpurie ce oprea începerea sau continuarea urmăririi penale.
• abuzator — Persoană de sex masculin care comite un abuz, profitând de autoritatea, forța, statutul ori poziția sa pentru a exploata, hărțui sau violenta o altă persoană. Ca adjectiv, desemnează un comportament, un sistem ori un mecanism opresiv, coercitiv și despotic, care funcționează prin încălcarea sistematică a drepturilor celorlalți.
• aflictiv — Care implică o pedeapsă corporală sau o privare severă de libertate; privitor la o sancțiune penală care atentează direct la integritatea fizică ori la libertatea de mișcare a condamnatului. În istoria dreptului penal, termenul descrie acele măsuri represive care provocau suferință fizică directă sau izolare totală, spre deosebire de pedepsele pur pecuniare sau infamante.
• agrația — A ierta total sau parțial o persoană condamnată definitiv de executarea pedepsei penale aplicate de o instanță judecătorească, ori a comuta acea pedeapsă într-una mai blândă, prin intermediul unui act de clemență acordat exclusiv de șeful statului. Acest act juridic de grațiere individuală înlătură doar executarea sancțiunii, lăsând însă intactă antecedența penală și condamnarea în sine.
• agravant — Care agravează, înrăutățește sau sporește gravitatea unei fapte penale, a unei situații juridice ori a stării de sănătate a unui pacient. În dreptul penal, termenul descrie circumstanțele speciale care însoțesc săvârșirea unei infracțiuni (cum ar fi premeditarea sau cruzimea) și care determină, conform legii, aplicarea unei pedepse mult mai aspre.
• agravat — Care a devenit mai greu, mai sever, mai intens sau mai periculos în urma unei evoluții negative; înrăutățit. În dreptul penal, termenul califică o infracțiune (cum ar fi furtul sau omorul) care a fost săvârșită în circumstanțe speciale ce îi sporesc gravitatea socială și care atrage o pedeapsă considerabil mai mare decât forma sa simplă.
• agresa — A ataca pe cineva în mod premeditat sau spontan, recurgând la violență fizică, amenințări verbale, presiune psihologică sau insulte cu scopul de a-i provoca o vătămare, de a-l intimida ori de a-i încălca demnitatea și integritatea personală. În sens larg, acțiunea definește orice comportament ostil sau intruziv care periclitează siguranța unei ființe umane ori a unui grup.
• agresare — Acțiunea de a agresa; atacare fizică, verbală sau psihologică a unei persoane ori a unui grup prin acte violente, amenințări sau comportamente abuzive. Spre deosebire de termenul abstract 'agresiune', care descrie fenomenul general sau starea de ostilitate, procesul de agresare definește executarea concretă, dinamică și punctuală a actului violent exercitat asupra victimei.
• agresat — Care a fost atacat, lovit, insultat sau supus unor presiuni fizice ori psihice de către un agresor. Ca substantiv, definește persoana vătămată sau victima care a suferit în mod direct consecințele distructive ale unui comportament violent ori abuziv, beneficiind de protecție legală specială conform normelor de drept penal.
• agresiona — Variantă neologistică rară și livrescă pentru verbul 'agresa', folosită uneori în vechi texte de jurisprudență sau traduceri juridice timpurii pentru a desemna acțiunea de a comite o agresiune, de a ataca sau de a vătăma integritatea unei persoane. În limba română modernă, termenul este considerat un derivat redundant, preferându-se în mod absolut forma standard 'agresa'.
• agresiune — Act, comportament sau atac violent, neprovocat și ilegal, îndreptat împotriva integrității fizice sau morale a unei persoane ori împotriva suveranității unui stat. În dreptul penal, constituie o infracțiune gravă ce implică folosirea forței sau a amenințărilor, în timp ce în relațiile internaționale reprezintă recurgerea la forța armată de către un stat împotriva independenței teritoriale a altei națiuni.
• agresiv — Care manifestă un comportament ostil, violent sau predispus la atac; certăreț, bătăios, ofensiv sau provocator. În sens larg, termenul descrie o atitudine intruzivă, o strategie de afaceri extrem de dinamică și insistentă ori evoluția rapidă și distructivă a unei afecțiuni medicale sau a unei substanțe chimice corozive.
• agresoare — Persoană de sex feminin, stat, armată sau entitate care comite o agresiune, un atac violent, neprovocat și ilegal asupra unui individ ori asupra unei națiuni suverane. Ca adjectiv, califică o forță militară, o atitudine sau o conduită feminină cu un caracter profund ofensiv, ostil și predispus la utilizarea forței.
• alibi — Mijloc de apărare în dreptul penal prin care un suspect sau acuzat dovedește că în momentul săvârșirii infracțiunii se afla în alt loc decât cel al faptei, exclusivitatea prezenței sale în altă parte făcând imposibilă participarea sa la crimă. În sens larg, termenul descrie o justificare, o scuză sau o dovadă incontestabilă de nevinovăție folosită de o persoană pentru a se disculpa într-o situație problematică.
• alibiu — Variantă ortografică acceptată istoric sau utilizată ca sinonim perfect pentru termenul standard 'alibi'; mijloc de apărare în dreptul penal prin care un suspect dovedește că în momentul săvârșirii unei infracțiuni se afla în altă parte. Deși normele actuale ale limbii române literare recomandă în mod ferm utilizarea formei scurte 'alibi', varianta declinată 'alibiu' apare încă frecvent în vorbirea curentă sau în traduceri literare mai vechi.
• amenințare — Acțiunea de a amenința și rezultatul ei; expresie, gest sau faptă prin care se pune în vedere unui individ un pericol, un rău viitor ori o pedeapsă; de asemenea, reprezintă un factor de risc extern sau intern (politic, cibernetic, militar) capabil să destabilizeze un sistem, o organizație ori un stat întreg.
• amenințat — Care se află în stare de pericol iminent, fiind vizat de acțiuni agresive, avertismente aspre sau constrângeri morale din partea unui terț; în ecologie și biologie, termenul descrie o specie vegetală sau animală aflată în risc sever de dispariție din habitatul său natural din cauza factorilor antropici ori climatici.
• amnestia — A acorda amnistie; a anula prin intermediul unui act juridic oficial sau al unui decret legislativ răspunderea penală, consecințele juridice și pedepsele aplicate persoanelor care au comis anumite infracțiuni. În sens extins structural, termenul reflectă o iertare colectivă sau individuală acordată de autoritatea supremă a unui stat, ștergând simbolic culpa în scopul reconcilierii politice sau sociale.
• amnestiabil — Care îndeplinește condițiile legale pentru a putea fi amnistiat; termen de natură juridică folosit pentru a descrie o infracțiune, o pedeapsă sau o persoană condamnată susceptibilă de a fi absolvită de răspundere penală în baza unui viitor act oficial de clemență. Calificarea unui delict ca fiind amnestiabil depinde structural de limitele de pedeapsă stabilite prin lege și de natura faptei comise.
• amnestiat — Care a beneficiat de o amnistie; persoană absolvită oficial de pedeapsă sau de răspundere penală în urma unui act colectiv de clemență emis de organul legislativ suprem. Ca participiu sau adjectiv, descrie un delict, o condamnare sau o culpă istorică ce a fost ștearsă definitiv din cazierul judiciar, eliminând structural toate efectele sale punitive.