#flora romaniei

• Adonis aestivalis — Denumirea științifică a ruscuței de vară, o plantă erbacee anuală din familia Ranunculaceae, cu flori solitare de culoare roșu-aprins sau purpuriu, având o pată neagră la baza petalelor. Planta crește spontan în zonele de câmpie ca buruiană în culturile de cereale și conține glicozide cardiotonice cu potențial toxic ridicat, fiind utilizată controlat în medicina tradițională.
• Adonis flammea — Denumirea științifică a ruscuței de foc (sau cocoșeii de foc), o plantă erbacee anuală din familia Ranunculaceae. Planta este remarcabilă prin florile sale solitare de un roșu-stacojiu intens, amintind de culoarea flăcărilor, adesea pătate cu negru la baza petalelor. Crește spontan în zonele de câmpie și colinare, preferând solurile calcaroase și însorite din culturile de cereale ori pajiștile uscate.
• aerel — Denumire populară sau regională atribuită unor specii de plante din genul Ferula (cum este ochiul-boului-sălbatic sau degetărița), plante erbacee din familia Apiaceae caracterizate structural prin tulpini înalte, ramificate și umbele mari de flori gălbui ori albe, ce cresc de regulă în zone montane stâncoase sau pajiști uscate.
• Ajuga chamaepitys — Specie de plantă erbacee anuală sau bienală din genul Ajuga, familia Lamiaceae, cunoscută în limba română sub denumirea populară de tămâiță de câmp sau vinețică galbenă. Această plantă de dimensiuni mici se remarcă prin frunzele sale trifide, înguste și pubescente, care emit un miros intens de rășină sau tămâie atunci când sunt zdrobite, și prin florile sale galbene cu pete purpurii, fiind întâlnită frecvent pe soluri uscate, calcaroase și pajiști însorite.
• Ajuga genevensis — Specie de plantă erbacee perenă din genul Ajuga, familia Lamiaceae, cunoscută popular sub numele de vinețică, sclipeț sau gura-leului-sălbatică. Se caracterizează prin tulpini erecte, pubescente pe toate fețele, frunze dințate și flori tubulare de un albastru-intens sau violet (rar roz sau albe) grupate în verticile dense, spre deosebire de Ajuga reptans, această specie nu produce stoloni târâtori, fiind răspândită prin pajiști, margini de pădure și tufișuri.
• Ajuga reptans — Specie de plantă erbacee perenă din genul Ajuga, familia Lamiaceae, cunoscută popular sub numele de vinețică târâtoare, iarbă-bătrână sau sclipeț. Este faimoasă pentru stolonii săi supraterani lungi și târâtori prin care se răspândește rapid, formând covoare vegetale dense, și pentru florile sale labiate de un albastru-intens grupate în spice erecte; este extrem de utilizată în horticultură ca plantă de acoperire a solului și apreciată în medicina tradițională pentru efectele sale astringente și vulnerare.
• albiniță — Denumire populară dată unei plante erbacee melifere din familia compozitelor, cu flori albicioase sau albăstrui (înrudită cu albăstrița); variantă diminutivală afectivă pentru albiliță (fluturele alb al verzei) sau pentru o albină mică.
• alior — Denumire populară atribuită plantei erbacee Euphorbia cyparissias (cunoscută și ca tămâiță sau laptele-câinelui), din familia Euphorbiaceae, caracterizată printr-un latex alb, caustic și toxic, secretat în momentul ruperii tulpinii. În medicina empirică tradițională și etnobotanică, a fost utilizat cu extremă prudență în tratamente topice contra negilor, având un rol bine definit în folclorul terapeutic românesc.
• Allium flavum — Denumirea științifică a unei specii de ceapă ornamentală din familia Amaryllidaceae, originară din regiunea mediteraneeană, Europa Centrală și de Est (inclusiv din flora spontană a României), cunoscută popular sub numele de 'ceapă galbenă'. Planta produce inflorescențe unice, aerisite și pendule, sub formă de artificii, alcătuite din flori clopotiforme de culoare galben-lămâi strălucitor, cu un parfum dulce și plăcut.
• Allium ursinum — Denumirea științifică a unei plante erbacee perene din familia Amaryllidaceae, cunoscută popular sub numele de 'leurdă' sau 'usturoi sălbatic'. Planta crește spontan în pădurile umbroase de foioase din Europa și Asia, fiind recunoscută după frunzele sale lanceolate, similare cu cele ale lăcrămioarei, care emană un miros puternic de usturoi când sunt zdrobite; este intens recoltată primăvara pentru calitățile sale culinare excepționale și proprietățile depurative.
• Amelanchier ovalis — Specie de arbust foios din genul Amelanchier, familia Rosaceae, remarcabilă prin faptul că este singura specie din acest gen nativă de pe continentul european, inclusiv în zonele muntoase și calcaroase din România, unde este cunoscută popular sub numele de 'păducel negru' sau 'irga europeană'. Planta prezintă o coroană rară, frunze rotunjite ori eliptice cu margini fin dințate și flori albe cu petale înguste, urmate de fructe globuloase mici, negre-albăstrui, comestibile, dulci-acrișoare și bogate în taninuri.
• Amorpha fruticosa — Denumirea științifică a unei specii de arbust peren din familia Fabaceae, originar din America de Nord și cunoscut popular în România sub numele de salcâm mic, salcâm pitic sau codru. Această plantă, deși apreciată ca specie meliferă valoroasă și fixatoare de taluzuri, prezintă un caracter invaziv pronunțat, colonizând agresiv luncile râurilor, zăvoaiele și zonele umede degradate, unde elimină flora autohtonă.
• Anchusa barrelieri — Specie perenă de plantă erbacee din genul Anchusa, cunoscută popular sub numele de limba-boului de munte sau limba-boului a lui Barrelier. Este o plantă nativă în sudul și estul Europei, caracterizată prin tulpini erecte, rigide, ramificate în partea superioară, și flori mici, de un albastru strălucitor cu centrul galben sau alb, asemănătoare cu cele de nu-mă-uita, grupate în inflorescențe dense.
• Androsace maxima — O specie de plantă erbacee anuală din familia Primulaceae, răspândită în regiunile temperate din Eurasia (inclusiv în flora spontană a României). Spre deosebire de majoritatea speciilor alpine ale genului, aceasta se dezvoltă în habitate de câmpie, pajiști uscate și terenuri cultivate, fiind caracterizată structural printr-o rozetă bazală de frunze din mijlocul căreia se ridică tulpini ce poartă umbele înconjurate de un involucru de bractee verzi mari, mult mai lungi decât florile albe sau roz-pal.
• Anemone hepatica — Denumire științifică sinonimă pentru Hepatica nobilis, o plantă erbacee perenă din familia Ranunculaceae, nativă în pădurile umbroase din zonele temperate ale Europei și Asiei. Este recunoscută cu ușurință prin frunzele sale bazale persistente pe timp de iarnă, împărțite în trei lobi rotunzi (ce amintesc de forma ficatului), și prin florile sale timpurii, solitare, de un albastru-azuriu intens, roz sau alb, ce vestesc sosirea primăverii.
• Anemone nemorosa — Specie de plantă erbacee perenă din familia Ranunculaceae, nativă în pădurile temperate din Europa și Asia. Este cunoscută popular ca floarea-paștelui și se dezvoltă la începutul primăverii, formând covoare dense înainte ca arborii să își deschidă coronamentul. Planta prezintă un rizom subteran orizontal, frunze trifoliate adânc divizate și o singură floare solitară, de un alb pur sau ușor rozalie, cu numeroase stamine galbene în centru.
• Anemone ranunculoides — Specie de plantă erbacee perenă din familia Ranunculaceae, nativă în pădurile temperate din Europa și vestul Asiei. Cunoscută popular ca floarea-paștelui galbenă, această plantă efemeră de primăvară se dezvoltă rapid în zonele umbroase și umede de foioase, remarcându-se prin rizomul său orizontal, frunzele cauline profund divizate și florile sale solitare sau dispuse câte două, de un galben-auriu strălucitor.
• Anemone sylvestris — Specie de plantă erbacee perenă din familia Ranunculaceae, nativă în pajiștile uscate, marginile de pădure și poienile însorite din Europa Centrală și de Est, până în Siberia. Cunoscută popular sub numele de anemona de pădure sau anemona zăpezii, această plantă viguroasă se remarcabilă prin tufișurile sale dense, frunzele adânc lobate și florile mari, solitare sau perechi, de un alb pur, cu parfum delicat și stamine galbene strălucitoare în centru, urmate de fructe lână.
• Angelica silvestris — Denumirea științifică (cu varianta ortografică 'sylvestris') pentru angelica de pădure, o plantă erbacee robustă, perenă sau bienală, din familia Apiaceae (Umbelliferae), nativă în regiunile temperate ale Europei și Asiei. Planta atinge o înălțime de până la 2-2,5 metri și se caracterizează printr-o tulpină cilindrică, fistuloasă (goală pe interior) și adesea purpurie, frunze mari dublu sau triplu penat-sectate și inflorescențe mari sub formă de umbele compuse, plate sau ușor rotunjite, cu flori numeroase de culoare albă, roz sau roșiatică ce înfloresc la sfârșitul verii. Crește spontan în locuri umede, lunci, zăvoaie și la liziera pădurilor, având proprietăți melifere și medicinale similare cu ruda sa de cultură, însă cu o acțiune terapeutică mai blândă.
• angelină-sălbatică — Denumire populară compusă ce desemnează specia de angelică de pădure (Angelica silvestris), o plantă erbacee perenă, robustă, nativă în zonele de luncă și lizieră din România. Se diferențiază de varianta de cultură prin talia adesea mai zveltă, tulpina pronunțat purpurie și umbelele florale mai plate, fiind utilizată în medicina populară ca un substituent cu acțiune terapeutică mai temperată pentru afecțiunile respiratorii și digestive.