#nato

• asunătoare — Care produce o asunare sau o rezonanță armonioasă; instrument, idee sau entitate conceptuală care are proprietatea structurală de a genera un ecou profund și o aliniere semantică ori spirituală cu mediul înconjurător sau cu stările interioare ale unui individ.
• asunătoriu — Care tinde sau are calitatea de a produce o asunare ori o consunare structurală; descriptiv pentru un element masculin sau neutru care induce o stare de aliniere armonioasă și rezonanță profundă într-un context academic ori filozofic.
• atactostel — Tip de cilindru central sau structură anatomică a tulpinii, caracteristic plantelor monocotiledonate, în care fasciculele libero-lemnoase sunt dispuse neregulat, împrăștiate în întreaga masă a țesutului fundamental, fără o ordine concentrică strictă. Ca adjectiv, descrie o tulpină sau un sistem vascular vegetal care prezintă această configurație anatomică asimetrică și dispersată.
• Atalanta — Eroină celebră din mitologia greacă, recunoscută ca o vânătoare iscusită și o alergătoare de neegalat, care a participat la vânătoarea mistrețului din Calydon. În sportul contemporan, numele desemnează Atalanta Bergamasca Calcio, un club profesionist de fotbal de top din Serie A (Italia), fondat în 1907 la Bergamo, faimos pentru performanțele sale europene recente și poreclit 'La Dea'.
• atare — De acest fel, de o asemenea natură, la fel cu cel menționat anterior; similar cu lucrul sau persoana despre care s-a vorbit. Folosit frecvent în structura 'ca atare', unde dobândește valoare adverbială cu înțelesul de 'prin urmare', 'în consecință' sau 'în această calitate'.
• atârnătoare — Forma de feminin singular sau plural pentru adjectivul 'atârnător'; care atârnă, pendulează sau este conceput pentru a fi suspendat. Ca substantiv feminin, termenul desemnează un obiect auxiliar de uz casnic sau decorativ (un lanț, o sfoară, un suport) folosit pentru a prinde și a menține ceva în stare suspendată, sau o plantă decorativă ale cărei tulpini și flori se dezvoltă curgând în jos din ghivece speciale.
• atârnător — Care atârnă, pendulează sau stă suspendat de un punct aflat deasupra; aflat în poziție verticală liberă fără sprijin la bază. Ca substantiv masculin, în sens tehnic vechi sau regional, desemnează o greutate legată la un fir pentru a măsura verticalitatea (fir cu plumb) ori un element de prindere, iar în sens peiorativ social descrie o persoană parazită, un profitor care trăiește pe seama altora.
• atârnătoriu — Variantă fonetică învechită, regională sau populară a adjectivului „atârnător”; care stă suspendat, pendulează în mod liber sau tinde să se lase în jos sub propria greutate. Acest format neologic arhaic era utilizat în manuscrisele administrative sau științifice din secolul al XIX-lea și în graiurile locale pentru a descrie elemente arhitecturale suspendate ori stări de subordonare politică.
• atoatepurtător — Care poartă, susține sau ocrotește toate lucrurile din univers; cel ce menține întreaga creație prin propria forță sau îndurare. În terminologia liturgică bizantină și în textele religioase vechi românești, termenul este utilizat ca epitet exclusiv divin, descriind pronia divină care susține existența continuă a lumii, împiedicând-o să cadă în neant.
• atrio — Prefixoid sau element de compunere savant utilizat pentru a forma termeni medicali sau tehnici care se referă la atriu (cavitate a inimii) sau la o curte interioară structurală. Acesta servește drept bază funcțională pentru a descrie legături fiziologice, localizări anatomice sau caracteristici spațiale specifice.
• atriocomisuropexie — Intervenție chirurgicală complexă și rară care constă în fixarea operatorie a comisurii valvulare cardiace la peretele atriului, utilizată pentru corectarea structurală a unor malformații congenitale sau a insuficiențelor valvulare severe. Acest procedeu tehnic de reconstrucție are scopul de a restabili dinamica normală a fluxului sangvin și de a preveni regurgitarea intracardiacă parazitară.
• atriu — Fiecare dintre cele două camere superioare ale inimii (stâng și drept) care primesc sângele din vene și îl pompează în ventricule; în arhitectură, curte interioară centrală a unei locuințe romane antice, adesea deschisă în tavan, sau un spațiu central larg, înalt și vitrat în clădirile moderne.
• atrofic — Care aparține atrofiei, se referă la atrofie sau prezintă caracteristicile acesteia; care provoacă o diminuare structurală și funcțională a țesuturilor. Se folosește în terminologia clinică pentru a defini tipuri specifice de afecțiuni inflamatorii, degenerative sau dermatologice caracterizate prin subțierea marcată a membranelor sau a organelor.
• auditiv — Care aparține auzului, care se referă la auz sau la organele acestuia; destinat perceperii sunetelor. În sens neurofiziologic, termenul descrie totalitatea structurilor și canalelor nervoase responsabile de transformarea vibrațiilor acustice din mediul exterior în semnale bioelectrice interpretate de scoarța cerebrală.
• augural — Care aparține augurilor sau practicilor de prevestire din Roma Antică, privitor la auguri ori la arta divinației bazată pe semne; care are caracterul unei prevestiri. În sens larg și literar, termenul descrie un element, un discurs sau un eveniment care anunță, prefigurează ori celebrează un început important.
• aulo — Element de compunere savantă împrumutat din limba greacă veche (aulos), utilizat în terminologia științifică internațională pentru a exprima ideea de tub, flaut, instrument de suflat sau canal anatomic cilindric. Intră în alcătuirea a numeroși termeni tehnici sau taxonomici din muzicologie, zoologie și anatomie.
• auricul — Formațiune anatomică în formă de pungă sau sac prelungit, situată la nivelul fiecăreia dintre cele două atrii ale inimii (auriculul stâng și cel drept), având rolul de a mări capacitatea de stocare a sângelui. În zoologie și anatomia comparată, termenul desemnează și pavilionul urechii externe la mamifere ori o prelungire laterală a corpului la unele nevertebrate.
• auriculă — Formațiune anatomică proeminentă în formă de pungă sau urechiușă atașată de atriile inimii, având rolul de a mări capacitatea volumetrică a acestora; variantă feminină uzuală în tratate vechi pentru 'auricul'. În botanică, reprezintă un mic lob rotunjit situat la baza unor frunze sau petale, ce îmbrățișează parțial tulpina.
• auricular — Care aparține urechii sau auriculului cardiac, ori se referă la acestea; auditiv. Ca substantiv masculin, desemnează degetul mic de la mână (numit așa deoarece dimensiunea lui permite introducerea în canalul auditiv extern). În lingvistică și istorie, descrie o mărturisire făcută direct la urechea cuiva (ex. confesiune auriculară).
• auriculi — Formă de plural nearticulat a substantivului masculin 'auricul' (urechiușe atriale sau pavilioane auriculare), utilizată cu precădere în terminologia medicală mai veche sau în variante grafice regionale ce asimilează substantivul în clasa declinărilor masculine.