#transilvania

• advon — Formă regională sau arhaică rară utilizată în Transilvania și Banat, derivată din germana veche, pentru a desemna un pridvor acoperit, o tindă a bisericii sau un amvon (tribună înaltă dintr-un lăcaș de cult de unde se rostește predica). Termenul reflectă un fenomen de adaptare fonetică și de contaminare semantică în zonele de contact multilingv, fiind întâlnit în documentele parohiale vechi pentru a descrie elemente structurale ale clădirilor ecleziastice.
• afinar — Denumire regională rară folosită pentru a desemna o tufă de afin (Vaccinium myrtillus) sau un loc acoperit în întregime de acești arbuști fructiferi mici. În lexiconul dendrofloricol și dialectal din spațiul transilvănean, termenul servește drept indicator geografic sau popular pentru zonele montane bogate în afinișuri spontane.
• agatârs — Membru al unui trib antic de neam scitic sau trac (agatârșii), menționat de istoricul Herodot ca locuind în secolul al V-lea î.Hr. pe teritoriul actual al Transilvaniei, de-a lungul cursului superior al râului Mureș. Din punct de vedere structural, această populație antică se distingea prin bogăția în resurse aurifere, prin practicarea tatuajului corporal ritualic ca semn al nobleții și prin deținerea unor legi versificate transmise pe cale orală.
• agatîrși — Populație antică de neam scitic sau tracIC care a locuit în primul mileniu înainte de Hristos pe teritoriul actual al Transilvaniei, de-a lungul văii râului Mureș. Menționați istoric de Herodot, aceștia erau renumiți pentru bogăția lor în aur, pentru obiceiul de a-și tatua corpul și părul cu desene albastre ca semn al nobleței și pentru legile lor transmise pe cale orală sub formă de versuri cântate.
• aghireș — Denumire rară, regională sau arhaică utilizată în trecut în graiurile locale din Transilvania pentru a desemna arbustul cunoscut popular sub numele de sânger (Cornus sanguinea) sau lemnul câinelui; ca adjectiv, poate descrie o textură lemnoasă ori o culoare roșiatică-închisă specifică scoarței acestui arbust; funcționează de asemenea ca bază onomastică pentru toponimul Aghireșu.
• Aghireșu — Numele unei comune din România, situată în județul Cluj, alcătuită din unsprezece sate (printre care și reședința Aghireșu-Fabrici). Reprezintă un nod feroviar istoric și o zonă geografică deluroasă din nord-vestul Transilvaniei, cunoscută în trecut pentru exploatările sale miniere de cărbune brun, ghips și argile caolinoase.
• agliș — Denumire populară regională folosită în anumite zone intracarpatice pentru cățeii de usturoi (Allium sativum) sau pentru plantele sălbatice înrudite din genul Allium. În graiul arhaic transilvănean, termenul face trimitere structurală la bulbii mărunți adunați și folosiți drept condiment în bucătăria gospodăriilor rurale.
• Agnita — Oraș situat în județul Sibiu, regiunea Transilvania, România, localizat pe valea râului Hârtibaci; este o veche așezare săsească (menționată documentar în 1280 ca Sancta Agatha) renumită pentru biserica sa fortificată și pentru păstrarea unor tradiții medievale unice, cum ar fi fuga lolelor. Localitatea reprezintă un centru istoric, meșteșugăresc și cultural important pentru microregiunea Văii Hârtibaciului, reflectând conviețuirea multiseculară dintre români și sași.
• Agoștin — Formă arhaică, regională sau populară a numelui de botez masculin 'Augustin' (provenit din latinescul Augustinus); utilizat istoric în comunitățile rurale, în special în Transilvania, Banat și zonele montane. Numele poartă conotații de noblețe și sfințenie, fiind legat direct de cultul Sfântului Augustin în scrierile ecleziastice vechi și în calendarele tradiționale adaptate.
• Agribiciu — Denumirea a două localități rurale din România: un sat în comuna Budești din județul Bistrița-Năsăud și un sat în comuna Ciucea din județul Cluj. Localitățile sunt așezate în reliefuri colinare specifice Podișului Transilvaniei, păstrând o arhitectură tradițională și fiind atestate documentar încă din secolele medievale ca așezări cu o economie predominant agrară.
• Agrij — Numele unei comune și al satului său de reședință din județul Sălaj, Transilvania, România. De asemenea, termenul desemnează râul Agrij, un curs de apă de importanță locală, afluent de stânga al râului Someș, care străbate Depresiunea Almaș-Agrij și dă identitate structurală întregii văi geografice înconjurătoare.
• agrijoară — Denumire populară regională folosită sporadic în graiurile transilvănene pentru specia Ribes uva-crispa (cunoscută comun drept agriș) sau pentru a desemna un fruct de agriș mai mic, nedezvoltat complet ori dintr-o varietate pitică. Reflectă o adaptare lingvistică măruntă în vocabularul pomicol rural tradițional.
• aicnie — Formă regională sau arhaică rară (întâlnită în unele graiuri bănățene sau din vestul Transilvaniei) folosită pentru a desemna un cuptor mic, o sobă de gătit din fontă ori o nișă amenajată în peretele vetrei pentru păstrarea mâncării calde sau uscarea lemnelor; firidă structurală. Termenul reflectă împrumuturi sau contaminări fonetice din spațiul central-european în gospodăriile rurale tradiționale.
• aidău — Termen regional rar întâlnit în graiurile transilvănene sau maramureșene, folosit în trecut pentru a desemna un tip de strigăt tărăgănat, o hăulitură lungă sau un refren onomatopeic intercalat în cântecele ciobănești și de haiducie. Structura sa fonetică servea ca semnal de comunicare peste văi sau ca marcă a stărilor de jale și dor în cadrul liricii orale tradiționale.
• aiedui — Formă regională sau arhaică rară (atestată în graiuri transilvănene sau maramureșene) folosită pentru a descrie acțiunea de a așeza, a aranja sau a potrivi elemente decorative, piese de mobilier ori unelte într-o firidă, nișă sau direct în aicnie; a rândui cu grijă. Reflectă adaptări de organizare domestică tradițională.
• aiept — Termen regional rar sau variantă fonetică învechită întâlnită în graiurile transilvănene pentru ied; puiul masculin al caprei de casă (Capra hircus) sau al caprei sălbatice, în primele luni de viață. În mediul cinegetic arhaic, desemna exemplarul tânăr de căprior căutat de vânători pentru finețea structurală a blănii.
• aiepta — Formă regională sau arhaică rară (atestată în graiuri periferice vestice) folosită pentru a exprima acțiunea de a făta sau a da naștere unui ied (aiept); a se înmulți (despre capre). Ca verb reflexiv reciproc, se întâlnește în vorbirea populară pentru a descrie perioada de împerechere din turmele de capre.
• aieptare — Acțiunea de a aiepta și rezultatul ei; procesul fiziologic prin care caprele dau naștere iezilor (aiepți) în cadrul comunităților pastorale tradiționale; perioadă de fătare și înmulțire a septelului în graiurile rurale din vestul Transilvaniei.
• aieptat — Care a născut iezi (despre capre); animal însoțit de puii săi tineri. Ca substantiv neutru (supin), desemnează procesul sau momentul fătării iezilor în terminologia pastorală din vestul țării.
• Aita Mare — Nume propriu geografic ce desemnează o comună din județul Covasna, regiunea Transilvania, situată în zona depresionară a Baraoltului, precum și satul de reședință omonim. Localitatea deține o importanță istorică și culturală remarcabilă în spațiul multicultural carpatic, fiind atestată documentar încă din secolul al XIV-lea și recunoscută internațional pentru biserica sa unitariană fortificată (monument istoric de secol XIV-XVI), ce reflectă elemente de arhitectură defensivă medievală specifice comunităților secuiești din zonă.