#helle

• abvelian — Variantă ortografică rară întâlnită în vechile nomenclatoare lingvistice românești pentru termenul 'abbevilian'. Desemnează o cultură arheologică din paleoliticul inferior european (specifică mijlocului epocii pleistocenului), caracterizată prin producerea unor unelte rudimentare din piatră cioplită pe ambele fețe, în formă de migdală. Denumirea provine de la localitatea franceză Abbeville, unde au fost descoperite primele vestigii ale acestei industrii litice.
• Agathiea — Formă grafică și fonetică alternativă sau raritate onomastică pentru numele mitologic Agatheia (sau Agathé), semnificând divinitatea sau personificarea binelui, a virtuții și a norocului în tradiția elenistică tardivă. În sens structural și conceptual, termenul reflectă esența morală abstractă derivată din adjectivul grecesc 'agathos', fiind utilizat uneori în literatura academică veche sau în clasificările astromitologice minore.
• Agatocle — Tiran și ulterior rege al Siracuzei (317–289 î.Hr.), personalitate marcantă și controversată a epocii elenistice, cunoscut pentru ambițiile sale militare și tacticile sale politice neîndurătoare. Născut într-o familie modestă de olari, a urcat pe treptele puterii prin forță militară, purtând războaie îndelungate împotriva Cartaginii și fiind primul lider care a mutat conflictul direct pe teritoriul african pentru a slăbi asediul asupra Siciliei.
• Aldabra — Unul dintre cele mai mari atoluri de corali din lume, situat în Oceanul Indian, aparținând Republicii Seychelles și inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO. Zona este renumită la nivel global pentru ecosistemul său neatins de activitatea umană intensă, găzduind cea mai mare populație de țestoase gigante din lume (Aldabrachelys gigantea).
• alexandrin — Privitor la orașul Alexandria ori la cultura helenistică dezvoltată acolo; în poetică, termenul desemnează un vers clasic solemn de douăsprezece (sau paisprezece) silabe, compus din două emistihuri egale despărțite prin cezură. Acest tip de vers, originar din literatura franceză medievală și utilizat intens în tragedia clasică, a fost preluat cu succes de marii poeți români în compozițiile lor epice.
• alexandrinism — Curent cultural, literar și filozofic sincretic dezvoltat în Alexandria în perioada helenistică și în primele secole ale erei noastre, caracterizat prin fuziunea tradițiilor intelectuale grecești cu elemente mistice și religioase orientale. În sens literar negativ, termenul descrie o tendință de erudiție excesivă, pedanterie și formalism rigid, care pune accentul pe regulile tehnice stricte ale compoziției în detrimentul originalității creative.
• Alexandru Macedon — Numele istoric și popular al lui Alexandru cel Mare (Alexandru al III-lea al Macedoniei), rege al Macedoniei antice (336–323 î.Hr.) și creatorul unuia dintre cele mai vaste imperii din antichitate. Recunoscut ca unul dintre cei mai străluciți strategi și comandanți militari din istoria universală, el a cucerit Imperiul Persan și a extins granițele lumii elenistice până în Egipt și India, declanșând o epocă de sincretism cultural profund între Occident și Orient.
• Amirante — Numele propriu al unui grup de insule coraliere din Oceanul Indian (Insulele Amirante), aparținând structural statului Seychelles, descoperite în anul o mie cincisute doi de navigatorul Vasco da Gama și numite în onoarea titlului său de amiral; de asemenea, numele se referă la fosa oceanică adiacentă. Ca entitate fixă în cartografie, termenul se folosește exclusiv ca nume propriu și se scrie cu majusculă.
• Antigonos — Variantă grafică transliterată direct din limba greacă veche pentru numele istoric 'Antigon'; desemnează în special regii, generalii (diadohii) și personalitățile din perioada macedoneană. Utilizarea acestei forme este preferată în studiile academice, monografiile istorice riguroase și lucrările de specialitate pentru a păstra acuratețea onomastică originală elenă în descrierea dinastiilor care au succedat imperiului lui Alexandru cel Mare.
• antigrecesc — Care manifestă, promovează sau conține prejudecăți, ostilitate, aversiune ori ură îndreptată împotriva poporului grec, a culturii elene sau a statului elen; elenofob. În istoria Europei de Sud-Est și a Țărilor Române (în special în perioada fanariotă), termenul descrie mișcări sociale, măsuri boierești sau scrieri polemice orientate spre limitarea monopolului economic și politic al grecilor veniți din Constantinopol.
• Antioh — Nume istoric purtat de mai mulți regi din dinastia Seleucizilor care au guvernat Imperiul Seleucid în perioada elenistică, cel mai faimos fiind Antioh al III-lea cel Mare și Antioh al IV-lea Epifane. În spațiul cultural românesc, este, de asemenea, un prenume istoric de rezonanță bizantină, purtat de personalități marcante precum domnitorul moldovean Antioh Cantemir.
• Apolloniu — Variantă lingvistică adaptată în limba română pentru numele istoric elen Apollonios sau cel latin Apollonius, utilizată pentru a desemna marii învățați ai epocii elenistice; cel mai frecvent face referire la Apolloniu din Perga, matematicianul care a pus bazele studiului conicelor, sau la filosoful stoic Apolloniu din Calcedon. Această formă onomastică cultă este utilizată cu precădere în lucrările academice de istorie a științelor și filologie.
• arcelă — Gen de amibe testacee (protozoare) caracterizate printr-o carapace sau cochilie protectoare de natură organică, adesea în formă de cupolă, disc sau pălărie chitinoasă cu un singur pseudopod central. În sens structural, arcela reprezintă un organism unicelular microscopic ce populează habitatele acvatice dulci, turbăriile și mușchiul umed, servind ca bioindicator excelent pentru calitatea mediului și nivelul de poluare al ecosistemelor.
• Aristobul — Nume propriu de origine greacă veche purtat de mai multe personalități ilustre ale Antichității, printre care regi și mari preoți din dinastia Hașmoneilor din Iudeea (precum Aristobul I și II) sau Aristobul din Paneas, un filozof evreu elenist din Alexandria. În context biblic și teologic, este menționat și un Aristobul în Epistola către Romani a Apostolului Pavel, tradiția creștină considerându-l unul dintre cei Șaptezeci de Apostoli și episcop în Britannia.
• asclepiades — Denumire atribuită în antichitate medicilor greci considerați descendenți sau discipoli spirituali ai lui Asclepios (zeul medicinei). De asemenea, termenul se poate referi la Asclepiades din Samos, poet liric elenistic faimos pentru dezvoltarea formelor metrice speciale utilizate ulterior pe scară largă în poezia antică romană de către Horațiu.
• Astratinii — Denumire arheologică și numismatică structurală utilizată pentru a desemna un tip special de monede antice din argint emise sau descoperite în regiunile pontice și balcanice, caracterizate prin marcaje geometrice specifice care seamănă cu razele unei stele. În studiile de nișă, termenul indică serii monetare rare emise de confederații locale sau tezaure specifice din perioada elenistică târzie utilizate în schimburile comerciale regionale.
• atamantida — Nume patronimic purtat de Helle (sau de alte descendente feminine) din mitologia greacă, semnificând structural 'fiica lui Athamas'. Acest apelativ este utilizat în poemele epice antice, cum ar fi Argonautica, pentru a sublinia originea ei nobilă beoțiană în contextul legendei prăbușirii ei în mare, loc care a primit ulterior numele de Hellespont.
• Attalos — Numele purtat de mai mulți regi celebri ai dinastiei Atalide care au guvernat regatul elenistic al Pergamonului în Asia Mică, cel mai cunoscut fiind Attalos al II-lea (fondatorul orașului Antalya) și Attalos al III-lea, care a lăsat testamentar regatul său Republicii Romane. În arheologie, numele este strâns legat de Stoa lui Attalos, o structură monumentală reconstruită în Agora Atenei.