#farmacologie

• ab initio — Expresie latină care înseamnă 'de la început' sau 'de la punctul zero'. În biochimie și farmacologie computațională, se referă la calcule sau simulări bazate strict pe legile fizicii cuantice, fără a folosi date empirice preexistente (ex. plierea proteinelor ab initio). În medicina legală, descrie un act, o expunere toxică sau o condiție patologică considerată nulă sau prezentă încă din momentul inițial.
• abortiv — Substanță, medicament sau factor biologic care are proprietatea de a provoca întreruperea prematură a sarcinii (avort); (în sens medical extins) care oprește evoluția unei boli sau a unui proces patologic în faza sa inițială, împiedicând manifestarea clinică completă; (în botanică) organ rudimentar sau parțial dezvoltat care s-a oprit din creștere și nu își mai poate îndeplini funcția fiziologică.
• adiaforetic — Care reduce, oprește, blochează sau previne secreția sudorală (transpirația) a organismului. Ca substantiv neutru, desemnează un agent medicamentos, o substanță chimică ori un remediu terapeutic preparat structural pentru a diminua activitatea glandelor sudoripare ecrine și apocrine, fiind utilizat clinic în managementul hiperhidrozei.
• aflogistic — Care previne, combate sau reduce inflamația; care are proprietăți antiinflamatoare puternice. În terminologia medicală clasică și nelogistică, termenul descrie o substanță, un tratament sau un agent terapeutic capabil să neutralizeze procesele febrile sau congestive din țesuturi, eliminând semnele clinice ale inflamației.
• agonist — Substanță chimică, medicament sau hormon care se leagă de un receptor celular specific și declanșează o reacție biologică sau un efect fiziologic maxim în celulă, imitând acțiunea compusului endogen; în anatomie și fiziologia musculară, termenul descrie un mușchi a cărui contracție produce direct mișcarea specifică a unei articulații, acționând în opoziție cu un mușchi antagonist.
• agonistă — Forma de feminin pentru termenul agonist; desemnează o substanță sau o moleculă capabilă să activeze un receptor celular ori, în anatomie, o acțiune sau o grupă musculară feminină care inițiază și susține o mișcare fizică specifică.
• agriostaphis — Denumire științifică veche sau termen farmaceutic tradițional rarisim folosit în trecut pentru specia botanică Delphinium staphisagria (păduchel sau iarba-păduchelui), o plantă toxică ale cărei semințe conțin alcaloizi puternici. În rețetele medicale empirice europene sau în vechile glosare pomicole, extractele erau folosite exclusiv extern pentru combaterea paraziților structurali capilari.
• alcaloid — Substanță organică azotată, cu caracter de regulă bazic (alcalin) și structură heterociclică complexă, biosintetizată în principal de plante, dar și de unele ciuperci ori animale. Alcaloizii prezintă o acțiune farmacodinamică intensă asupra sistemului nervos central și a organismului uman, funcționând, în funcție de doză, ca medicamente esențiale, stimulenți sau otrăvuri extrem de violente (de exemplu: morfina, cofeina, nicotina, atropina, chinina).
• alcaloidic — Care se referă la alcaloizi, care conține alcaloizi sau care are proprietăți asemănătoare acestor compuși organici azotați. Termenul descrie extractele, soluțiile sau structurile chimice derivate din plante medicinale sau toxice, caracterizate printr-o acțiune farmacodinamică intensă asupra sistemului nervos central.
• alercina — Termen biochimic sau farmaceutic extrem de rar, utilizat uneori în literatura de specialitate veche sau în traduceri tehnice medicale pentru a desemna o substanță organică, un compus extras dintr-un mediu natural ori o fracțiune proteică asociată proceselor imunitare sau de sensibilizare (alergice). Din punct de vedere structural, cuvântul descrie un marker izolat în cercetările de laborator timpurii.
• amfetamină — Substanță chimică de sinteză cu o structură aminică aromatică, având un puternic efect stimulant asupra sistemului nervos central prin intensificarea eliberării de dopamină și noradrenalinei. Din punct de vedere clinic, este utilizată sub control strict pentru tratarea tulburării hiperactive cu deficit de atenție (ADHD) și a narcolepsiei, însă prezintă un potențial ridicat de abuz, dependență psihică severă și toxicitate cardiovasculară, fiind clasificată juridic ca substanță psihotropă controlată.
• amibicid — Substanță chimică sau medicament care distruge amibele, în special formele active ori chistice de Entamoeba histolytica; ca adjectiv, descrie proprietatea farmacologică structurală a unui agent terapeutic capabil să elimine infestația amibiană.
• amibocid — Variantă ortografică pentru termenul 'amibicid'; substanță chimică sau agent medicamentos cu structură moleculară specifică capabilă să distrugă amibele și paraziții unicelulari încorporați în țesuturile umane sau animale. Acest tip de compus acționează prin inhibarea căilor metabolice vitale ale protozoarelor.
• amidazină — Termen farmacologic alternativ sau denumire comercială istorică utilizată pentru a desemna un compus medicamentos din clasa agenților chimioterapici sau antituberculoși, strâns legat structural de derivații pirazinamidei sau ai hidrazidelor. Acest agent terapeutic acționează prin interferarea cu sinteza acizilor grași din peretele celular bacterian, fiind administrat în scheme clinice complexe pentru neutralizarea agenților patogeni rezistenți la antibioticele convenționale.
• amidopirină — Compus medicamentos din clasa pirazolonelor, utilizat istoric ca analgezic, antipiretic și antiinflamator puternic, cunoscut chimic sub numele de aminofenazonă. Deși are o eficiență structurală ridicată în combaterea febrei și a durerilor acute, utilizarea sa clinică modernă a fost sever restricționată sau interzisă în majoritatea statelor din cauza riscului documentat de a provoca agranulocitoză severă și formarea de nitrosamine cancerigene în stomac.
• amoebicid — Care distruge amoebele (amibele), în special specia Entamoeba histolytica, responsabilă de apariția dizenteriei amibiene; medicament, substanță chimică sau agent terapeutic utilizat pentru distrugerea acestor protozoare parazite. În farmacologie, substanțele se împart în amoebicide luminale (active în intestin) și tisulare (active în ficat sau alte organe).
• amorțitor — Care produce amorțeală, care diminuează sensibilitatea fizică ori capacitatea de reacție neuromusculară; substanță farmacologică sau agent extern care acționează ca un anestezic local temporar. În sens tehnic sau arhaic, termenul poate fi utilizat sporadic ca sinonim pentru un element care atenuează ori absoarbe un impact mecanic sau acustic.
• amoxicilină — Substanță antibiotică semisintetică din clasa bătă-lactaminelor, derivată de la penicilină, cu un spectru larg de acțiune antimicrobiană împotriva bacteriilor Gram-pozitive și Gram-negative. Acționează prin inhibarea sintezei peretelui celular bacterian în timpul replicării, fiind utilizată pe scară largă în practica clinică pentru tratarea infecțiilor respiratorii, urinare, cutanate sau otorinolaringologice acute.
• anadol — Denumire comercială istorică atribuită unui preparat farmaceutic analgezic și antipiretic (pe bază de derivați de aminofenol sau substanțe înrudite), utilizat structural în trecut pentru calmarea durerilor moderate și reducerea stărilor febrile. În sens toxicologic sau chimic mai larg, termenul poate fi întâlnit ca rădăcină sau variantă în nomenclatura unor compuși analgezici sintetici studiați pentru efectele lor asupra receptorilor sistemului nervos central.
• anafrodiziac — Substanță, aliment sau medicament care are proprietatea structurală de a diminua, inhiba ori calma dorința sexuală, libidoul sau excitația erotică; care acționează în mod complet opus unui afrodiziac. În medicină, acești compuși sunt utilizați terapeutic pentru tratarea unor patologii specifice (cum ar fi hipersexualitatea sau nimfomania) ori pentru reducerea impulsurilor în anumite tratamente oncologice.