#Alba

• albăstrituri — Termen colectiv regional, adesea folosit cu o conotație peiorativă sau ironică, pentru a desemna o grămadă de obiecte, haine, stofe sau pete decolorate de un albastru spălăcit, de proastă calitate ori degradate de timp; albituri sau boarfe vopsite neuniform. În anumite graiuri locale, cuvântul face referire și la totalitatea urmelor de vopsea parazitară rămase pe pereți sau pe piese de mobilier în urma unei văruieli neglijente.
• albăstriu — Care are o nuanță slabă, estompată sau discretă de albastru; ușor albăstrui. Reprezintă o variantă fonetică regională sau mai veche pentru termenul albăstrui, utilizată în limbajul popular ori în descrierile literare de epocă pentru a evoca reflexele azurii ale cerului la ivirea zorilor, culoarea fumului subțire sau tenta vineție a pielii expuse la frig.
• albastru — Care are culoarea cerului senin sau a mării adânci, situată în spectrul luminos vizibil între verde și violet, având o lungime de undă cuprinsă aproximativ între 450 și 495 nanometri. Ca substantiv neutru, desemnează culoarea însăși, un pigment sau, în sens figurat și stilistic, simbolul absolut al infinitului, al seninătății, al nobleții (sânge albastru) ori al melancoliei profunde.
• albastru-azuriu — Care este de o culoare albastră cu nuanțe deschise și luminoase, asemănătoare cu cea a cerului senin de vară sau a apelor marine tropicale; azuriu intens. Termenul este utilizat frecvent în descrierile peisajelor naturale, în artele vizuale sau în industria textilă pentru a evoca o atmosferă de seninătate, claritate și puritate structurală.
• albastru-deschis — Care are o culoare albastră de o intensitate redusă, având o tentă pronunțată de alb; bleu sau azuriu atenuat. Termenul se folosește în limbajul cotidian, tehnic sau industrial pentru a diferenția nuanțele pastelate și luminoase de cele închise sau saturate din spectrul cromatic structural.
• albăstrui — Care tinde spre albastru, care are o nuanță slabă, secundară sau estompată de albastru; de un azur atenuat ori pastelat. Termenul se folosește în limbajul cotidian, științific sau industrial pentru a descrie colorația discretă a unor minerale, texturi anatomice, fenomene meteorologice ori amestecuri de pigmenți.
• albăstruiu — Variantă grafică învechită (cu terminația '-iu' în loc de '-ui') pentru adjectivul cromatic albăstrui; care tinde spre albastru, având o nuanță slabă, secundară sau estompată de azur. Termenul se întâlnește în textele literare, administrative sau academice din secolul al XIX-lea și de la începutul secolului al XX-lea pentru a descrie reflexele discrete ale apei, cerului sau fumului.
• albață — Termen regional sau arhaic utilizat în anumite graiuri populare ca variantă pentru albeață; desemnează pete albe apărute pe corneea ochiului (leucomă), o peliculă albicioasă sau opacizarea cristalinului. De asemenea, în limbajul tehnic tradițional, cuvântul se folosea pentru a descrie o tencuială simplă din var stins ori stratul albicios protector aplicat pe pereții caselor țărănești.
• albatariță — Termen abstract rarisim, regional sau arhaic înregistrat în mod izolat în vechi glosare dialectale, folosit probabil ca denumire populară secundară pentru o plantă aromatică ghimpoasă, o pasăre migratoare sau o structură textilă specifică gospodăriilor tradiționale. Din cauza circulației sale extrem de limitate, cuvântul constituie un element de tezaur lingvistic pur arheologic.
• ălbătrân — Personaj mitologic regional sau figură simbolică din folclorul românesc, reprezentând adesea un moșneag înțelept, un spirit protector al locului sau o personificare a timpului și a iernii. Numele este compus arhaic din radicalul 'alb' (sugerând puritatea, părul cărunțit sau zăpada) și 'bătrân' (simbol al înțelepciunii și longevității).
• albatros — Pasăre marină de mari dimensiuni din ordinul procelariiformelor, caracterizată prin aripi extrem de lungi și înguste ce îi permit un zbor planat pe distanțe uriașe, cioc puternic și încovoiat prevăzut cu tuburi nazale, și picioare palmate. În literatură și mitul maritim, pasărea este adesea un simbol al libertății, al singurătății sau al destinului călătorului, fiind protejată simbolic de superstițiile marinărești.
• albatură — Stratul exterior, mai tânăr și mai puțin dens al lemnului din trunchiul arborilor, situat imediat sub scoarță și cambiu, caracterizat printr-o culoare mai deschisă și o rezistență mecanică mai scăzută; alburn. În industria prelucrării lemnului, acest segment structural este adesea eliminat deoarece conține mai multă umiditate și este susceptibil la atacul ciupercilor și al insectelor.
• albâu — Denumire regională sau populară utilizată în anumite graiuri pentru a descrie un obiect, un animal sau o suprafață de un alb murdar, palid sau cenușiu-spălăcit; cărunțit sau ușor albicios. În mediul rural tradițional, termenul se aplica frecvent pentru a califica nuanța blănii oilor sau a cailor care își pierdeau intensitatea culorii odată cu înaintarea în vârstă.
• albei — Formă de genitiv-dativ singular, articulat sau nearticulat, pentru adjectivul cromatic feminin albă sau pentru substantivul propriu Alba (în structuri regionale ori arhaice precum 'Țara Albei'); exprimă relația de posesie, apartenență sau atribuire raportată la o entitate de culoare albă, imaculată ori palidă. În onomastica populară, poate reprezenta și o formă de plural regional pentru albeu, desemnând pești mici sau albăreți.
• albel — Denumire populară regională folosită în anumite zone din Transilvania pentru plopul alb (Populus alba), arbore din familia salicaceelor caracterizat prin scoarța netedă, albicioasă și frunze acoperite pe dos cu un perișor des, lânos și imaculat. În alte contexte locale izolate, termenul poate fi o variantă fonetică rară pentru albeu, desemnând peștișori argintii de râu.
• albeneț — Denumire regională sau populară utilizată în anumite graiuri locale pentru a descrie un obiect, un animal sau o suprafață de un alb spălăcit, ușor decolorat ori cu o tentă albicioasă; albăreț. În mediul rural tradițional, adjectivul se folosea uneori pentru a califica nuanța pământului argilos ori culoarea deschisă a penajului unor păsări de curte.
• albgardist — Membru sau susținător al Armatei Albe (Mișcarea Albă) din Rusia, formată din forțe naționaliste, monarhice și anticomuniste care au luptat împotriva Armatei Roșii a bolșevicilor în timpul Războiului Civil Rus (1917–1922). Ca adjectiv, descrie un element politic, militar, ideologic sau documentar specific acestei mișcări contrarevoluționare ori activității membrilor săi aflați ulterior în exil.
• albgardistă — Femeie sau fată care a făcut parte din Armata Albă ori a susținut Mișcarea Albă anticomunistă în timpul Războiului Civil Rus (1917–1922); forma feminină pentru substantivul albgardist. Ca adjectiv, reprezintă forma de feminin singular a termenului albgardist, descriind o ideologie, o grupare militară ori o publicație specifică acelei mișcări.
• albi — A (se) face alb, a vopsi, a spăla ori a curăța intens o suprafață sau o pânză pentru a-i reda culoarea imaculată; a căpăta fire de păr cărunte din cauza bătrâneții ori a stresului. Ca adjectiv, reprezintă forma de masculin plural pentru alb. Ca substantiv masculin plural (substantivizat), îi desemnează istoric pe membrii forțelor contrarevoluționare din Războiul Civil Rus, în opoziție cu 'roșii'.
• albicaul — Care are tulpina albă sau acoperită cu un înveliș albicios, lânos ori pufos; indicator morfologic utilizat în botanică și taxonomie pentru a descrie plante sau arbori remarcabili prin coloritul imaculat al axului lor principal (cum ar fi pinul albicaul - Pinus albicaulis).