#drept vechi

• adătiu — Termen juridic și administrativ arhaic utilizat în trecut în anumite documente sau zapise vechi pentru a desemna un adaos, o taxă suplimentară, o cotă adăugată ori o clauză adițională inclusă într-un contract sau hrisov oficial. Ca adjectiv, descrie un element sau un factor care vine ca o completare ori o suplimentare la o structură de bază.
• ademană — Termen juridic și administrativ arhaic ce desemnează o chezășie, o garanție materială sau o cauțiune depusă în cadrul unui litigiu ori al unei tranzacții comerciale. În vechiul drept românesc, ademana reprezenta de asemenea actul formal sau înțelegerea prin care o persoană își asuma responsabilitatea deplină pentru comportamentul ori datoriile financiare ale unui terț în fața autorităților.
• ademinit — Formă arhaică și regională pentru actul de adeverire, recunoaștere oficială sau legalizare a unui document, a unui drept ori a unei proprietăți, utilizată în trecut în cancelariile juridice și administrative. Acest termen structural desemna validarea oficială a unei mărturii sau a unui act de donație în fața autorităților ecleziastice sau boierești din Principatele Române.
• adetiu — Termen juridic și administrativ arhaic ce desemnează o taxă vamală veche, o dare suplimentară sau un bir aplicat mărfurilor de tranzit ori tranzacțiilor cu animale în târgurile din Țările Române. Ca adjectiv, descrie un bun sau o obligație fiscală structurală ce decurge dintr-un obicei local vechi ori dintr-o legiuire nescrisă, fiind strâns legat de reglementările economice feudale.
• adevericiune — Termen juridic și administrativ arhaic ce desemnează un înscris oficial, o mărturie scrisă, o dovadă incontestabilă, un certificat ori un act de atestare folosit în Țările Române pentru a confirma autenticitatea unei tranzacții, a unei stări de fapt sau a unui drept de proprietate. Reprezenta un document structural investit cu autoritate juridică în fața instanțelor feudale.
• adistare — Formă regională sau arhaică întâlnită în vechile comunități transilvănene pentru actul de înfățișare, aducere ca martor sau asistare oficială în fața unei instanțe de judecată ori a unei autorități locale; de asemenea, poate desemna acțiunea de a așeza sau stabili un hotar prin prezența martorilor. Acest termen structural reflectă procedurile juridice cutumiare și administrative utilizate în trecut în satele românești.
• adistat — Care a fost adus ca martor, înfățișat oficial sau care a asistat la un act juridic ori administrativ; fapt sau hotar stabilit și confirmat prin prezența autorităților ori a martorilor. În sens larg, descrie starea unei situații sau a unui document validat cutumiar prin participarea formală a persoanelor recunoscute de comunitate.
• advocat — Formă arhaică, regională sau etimologică timpurie pentru termenul 'avocat', desemnând persoana licențiată în drept care are funcția oficială de a apăra drepturile, interesele și libertățile cetățenilor în fața instanțelor judecătorești. În documentele administrative vechi și în literatura juridică de secol XIX, termenul reflectă tranziția lingvistică spre modernizare, păstrând consoana mediană originală din latină și germană înainte de standardizarea fonetică.
• advocată — Formă arhaică, regională sau etimologică timpurie pentru substantivul 'avocată', desemnând o femeie licențiată în drept care exercită profesia de apărător public sau consilier juridic. Înregistrat în mod izolat în documentele administrative din secolul al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, termenul păstrează grupul consonantic de origine latină și germană înainte de standardizarea fonetică a lexemelor din vocabularul juridic modern.
• advocățesc — Formă arhaică și regională pentru adjectivul 'avocățesc', semnificând tot ceea ce aparține unui avocat, este specific profesiei de apărător juridic sau este legat de activitatea baroului. În textele administrative de secol XIX, termenul descrie instrumentele procedurale, onorariile sau stilul retoric utilizat de specialiștii în drept înainte ca normele ortografice moderne să impună trecerea consoanei din 'd' în 'v'.
• advocăție — Formă arhaică și regională pentru substantivul 'avocăție', desemnând profesia, titlul, demnitatea sau activitatea specifică unui avocat; practica asistenței și apărării juridice. În comunitățile din secolul al XIX-lea, termenul acoperea atât dimensiunea instituțională a meseriei, cât și statutul social asociat celor care cunoșteau legile și cutumele administrative înainte de standardizarea modernă a lexemelor din ramura dreptului.
• advocatură — Variantă arhaică pentru termenul modern 'avocatură', desemnând profesia de avocat, Corpul Baroului sau activitatea de asistență și reprezentare juridică desfășurată de un specialist în drept. Prezent în actele oficiale și în codurile de legi din secolul al XIX-lea, termenul reflectă o etapă intermediară de adaptare a împrumuturilor occidentale, păstrând structura consonantă latină înainte de adaptarea definitivă pe filieră franceză.
• agregațiune — Formă arhaică a substantivului 'agregație' sau 'agregare', utilizată în textele administrative, juridice și academice din secolul al XIX-lea. În sistemul de învățământ de tip francez din epocă, termenul desemna de asemenea un concurs special de selecție sau un titlu academic de nivel înalt care conferea dreptul de a preda ca profesor universitar sau de liceu.
• agresionare — Acțiunea de a agresiona și rezultatul ei; formă substantivală rară și redundantă ce descrie actul dinamic de atacare sau agresiune fizică ori verbală asupra unui individ. În lexiconul contemporan, acest termen este complet înlocuit de formele consacrate 'agresare' sau 'agresiune'.
• agresionat — Formă neologistică arhaică sau rară, echivalentă cu termenul modern 'agresat', folosită istoric pentru a descrie o persoană sau o entitate care a fost supusă unui atac violent, unei vătămări sau unei acțiuni ostile din partea unui atacator. În limba română contemporană, cuvântul este considerat o formă redundantă și nerecomandată, fiind substituit complet de 'agresat'.
• agreso — Formă neologistică timpurie, arhaică sau rară pentru substantivul 'agresor' (at度が, atacator), utilizată ocazional în jargonul juridic sau în traducerile literare de la sfârșitul secolului al XIX-lea. În limba română contemporană, cuvântul este considerat o eroare de adaptare sau o formă incompletă, fiind substituit în totalitate de termenul standard 'agresor'.
• aleatiu — Formă lexicografică rară sau arhaică utilizată în trecut pentru adjectivul modern aleatoriu; care depinde de noroc, hazard ori de decizia neprevăzută a sorții. Acest termen a fost înregistrat în primele traduceri ale codurilor juridice moderne în limba română, fiind ulterior înlocuit complet de variantele etimologice stabilizate conform normelor academice.
• alegare — Actul de a invoca, a cita sau a aduce ca argument o lege, o mărturie, o probă ori un text cu autoritate morală în sprijinul unei cauze. În limbajul juridic și administrativ din secolul al XIX-lea, acest substantiv reprezenta acțiunea procedurală formală prin care o parte aflată în litigiu își susținea nevinovăția ori drepturile patrimoniale în fața instanței de judecată.
• alegat — Care a fost invocat, citat sau adus ca argument în sprijinul unei afirmații ori al unei cauze juridice; menționat formal într-o dezbatere legală ori administrativă. În textele juridice vechi din secolul al XIX-lea, termenul califica o probă, un text de lege sau o mărturie adusă în fața instanței de judecată de către una dintre părțile aflate în litigiu.
• alegațiune — Variantă lexicografică învechită a substantivului modern alegație; afirmație formală, susținere sau argumentare adusă de o parte într-un litigiu juridic ori într-o dispută academică, a cărei valoare de adevăr nu a fost încă demonstrată prin probe absolute. Termenul a fost utilizat în limbajul administrativ și în primele coduri de procedură din secolul al XIX-lea, fiind ulterior înlocuit în normele academice.