#echilibru

• anizostazie — Stare de dezechilibru isostatic sau instabilitate structurală la nivelul scoarței terestre, caracterizată prin compensarea inegală ori asimetrică a maselor muntoase și a blocurilor tectonice în mantaua superioară. Acest fenomen geofizic provoacă apariția unor anomalii gravimetrice locale severe și determină mișcări verticale compensatorii ale scoarței, generând adesea activitate seismică orogenă.
• armoniabil — Care poate fi armonizat, compatibil structural; care se pretează la o îmbinare armonioasă, proporționată sau muzicală cu alte elemente din același ansamblu. În sens conceptual, descrie o idee, o nuanță, o frecvență sonoră ori o structură socială capabilă să coexiste fără conflicte și să contribuie la echilibrul general al unui sistem.
• armonie — Potrivire perfectă, îmbinare justă și proporționată a unor elemente diverse, care tinde spre realizarea unui tot unitar, echilibrat și estetic. În muzică, reprezintă studiul acordurilor și succesiunea lor logică, guvernată de legi acustice și estetice, iar în sens figurat desemnează starea de înțelegere deplină, pace, concordie și absență a conflictelor în cadrul unui grup sau colectivități.
• armonism — Sistem filozofic, doctrină sau atitudine estetică ce pune la baza explicării universului, a creației artistice sau a relațiilor sociale principiul armoniei universale și al echilibrului absolut între părți. Spre deosebire de curentele bazate pe conflict, acest concept marginal susține că toate contradicțiile aparente din natură și societate sunt destinate să se dizolve într-o concordanță cosmică sau structurală superioară.
• armonistă — Femeie specializată în studiul, predarea sau aplicarea practică a legilor armoniei muzicale; compozitoare sau teoreticiană axată pe structura acordurilor. În sens extins, termenul descrie și o adeptă a doctrinei filozofice sau sociale a armonismului, remarcându-se prin eforturile de a promova echilibrul structural, înțelegerea pașnică și diplomația în cadrul unui grup sau sistem de gândire.
• asietă — Poziție structurală de echilibru static sau dinamic a unei nave ori aeronave, determinată de unghiul pe care axa sa longitudinală îl formează cu planul orizontului. În domeniul naval, reflectă diferența dintre pescajul pupa și cel de provă, în timp ce în aviație indică orientarea aparatului față de traiectoria de zbor; în echitație, desemnează poziția corectă, fixă și stabilă a călărețului în șa.
• asimetrie — Absența simetriei; proprietate structurală a unui obiect, organism, ansamblu sau fenomen de a nu avea elementele componente dispuse în mod egal, proporțional sau oglindit în raport cu un punct, o axă ori un plan de referință. Acest dezechilibru vizual sau matematic este esențial în arta modernă pentru crearea dinamismului, în fizica particulelor elementare și în biologie pentru descrierea morfologiei delicate a unor organe.
• astatic — Care se află în echilibru indiferent, care nu posedă o poziție fixă de stabilitate sau care nu este influențat de forțele exterioare directive, precum magnetismul terestru. În electronică și automatică, descrie un sistem sau un regulator care nu prezintă o eroare staționară în raport cu mărimea de referință, continuând să își modifice parametrii până când eroarea este complet eliminată.
• astazie — Simptom neurologic sau psihic manifestat prin incapacitatea totală ori dificultatea severă de a menține poziția verticală a corpului (stațiunea în picioare), fără ca pacientul să prezinte o paralizie musculară propriu-zisă; este cauzată de leziuni la nivelul cerebelului, al lobului frontal ori de tulburări de conversie psihogene, apărând adesea în corelație structurală cu abazia (imposibilitatea de a merge), formând sindromul clinic numit astazo-abazie.
• autoizotermă — Izotermă proprie; curbă sau reprezentare grafică într-un sistem de coordonate termodinamice care redă variația parametrilor de stare ai unui corp sau sistem fizic ce își menține temperatura constantă prin propriile mecanisme interne de reglare sau compensare energetică, fără aport termic exterior dirijat. În procesele fizico-chimice, linia descrie fenomenele de echilibru termic autonom apărute în sisteme închise sau izolate structural.
• autoreglat — Care s-a reglat sau se reglează singur; sistem, proces sau dispozitiv echipat cu mecanisme autonome de corecție care își calibrează singur parametrii interni de lucru. În sens larg, descrie starea unui circuit funcțional stabil care s-a echilibrat fără adăugarea unei comenzi externe sau a unei forțe manuale de corecție.
• azeotrop — Amestec lichid format din două sau mai multe componente chimice care fierbe la o temperatură constantă și fixă, păstrându-și compoziția structurală identică atât în faza lichidă, cât și în faza de vapori. Deoarece vaporii generați au exact aceleași proporții de substanțe ca și lichidul din care provin, un azeotrop nu poate fi separat sau purificat prin distilare fracționată simplă, comportându-se termodinamic ca un compus pur unic și necesitând metode speciale de separare, cum ar fi distilarea azeotropă extractivă.
• azeotropic — Care aparține azeotropiei, privitor la azeotrop sau care prezintă caracteristicile unui amestec cu punct de fierbere constant. În designul industrial și termodinamică, descrie procesele, fenomenele de echilibru de fază sau metodele de separare (cum ar fi distilarea azeotropică) utilizate pentru a manipula ori a purifica sistemele lichide complexe ale căror componente fierb fără a-și schimba compoziția structurală.
• azeotropie — Fenomen termodinamic fizico-chimic remarcabil, caracteristic anumitor amestecuri lichide, constând în proprietatea acestora de a fierbe la o temperatură constantă și fixă, generând vapori cu o compoziție structurală identică cu cea a fazei lichide. Acest fenomen blochează separarea componentelor prin distilare fracționată clasică, definind formarea unui punct de minim sau de maxim pe curba presiunii de vapori și impunând implementarea unor tehnici speciale de separare în ingineria chimică.