#muzică

• agogică — Ramură a muzicologiei sau ansamblu de reguli care guvernează modificările temporare, fine și expresive de tempo în timpul executării unei piese muzicale. Spre deosebire de dinamică (care măsoară intensitatea sunetului), agogica vizează flexibilitatea ritmică (cum ar fi accelerando sau ritardando) folosită de interpret pentru a insufla emoție și fluiditate discursului sonor.
• ahăli — A scoate strigăte lungi și melodioase, specifice hăuliturilor din zonele montane; a hăuli sau a cânta într-un mod prelung, cu inflexiuni vocale deosebite, pentru a comunica la distanță sau pentru a exprima stări sufletești intense în cadrul muzicii populare tradiționale.
• ahălit — Acțiunea de a ahăli și rezultatul ei; strigăt lung, prelung și tărăgănat, scos după o tehnică vocală arhaică; hăulire tradițională care servește ca ecou sau chemare în zonele de munte. Ca participiu, descrie un sunet sau un cântec interpretat în acest mod.
• ahlborn — Nume de referință în industria muzicală electronică, asociat cu o faimoasă companie producătoare de orgi digitale clasice și sisteme avansate de simulare sonoră pentru biserici. Aparatele de acest tip folosesc tehnologii structurale complexe de eșantionare a sunetului pentru a reproduce cu o fidelitate microscopică acustica și timbrul orgilor tradiționale cu tuburi, devenind un substantiv de referință printre organiști.
• Aida — Titlul unei celebre opere în patru acte compuse de Giuseppe Verdi, pe un libret de Antonio Ghislanzoni, a cărei premieră a avut loc la Cairo în 1871; numele personajului principal, o prințesă etiopiană captivă în Egipt, sfâșiată între dragostea pentru generalul Radames și loialitatea față de patria sa. În sens extins, reprezintă un acronim în marketing (AIDA: Atenție, Interes, Dorință, Acțiune) și un prenume feminin de o mare eleganță structurală.
• Air — Nume propriu cu rezonanță internațională utilizat în diverse domenii culturale și geografice; desemnează formația franceză de muzică electronică de tip downtempo/ambient recunoscută global, masivul muntos și platoul de cultură sahariană din Niger (Munții Aïr, înscriși în patrimoniul mondial UNESCO), precum și elementul central de branding pentru linii aeriene ori tehnologii avansate. În context lingvistic și enciclopedic, cuvântul poartă semnificații legate de concepte de imaterialitate, elevație structurală sau fluiditate artistică modernă.
• ais — Termen tehnic de specialitate utilizat în teoria muzicală occidentală care desemnează nota la (A) urcată cu un semiton cromatic cu ajutorul unui diez (la diez); reprezintă, de asemenea, frecvența acustică exactă sau tasta corespunzătoare acestui sunet pe instrumentele cu claviatură. În context structural și armonic, cuvântul servește în solfegiu și compoziție ca parte componentă a gamelor, acordurilor sau intervalelor melodice complexe, fiind echivalent din punct de vedere enarmonic cu nota si bemol, dar având o funcție sintactică complet diferită în tonalitate.
• aksak — Termen etnomuzicologic de origine turcă (însemnând 'șchiop') utilizat structural pentru a defini o clasă specială de ritmuri muzicale asimetrice (divizionale), caracterizate prin alternanța inegală a timpilor binari și ternari (de exemplu, măsuri de 5/8, 7/8, 9/8 sau 11/8); ca adjectiv, descrie un dans tradițional, o melodie populară sau o structură ritmică ce prezintă această pulsație alternantă și specifică. Acest sistem metric complex este fundamentul folclorului muzical din Peninsula Balcanică, Turcia și Orientul Apropiat, fiind teoretizat în România sub denumirea de ritm asimetric sau ritmaksak.
• alămuri — Substantiv colectiv (folosit predominant la plural) care desemnează totalitatea obiectelor, vaselor, uneltelor, instrumentelor muzicale sau accesoriilor decorative fabricate din alamă. În limbaj tehnic sau arheologic, termenul se referă la piesele de feronerie sau podoabele din aliaj de cupru și zinc găsite într-un inventar comercial ori gospodăresc.
• alăută — Instrument muzical vechi cu coarde ciupite, având o cutie de rezonanță bombată în formă de pară, un gât scurt și frânt în unghi drept spre spate, prevăzut cu t taste; lăută. A fost extrem de utilizat în Europa între secolele al XIV-lea și al XVII-lea, iar în spațiul românesc a reprezentat instrumentul de bază al primilor muzicanți populari înainte de răspândirea pe scară largă a viorii.
• alăutar — Muzicant popular din România și Republica Moldova care interpretează muzică tradițională (de petrecere, de nuntă, de jale) în cadrul unor tarafuri, cântând de obicei la lăută, vioară, țambal, cobză sau acordeon. În sens istoric, lăutarii formau bresle speciale transmise din generație în generație, fiind păstrătorii de bază ai patrimoniului folcloric muzical oral.
• alăutaș — Diminutiv arhaic, popular sau hipocoristic pentru alăutar; tânăr muzicant care cântă la alăută sau ucenic lăutar care însoțește un taraf pentru a învăța meșteșugul interpretării instrumentale. În poezia lirică tradițională, termenul este utilizat cu valoare afectivă sau poetică pentru a descrie un interpret discret de melodii de dragoste.
• alăutașă — Formă feminină rarisimă, arhaică sau regională pentru alăutaș; tânără femeie sau fată care interpretează melodii tradiționale la alăută ori lăută, sau ucenică în cadrul unui taraf tradițional de muzicanți popular. În contextul folcloric și literar de epocă, termenul adăuga o conotație poetică și afectivă, descriind o prezență feminină care asigura acompaniamentul muzical la serate intime.
• alăuțel — Diminutiv masculin rarisim, arhaic sau regional format de la substantivul alăută (lăută), utilizat în mod expresiv pentru a desemna un instrument mic cu coarde ciupite sau pentru a face referire, în mod hipocoristic, la un tânăr ucenic ori copil care învață meșteșugul lăutăriei în cadrul unui taraf tradițional.
• Albeniz — Nume propriu de familie de origine spaniolă (bască), devenit celebru la nivel mondial datorită compozitorului și pianistului genial Isaac Albéniz, personalitate de bază a muzicii clasice spaniole de la sfârșitul secolului al XIX-lea, recunoscut pentru suita sa de capodopere pentru pian 'Iberia'. Scris cu majusculă, termenul individualizează un mare creator din istoria culturii universale.
• Albinoni — Numele de familie al celebrului compozitor și violonist italian Tomaso Albinoni (1671–1751), reprezentant de seamă al muzicii baroce, recunoscut la nivel mondial pentru operele sale, concertele pentru oboi și celebrul Adagio în sol minor.
• alborada — Formă de manifestare muzicală și coregrafică tradițională spaniolă, specifică regiunilor Galicia și Asturia, interpretată de regulă în zori de zi cu cimpoaie și tobe pentru a celebra începerea unei sărbători populare; variantă grafică neadaptată literar pentru alboradă.
• Albrechtsberger — Numele de familie al celebrului compozitor, organist și teoretician muzical austriac Johann Georg Albrechtsberger (1736–1809), renumit pentru tratatele sale avansate de contrapunct și pentru faptul de a fi fost profesorul de armonie al lui Ludwig van Beethoven la Viena.
• album — Carte cu foi nescrise (albe sau cartonate), destinată păstrării și expunerii unei colecții de fotografii, timbre, reproduceri de artă, autografe sau versuri; lucrare editorială de mari dimensiuni care reproduce imagini tematice ori opere de artă; colecție de piese muzicale editate împreună pe un suport fizic sau digital.
• aleatorism — Curent cultural, tehnică de compoziție sau doctrină estetică apărută în a doua jumătate a secolului al XX-lea, caracterizată prin introducerea deliberată a hazardului, a imprevizibilului și a libertății de alegere în procesul de creație ori de interpretare. În muzică și artele vizuale, acest fenomen structural permite interpretului sau publicului să modifice ordinea secțiunilor ori să improvizeze pe baza unor scheme deschise.