#mecanic

• aderent — Care se prinde, se lipește sau rămâne fixat strâns de o suprafață prin efectul forțelor de atracție moleculară ori al unui liant; de asemenea, desemnează o persoană care se înscrie într-o asociație, organizație sau care susține o anumită doctrină ori mișcare socială. În sens structural, descrie proprietatea unui element de a asigura o fricțiune optimă sau starea unui individ integrat formal într-un grup de interese.
• adiabatic — Care se produce sau se desfășoară fără schimb de căldură cu mediul exterior; proces sau transformare termodinamică structurală în care sistemul fizic izolat nu primește și nu cedează energie termică, variația energiei interne realizându-se exclusiv prin intermediul lucrului mecanic efectuat de sistem sau asupra lui.
• adinam — Care este lipsit de forță mecanică, energie dinamică sau capacitate de mișcare propulsivă; sistem fizic sau element structural caracterizat prin absența vectorilor de forță activă. Acest neologism rarisim este utilizat ocazional în lucrările teoretice de dinamică sau fizică computațională pentru a descrie o stare de repaus absolut ori un corp inert ce nu exercită nicio presiune structurală asupra mediului.
• admisie — Faza inițială a ciclului de funcționare a unui motor cu ardere internă sau a unei pompe, în timpul căreia fluidul motor (aerul, amestecul carburant sau aburul) este aspirat ori introdus în cilindru; conducta, orificiul sau mecanismul prin care se realizează această introducere. Procesul este controlat de supape speciale pentru a optimiza randamentul volumetric și arderea completă.
• aducție — Mișcarea prin care un membru sau un segment anatomic este apropiat de planul simetriei bilaterale a corpului sau de axul median, opusă mișcării de abducție. În ingineria sanitară și hidrotehnică (scris istoric și ca adducție), termenul desemnează ansamblul de construcții, instalații, conducte sau canale care asigură captarea, transportul și aducerea apei de la sursă până la stația de tratare sau rețeaua de distribuție a unei localități.
• aductor — Mușchi a cărui contracție produce adducția, adică mișcarea de apropiere a unui membru sau a unui segment anatomic de axul median al corpului sau de un plan de referință. Ca adjectiv, termenul califică orice structură, organ sau mecanism biologic care îndeplinește această funcție motorie de tracțiune internă. Cei mai cunoscuți reprezentanți la om sunt mușchii adductori ai coapsei (lung, scurt și mare), localizați în regiunea medială, având un rol esențial în stabilizarea bazinului și în locomoție.
• aeraulician — Inginer sau specialist tehnic calificat în domeniul aeraulicii, responsabil cu proiectarea, dimensionarea, testarea și întreținerea instalațiilor de ventilație, climatizare și evacuare a noxelor în construcții civile ori industriale.
• aerauliciană — Femeie inginer sau specialist tehnic calificat în domeniul aeraulicii, responsabilă cu proiectarea și întreținerea instalațiilor de ventilație și climatizare; formă feminină a termenului aeraulician. Ca adjectiv, descrie o activitate, o metodă, o abordare sau o expertiză structurală proprie acestui domeniu al ingineriei fluidelor gazoase.
• aerodină — Orice aparat de zbor mai greu decât aerul, a cărui susținere și sustentație în atmosfera terestră sunt asigurate exclusiv de forțele dinamice exercitate de aer asupra suprafețelor sale portante (aripi fixe sau rotoare în mișcare) în timpul deplasării. Clasificarea cuprinde avioanele, elicopterele, planoarele și dronele, reprezentând opusul aerostatelor.
• aeroelasticitate — Ramură a mecanicii și ingineriei aerospațiale care studiază interacțiunile dintre forțele aerodinamice, forțele elastice ale structurii unui corp solid și forțele de inerție ale acestuia, aflate în mișcare relativă. Acest domeniu este crucial în proiectarea aeronavelor de mare viteză și a podurilor suspendate pentru prevenirea fenomenelor de instabilitate structurală distructivă, cum ar fi flutterul sau bufetajul.
• aeroglisor — Vehicul autopropulsat amfibiu (peronă pe pernă de aer / hovercraft) capabil să se deplaseze la mică înălțime deasupra apei, solului, mlaștinilor sau gheții, prin generarea unui strat continuu de aer comprimat sub carenă (pernă de aer) care îi anulează frecarea directă cu suprafața terestră.
• aeromecanică — Ramură a mecanicii fluidelor care studiază echilibrul și mișcarea aerului sau a altor gaze, precum și comportamentul mecanic al corpurilor solide scufundate în acestea sau aflate în mișcare relativă față de ele. Acest domeniu științific major se subdivide structural în aerostatică (studiul gazelor în echilibru) și aerodinamică (studiul gazelor în mișcare).
• aerometric — Care aparține aerometriei, privitor la aerometrie; care se referă la măsurarea densității, greutății, debitului sau a altor proprietăți fizice ale aerului și ale gazelor. Termenul descrie aparate, instrumente sau metode de laborator utilizate în analiza densimetrice a fluidelor gazoase.
• aerometrie — Ramură a fizicii aplicate și a metrologiei care se ocupă cu studiul metodelor, tehnicilor și instrumentelor utilizate pentru măsurarea proprietăților fizice ale aerului și ale altor gaze, în special a densității, greutății specifice, presiunii și debitului acestora.
• aeromotor — Dispozitiv mecanic, motor sau instalație tehnică complexă care transformă energia cinetică a curenților de aer ori a vântului în energie mecanică direct utilizabilă sau în energie electrică. În sens structural larg, termenul include de la turbinele eoliene moderne de mare putere până la morile de vânt tradiționale sau motoarele pneumatice acționate pe bază de aer comprimat.
• aerosanie — Vehicul autopropulsat de mari dimensiuni, montat pe patine de oțel sau tălpi speciale, conceput structural pentru a se deplasa cu viteză mare peste suprafețe întinse acoperite cu zăpadă ori gheață. Propulsia acestui agregat este asigurată de un motor cu ardere internă cuplat la o elice aerodinamică (similară celei de avion), fiind utilizat cu precădere în regiunile arctice sau în misiuni de salvare montană izolate.
• aerostatică — Ramură a mecanicii fluidelor și a fizicii care studiază condițiile de echilibru ale aerului și ale altor gaze, precum și ale corpurilor solide cufundate în ele. În sens aplicat, reprezintă știința, tehnica și istoricul proiectării, construcției și navigării cu aparate de zbor mai ușoare decât aerul, fundamentată pe legile hidrostaticii transpuse în mediul atmosferic.
• aerotehnic — Care aparține tehnicii aviației sau se referă la construcția, operarea și mentenanța aparatelor de zbor; privitor la aerotehnică. Termenul descrie procese mecanice industriale, standarde de proiectare aerodinamică sau dispozitive de precizie special concepute pentru mediul aeronautic civil și militar.
• aerotehnică — Știința sau ansamblul tehnicilor aplicate care studiază proiectarea, construcția, testarea și mentenanța aparatelor de zbor, precum și funcționarea sistemelor mecanice și aerodinamice din aviație. Acest domeniu industrial structural include fabricarea turbinelor, asamblarea structurilor portante și optimizarea fluxurilor gazoase în motoare în condiții stricte de siguranță.
• afundare — Acțiunea de a afunda și rezultatul ei; procesul fizic de coborâre a unui corp sub nivelul unei suprafețe lichide sau în interiorul unui sol moale; lăsare sau tasare structurală a unei construcții ori a unui teren sub influența unei greutăți mari sau a cedării bazei.