#mecanic

• abătătoare — Termen anatomic vechi sau regional utilizat în trecut pentru a descrie o structură musculară, un ligament sau un canal derivat care realizează o deviere, o abducție sau o schimbare de direcție a unui flux fiziologic ori a unui segment corporal. În primele traduceri de manuale medicale și tratate de disecție din limba latină sau franceză în limba română, cuvântul era folosit ca echivalent pentru mușchii abductori (care îndepărtează un membru de axul median al corpului).
• abătător — Termen care descrie un factor, un stimul, un traiect nervos sau un element structural ce determină o schimbare de sens, o reflexie sau o deviere a unui impuls fiziologic ori a unei axe biomecanice. În neurofiziologie, se poate referi la căi neuronale colaterale (șunturi) care deviază influxul nervos de la calea sa principală în cazul unor leziuni centrale, ori la un aparat ortopedic conceput pentru a corecta axul abătător (deviat) al unui membru afectat de spasticitate.
• Abebe Bikila — Eponim medical și fiziologic derivat de la numele legendarului maratonist etiopian, utilizat în medicina sportivă, neuroreabilitare și fiziopatologia efortului (efectul sau fenomenul Abebe Bikila). Termenul descrie capacitatea extremă de adaptare neuro-musculară, economia cardiovasculară absolută și optimizarea proprioceptivă prin alergare desculță. De asemenea, în neurologia traumatismelor coloanei vertebrale, numele său ilustrează puterea voinței și reziliența psihică în procesul de recuperare funcțională post-traumă, după ce un accident de mașină i-a provocat paraplegie.
• abrazare — Acțiunea de a abraza și rezultatul ei; proces tehnic de prelucrare, finisare sau curățare a unei suprafețe mecanice prin frecare intensă cu materiale abrazive; (prin extensie) uzură provocată de un agent extern dur asupra unui material.
• abrazat — Care a fost supus unui proces de abraziune; netezit, șlefuit, curățat sau uzat prin frecare intensă cu un material mai dur ori abraziv; (despre piese sau suprafețe) polizat mecanic.
• acroșa — A prinde, a suspenda, a agăța sau a cupla un obiect, un vehicul ori un vagon de un altul prin intermediul unui cârlig, al unui dispozitiv de legătură sau al unui mecanism de ambreiaj automat. Prin extensie, în limbaj sportiv sau cotidian, acțiunea semnifică lovirea involuntară, agățarea laterală sau intrarea în coliziune ușoară cu un alt concurent sau obstacol în timpul deplasării.
• acroșaj — Faza sau rezultatul acțiunii de a acroșa; coliziune ușoară, atingere laterală, tamponare tangențială sau agățare între două vehicule aflate în mișcare (automobile, ambarcațiuni, biciclete). În limbaj sportiv (box, scrimă), termenul definește contactul strâns, prinderea, blocarea regulamentară sau neregulamentrară a brațelor ori armei adversarului pentru a opri atacul sau a temporiza lupta.
• acroșare — Acțiunea de a acroșa și rezultatul ei; procesul tehnic de cuplare, prindere sau agățare structurală a unor corpuri sau vehicule. În contextul siguranței rutiere, termenul definește evenimentul neprevăzut prin care un vehicul agață din mișcare un pieton, un biciclist sau un element fix de pe marginea drumului, fără a produce o tamponare frontală directă.
• acroșat — Care a fost supus acțiunii de acroșare; obiect, vehicul sau element structural prins, cuplat, suspendat prin intermediul unui cârlig ori lovit lateral în mod accidental. În sens tehnic, descrie starea finală sigură a două mecanisme blocate stabil împreună.
• acs — Termen cu dublă valență structurală; în limbajul arhaic sau regional reprezintă o variantă fonetică pentru 'ax' (piesă centrală de rotație), iar în context tehnologic modern este utilizat ca acronim internațional pentru sisteme de control ale atitudinii sau stabilizării (Attitude Control System). Definiția sa lexicografică românească se concentrează pe elementul mecanic longitudinal care susține ori transmite mișcarea circulară a unor componente dintr-un mecanism.
• acție — Mărime fizică structurală definită prin produsul dintre energie și timp, utilizată în mecanica analitică și cuantică; forță sau influență exercitată de un corp asupra altuia, conform principiului dinamicii unde fiecărei acțiuni îi corespunde o reacțiune egală și de sens contrar. În limbajul tehnic vechi, termenul este sinonim cu acțiunea, reprezentând un proces de exercitare a unei energii mecanice.
• acționare — Acțiunea de a acționa și rezultatul ei; punere în mișcare sau funcționare a unui mecanism, sistem electric, hidraulic ori pneumatic. În sens ingineresc, reprezintă un ansamblu structural de dispozitive (motoare, transmisii, actuatoare) destinate să transmită energie pentru a executa un lucru mecanic controlat.
• actuator — Dispozitiv sau componentă mecanică, electrică ori hidraulică dintr-un sistem automat care transformă o formă de energie (electrică, pneumatică sau hidraulică) în mișcare fizică controlată. Acest element structural acționează ca un motor de execuție, primind semnale de la o unitate de control pentru a manipula sau ajusta un mecanism în realitate.
• acvatubular — Care funcționează prin intermediul unei rețele de tuburi prin interiorul cărora circulă apă sau abur, fiind încălzite din exterior de gazele de ardere; termen structural aplicat în special cazanelor de abur de înaltă presiune. Acest design tehnic avansat optimizează transferul termic, reduce volumul total de lichid stocat și oferă o siguranță superioară împotriva exploziilor în comparație cu generatoarele ignitubulare.
• adâncitor — Dispozitiv mecanic, utilaj sau unealtă așezată pe o mașină-unealtă (cum ar fi o bormașină sau o freză), utilizată pentru lărgirea, adâncirea sau calibrarea găurilor executate anterior în metal, lemn ori plastic. Ca adjectiv, descrie orice factor, substanță, mecanism sau instrument care îndeplinește funcția structurală de a mări adâncimea.
• adâncitoriu — Care servește la adâncire sau la executarea unei adâncituri; sculă, dispozitiv ori mecanism specializat utilizat în atelierele mecanice pentru lărgirea, finisarea sau calibrarea structurală a unor găuri executate anterior în piese metalice sau din lemn. În sens adjectival sau arhaic, descrie un element care produce o penetrare profundă sau care determină o creștere a adâncimii unei suprafețe ori structuri geometrice.
• adâncitură — Loc adâncit, cavitate naturală sau artificială formată prin excavare, eroziune, presare ori modelare structurală pe o suprafață plană. În sens structural și contextual, definește o depresiune de relief, o scobitură anatomică într-un țesut osos sau o deformare geometrică controlată realizată într-o piesă industrială pentru a permite asamblarea ori fixarea altor componente.
• adaptatoare — Forma de feminin pentru substantivul adaptator, desemnând o piesă, un dispozitiv tehnic ori o componentă structurală capabilă să realizeze conexiunea, compatibilitatea sau potrivirea mecanică ori electrică între două sisteme diferite. Ca adjectiv, descrie un element, o metodă sau o funcție care servește la facilitarea procesului de adaptare sau ajustare a unui ansamblu.
• adducție — Mișcare fiziologică sau biomecanică prin care un membru ori un segment anatomic este apropiat de planul simetric median al corpului. Acest fenomen structural este opusul abducției și este controlat de grupe musculare specifice care asigură echilibrul cinematic și funcțional al aparatului locomotor.
• adductor — Mușchi structural care apropie un membru, un organ ori un segment anatomic de axul median al corpului sau de un element de referință. În biologie, termenul definește și mușchiul puternic care permite închiderea strânsă a celor două valve ale cochiliei la unele specii de moluște bivalve.