#Alba

• albanistică — Ramură a filologiei și a balcanisticii care se ocupă cu studiul științific, istoric, structural și comparativ al limbii albaneze, al literaturii, folclorului, istoriei și culturii materiale și spirituale a poporului albanez. Acest domeniu academic analizează atât dialectele interne, cât și legăturile etnolingvistice substratice cu alte limbi din Peninsula Balcanică, inclusiv cu limba română.
• Albano — Nume propriu (prenume masculin sau nume de familie) de origine italiană, purtat de personalități celebre (cum ar fi cântărețul Al Bano); de asemenea, reprezintă un element constitutiv în diverse denumiri geografice din Italia centrală, cum ar fi lacul vulcanic Albano (Lago di Albano) sau localitatea Albano Laziale din regiunea Latium.
• albanolog — Savant, lingvist, filolog sau cercetător istoric specializat în studierea profundă și comparativă a limbii albaneze, a evoluției sale structurale, a textelor literare scrise, precum și a istoriei, folclorului și culturii poporului albanez. Ca adjectiv, descrie un element care aparține direct de albanologie ori este specific studiilor academice din acest domeniu balcanic.
• albanologă — Femeie sau fată specializată în albanologie; cercetătoare, lingvistă ori filologă dedicată studiului științific și istoric al limbii, literaturii și culturii albaneze; forma feminină a substantivului albanolog. Ca adjectiv, reprezintă forma de feminin a termenului albanolog.
• albanologie — Domeniu interdisciplinar al științelor umaniste și ramură specializată a balcanisticii care se ocupă cu cercetarea sistematică, istorică și comparativă a limbii albaneze, a literaturii, folclorului, etnografiei, istoriei și culturii poporului albanez. Această disciplină academică analizează izvoarele scrise vechi, evoluția dialectală și legăturile etnolingvistice cu substratul comun sud-est european.
• Albany — Municipiu major și capitala statului New York din Statele Unite ale Americii, situat pe malul vestic al râului Hudson; de asemenea, numele reprezintă un element constitutiv în diverse alte toponime internaționale și titluri nobiliare istorice (Duce de Albany). Orașul este un centru administrativ, economic, tehnologic și academic de bază, recunoscut istoric pentru arhitectura sa monumentală.
• albaspină — Denumire regională sau populară atribuită păducelului (Crataegus monogyna), arbust ghimpos din familia rozaceelor, recunoscut pentru florile sale albe și bacele roșii cu proprietăți cardiotonice; de asemenea, termenul se folosește uneori pentru sânger (Cornus sanguinea) sau cătină albă. În fitoterapia tradițională rurale, infuziile din frunzele și ramurile sale tinere erau administrate ca remediu natural pentru reglarea tensiunii arteriale.
• albastră — Forma de feminin singular pentru adjectivul albastru; care are culoarea cerului senin într-o zi fără nori sau a mării adânci, situată în spectrul luminos între verde și violet. În sens figurat, stilistic sau poetic, termenul descrie elemente abstracte precum nostalgia senină, puritatea ideală, noblețea sângelui (sânge albastru) sau stări melancolice.
• albăstrân — Termen regional sau contaminare cromatică rară întâlnită în anumite graiuri populare pentru a descrie un obiect, un animal sau o suprafață de un alb murdar, cărunți sau cenușiu-albăstrui, cum ar fi blana unor animale bătrâne ori reflexele metalice ale părului grizonat.
• albastre — Forma de feminin plural a adjectivului albastru; descrie mai multe obiecte, entități, flori sau ființe de gen feminin care au culoarea cerului senin ori a mării adânci. În literatură și arte, este utilizat frecvent pentru a evoca elemente vizuale din natură, piese vestimentare sau concepte estetice bazate pe nuanțe reci.
• albăstrea — Plantă erbacee anuală sau bienală din familia compozitelor (Centaurea cyanus), cu tulpina firoasă și ramificată, frunze înguste și flori grupate în calatidii de un albastru intens, care crește de obicei ca buruiană în lanurile de cereale (grâu, secară); vinețică. În fitoterapia tradițională și cosmetică, infuziile din florile sale uscate sunt recunoscute pentru proprietățile lor antiinflamatoare, calmante și astringente, fiind utilizate în special pentru îngrijirea ochilor.
• albăstreală — Faptul de a fi albastru; apariție a unei nuanțe albăstrui pe o suprafață sau colorare în albastru. În gospodăria tradițională, reprezintă o substanță colorantă (pe bază de ultramarin sau indigo) dizolvată în apă și folosită la spălarea rufelor albe pentru a le preveni îngălbenirea, sau la văruirea pereților casei. În silvicultură și industria lemnului, termenul desemnează o defectare structurală (colorație parazitară a lemnului de rășinoase în nuanțe cenușiu-albăstrui) provocată de atacul unor ciuperci microscopice, fără a-i afecta rezistența mecanică de bază.
• albăstrel — De un albastru deschis, palid sau delicat; ușor albăstrui. Ca substantiv masculin, reprezintă denumirea populară atribuită fluturelui mic din familia licenidelor (Polyommatus Icarus), ale cărui aripi la mascul au o culoare azurie strălucitoare, sau speciei de pește mic de râu cunoscut sub numele de boarță.
• albaștri — Formă de masculin plural pentru adjectivul albastru; descrie mai multe elemente, obiecte sau ființe de gen masculin care au culoarea cerului senin ori a mării adânci. Ca substantiv masculin plural (substantivizat), termenul îi desemnează direct în limbajul jurnalistic și sportiv pe jucătorii, sportivii sau suporterii unei echipe ale cărei culori oficiale includ această nuanță spectrală.
• albăstrică — Diminutiv popular, regional sau afectiv pentru albăstrea sau albăstriță; termen utilizat în anumite comunități rurale pentru a denumi floarea mică de un azur intens din lanurile de grâu (Centaurea cyanus) ori specii pitice de viorele și clopoței. În poezia lirică tradițională, cuvântul poartă o puternică încărcătură hipocoristică, sugerând fragilitatea și frumusețea discretă a florei spontane.
• albăstrime — Substantiv colectiv sau abstract care desemnează o întindere mare de culoare albastră sau totalitatea elementelor de nuanță azurie dintr-un perimetru vizual; albăstreala reflectată a cerului sau a mării. În limbaj poetic și literar, termenul evocă imensitatea spațiului celest, profunzimea apelor oceanice ori o atmosferă melancolică dominată de tonuri reci.
• albăstrior — De un albastru deschis, palid, drăguț sau delicat; ușor albăstrui. Termenul poartă o puternică valoare hipocoristică și expresivă, fiind întrebuințat cu precădere în limbajul familiar, în descrierile literare, în povești ori în folclor pentru a nuanța cu afecțiune culoarea unor ochi, a unor flori mici sau a unor piese vestimentare.
• albăstrire — Acțiunea de a (se) albăstri și rezultatul ei; procesul de colorare, vopsire sau impregnare în albastru a unui material ori a unei suprafețe. În metalurgie și mecanică, reprezintă tratamentul termic de suprafață aplicat pieselor din oțel pentru a le mări rezistența la coroziune și a le conferi o peliculă protectoare azurie. În medicină, indică apariția cianozei sau a unei nuanțe vineții la nivelul pielii ori mucoaselor din cauza oxigenării insuficiente a sângelui structural.
• albăstrit — Care a fost făcut sau a devenit albastru; vopsit, colorat ori impregnat cu nuanțe azurii. În sens tehnic și metalurgic, descrie un obiect din oțel tratat special prin oxidare controlată pentru a dobândi o peliculă protectoare. În context medical, se aplică extremităților sau feței unui pacient afectat de cianoză din cauza frigului intens ori a problemelor respiratorii structurale.
• albăstriță — Denumire populară curentă pentru albăstrea (Centaurea cyanus), plantă erbacee din familia compozitelor, cu flori de un albastru viu, intens și curat, răspândită în lanurile de grâu și secară. De asemenea, termenul se folosește în medicină și biologie pentru a desemna ciuperca parazită (Ceratocystis pilifera) ce produce defectul estetic numit albăstreala lemnului de rășinoase.