#veterinar

• abator — Unitate industrială specializată, dotată cu instalații adecvate pentru sacrificarea animalelor, prelucrarea cărnii și controlul veterinar al carcaselor. În igiena publică și epidemiologie, abatorul reprezintă un punct critic de control sanitar, fiind reglementat strict pentru prevenirea epidemiilor de trichineloză, salmoneloză, antrax sau encefalopatie spongiformă bovină (boala vacii nebune) și pentru eliminarea deșeurilor biologice.
• abatoriza — A sacrifica animale în mod industrial într-un abator autorizat, respectând fluxurile tehnologice și etapele de inspecție medicală. În epidemiologia veterinară și managementul crizelor biologice, acțiunea de a abatoriza (sau a trimite la abatorizare de urgență) este o măsură radicală aplicată efectivelor de animale bănuite de coabitare cu vectori infecțioși, destinată stăpânirii focarelor de zoonoze înainte de răspândirea lor la om.
• abatorizare — Operațiunea industrială de sacrificare și procesare a animalelor în abator, desfășurată sub controlul strict al medicilor veterinari. În managementul sănătății publice, abatorizarea reprezintă un filtru epidemiologic crucial pentru identificarea bolilor transmisibile la om (paraziți, bacterii, prioni) și garantarea inocuității alimentelor introduse pe piață.
• abatorizat — Care a fost supus procesului de sacrificare și procesare într-un abator autorizat; carcasă sau carne care a trecut prin etapele de inspecție veterinară ante-mortem și post-mortem, fiind declarată aptă pentru consumul uman.
• acantocefaloză — Boală parazitară endemică sau sporadică ce afectează tubul digestiv al animalelor (în special pești, păsări acvatice și porcine) și, accidental, al omului, provocată de infestarea cu viermi din clasa acantocefalilor. Manifestarea clinică a bolii este caracterizată prin enterită cronică severă, leziuni traumatice locale, ulcerații și, în cazurile grave de penetrare completă a peretelui intestinal, peritonită bacteriană secundară și anemie profundă.
• acarioză — Denumire generică atribuită oricărei afecțiuni cutanate, respiratorii sau sistemice, cu caracter contagios și parazitar, provocată de infestația cu diverse specii de acarieni (la oameni și la animale). În medicina umană, cea mai cunoscută manifestare este acarioza sarcoptică (scabia sau râia), în timp ce în apicultură și zootehnie termenul descrie boli grave precum acarioza albinelor (provocată de Acarapis woodi la nivelul traheilor) sau diverse forme de demodecie și râie la animale.
• actinobaciloză — Boală infecțioasă structurală, cronică, întâlnită la animale (în special la bovine și porcine) și extrem de rar la om, provocată de bacterii din genul Actinobacillus (cum ar fi Actinobacillus lignieresii). Boala se caracterizează clinic prin apariția unor abcese și noduli granulomatoși duri în țesuturile moi, localizați frecvent la nivelul limbii (afecțiune cunoscută popular sub numele de 'limbă de lemn'), al ganglionilor limfatici sau al aparatului respirator, provocând dificultăți majore în masticație și deglutiție.
• albon — Denumire comercială sau tehnică atribuită unui compus chimic din clasa sulfonamidelor, utilizat în trecut în medicina veterinară pentru proprietățile sale antibacteriene; mineral de culoare deschisă, albicioasă sau cenușie, semnalat în anumite structuri geologice calcaroase.
• anaplasmoză — Boală infecțioasă, necontagioasă, produsă de bacterii gram-negative din genul Anaplasma, transmisă în principal prin intermediul mușcăturilor de căpușe (îndosebire Ixodes). Afecțiunea afectează atât animalele (în special rumegătoarele și câinii), cât și oamenii (anaplasmoză granulocitară umană). Clinic, se manifestă structural la nivelul celulelor sanguine (unde bacteriile parazitează leucocitele sau eritrocitele), provocând febră mare, frisoane, anemii severe, dureri musculare, cefalee și leucopenie.
• anticărbunos — Care combate, previne sau neutralizează infecția cu cărbune (antrax) produsă de bacteria Bacillus anthracis; medicament, ser imunologic protector sau vaccin administrat de urgență oamenilor ori animalelor domestice expuse contaminării sau rănilor infectate structural cu spori de antrax.
• antiparazitar — Care nimicește, distruge ori blochează înmulțirea și dezvoltarea paraziților interni sau externi; medicament, substanță chimică ori preparat biologic utilizat pe scară largă în medicina umană și veterinară pentru tratarea și prevenirea bolilor parazitare. Acest tip de agent structural acționează selectiv asupra metabolismului organismelor invadatoare, eliminându-le fără a degrada țesuturile gazdei.
• antipurici — Care distruge puricii, previne infestarea sau combate acțiunea acestor paraziți externi hematofagi. Termenul se aplică unei game largi de produse farmaceutice veterinare, cum ar fi zgărzi speciale, picături de tip spot-on, șampoane, spray-uri sau tablete masticabile, destinate protejării animalelor de companie împotriva dermatitelor alergice și a bolilor transmise de purici.
• antirabic — Care previne, combate, neutralizează sau tratează rabia (turbarea); destinat să distrugă virusul rabic sau să inducă imunitate activă ori pasivă împotriva acestuia. Ca adjectiv, descrie vaccinuri, seruri imunologice, centre medicale specializate sau campanii de imunizare obligatorii pentru animale. Ca substantiv, desemnează preparatul biologic (vaccinul sau serul) administrat profilactic post-expunere persoanelor mușcate de animale potențial infectate.
• antofitoză — Termen patologic rar utilizat pentru a descrie o afecțiune sau o intoxicație survenită la animale în urma consumului excesiv sau accidental de flori ori de muguri florali toxici; într-un sens fitopatologic secundar, poate denumi o boală parazitară sau fungică specifică ce atacă exclusiv organele florale ale plantelor superioare, provocând avortarea mugurilor și compromiterea rodului.
• apă-albă — Denumire populară sau arhaică pentru cataractă, afecțiune oftalmologică manifestată prin opacifierea parțială sau totală a cristalinului la om sau animale, provocând pierderea treptată a vederii; în medicina veterinară empirică, termenul descrie și o soluție apoasă dezinfectantă, slab plumbică, utilizată extern pentru spălarea rănilor, inflamațiilor sau ulcerelor cutanate.
• arahnoză — O afecțiune parazitară sau o boală infecțioasă specifică albinelor sau altor insecte folositoare, provocată de infestarea masivă cu diverși acarieni sau alte mici arahnide parazite (cum ar fi genul Acarapis). Boala afectează sistemul respirator sau integritatea cutanată a insectei-gazdă, determinând o slăbire accentuată a coloniei și pierderi economice mari în apicultură dacă nu este tratată la timp cu acaricide specifice.
• argas — Gen de căpușe moi parazite din familia Argasidae, lipsite de scut dorsal chitinos, care atacă în mod special păsările domestice și sălbatice, dar și mamiferele sau omul în mod accidental. Aceste arahnide hematofage sunt nocturne, se ascund în crăpăturile adăposturilor în timpul zilei și reprezintă vectori biologici majori pentru transmiterea unor patogeni periculoși, precum bacterii și virusuri.
• aric — Formă regională sau arhaică rară utilizat în anumite graiuri locale pentru a desemna un arici sau un obiect tehnic zimțat ori o boală de piele a calului manifestată prin crăpături în regiunea copitei.
• arice — Afecțiune dermatologică și inflamatorie contagioasă care afectează picioarele animalelor domestice (în special ale cailor și oilor), localizată de obicei în regiunea coroanei copitei sau a buletului; boala se manifestă prin eczeme umede, cruste aspre, crăpături dureroase ale pielii și căderea părului, fiind provocată de igiena precară din grajduri și de umiditatea structurală prelungită.
• aricel — Termen medical-veterinar popular sinonim cu 'ariceală', desemnând dermatita eczematoasă a calului localizată la pliul buletului copitei. În botanică, reprezintă denumirea populară a unor plante medicinale sau buruieni cu tulpini ori fructe acoperite de peri aspri, țepișori sau cârlige (cum este asprica sau unele specii de genul Medicago), folosite tradițional în tratamentele empirice ale bolilor de piele.