#actiu

• aricire — Acțiunea de a se arici și rezultatul ei; proces prin care suprafața unui material, o țesătură sau firele de păr devin aspre, rigide, zburlite ori ridicate în sus, amintind structural de înfățișarea țepilor unui arici. În metalurgie sau mecanică, termenul poate descrie formarea unor mici asperități, bavuri sau neregularități ascuțite pe fața unei piese în urma unei prelucrări termice ori mecanice defectuoase.
• arvunare — Acțiunea de a arvuni și rezultatul ei; operațiunea juridică, comercială sau administrativă prin care se rezervă o marfă, un serviciu, o proprietate ori munca unei persoane prin achitarea sau încasarea unei sume de bani numite arvună. Reprezintă formalizarea unei promisiuni de a contracta, oferind ambelor părți o siguranță tranzacțională preliminară.
• asalta — A ataca o fortăreață, o poziție întărită sau o linie defensivă inamică prin asalt; în sens figurat, înseamnă a copleși o persoană cu un număr mare de întrebări, cereri, rugăminți sau reproșuri, ori a invada în masă un spațiu public, un magazin sau o instituție.
• asaltare — Acțiunea de a asalta și rezultatul ei; operațiunea militară de atacare în forță a unei fortificații sau acțiunea civilă de copleșire ori invadare în masă a unui obiectiv sau a unei persoane; termenul funcționează ca substantiv verbal abstract, fiind înlocuit în mod curent în limbajul cotidian prin substantivul de bază 'asalt'.
• asasina — A ucide o persoană cu premeditare, prin surprindere sau prin perfidie, de cele mai multe ori pentru atingerea unor scopuri politice, financiare ori din răzbunare. În sens figurat, reprezintă acțiunea de a distruge sau de a degrada în mod violent ori perfid reputația, cariera, opera sau planurile cuiva.
• asmuțare — Acțiunea de a asmuți și rezultatul ei; instigare agresivă a unor animale (în special câini) pentru a ataca o țintă sau, prin extensie, provocarea intenționată a unui conflict între persoane prin manipulare, îndemnuri ostile ori ațâțare; act structural de incitare la violență sau intoleranță într-un grup social.
• aspumare — Acțiunea de a aspuma și rezultatul ei; procesul fizic sau biologic de formare abundentă a spumei; spumegare intensă provocată de efort, boală, agitație mecanică ori reacții chimice. Este un substantiv deversbal rar, utilizat cu precădere în texte arhaice sau în încercări stilistice poetice pentru a sugera o transformare violentă a unui fluid.
• astâmpărare — Acțiunea de a astâmpăra și rezultatul ei; procesul de calmare, potolire, liniștire sau satisfacere a unei nevoi ori a unei stări de tulburare fizică sau psihică. Este un substantiv deverbal utilizat pentru a indica actul de temperare a unui element agitat.
• astărire — Acțiunea de a astări și rezultatul ei; operațiunea tehnică de montare a scândurilor sau a plăcilor pe căpriorii unui acoperiș pentru a crea o suprafață plană continuă; execuția propriu-zisă a astărelii în cadrul lucrărilor de dulgherie.
• astăurare — Acțiunea de a astăura și rezultatul ei; operațiunea inițială de arat sau deschiderea sezonului agricol prin trasarea primelor brazde în sol. Este un substantiv deverbal rar, utilizat exclusiv în studii de etnografie sau în glosarele dialectale arhaice.
• asteniere — Acțiunea de a asteyni sau a (se) asteniza și rezultatul ei; procesul fiziologic sau psihic prin care un organism este adus într-o stare de slăbiciune profundă, epuizare cronică sau pierdere a forței vitale, ca urmare a surmenajului, bolilor sau factorilor de mediu nefavorabili.
• astenizare — Acțiunea de a asteniza și rezultatul ei; procesul medical, fiziologic sau psihologic prin care un organism este adus într-o stare de epuizare, slăbiciune profundă ori pierdere a energiei vitale; surmenaj fizic sau nervos provocat de factori patologici, stres ori efort suprasolicitant.
• astrângere — Acțiunea de a (se) astrânge și rezultatul ei; proces regional sau arhaic de colectare, concentrare ori grupare a unor elemente dispersate, ori fenomenul fizic de comprimare și tensionare a unui corp material. În manuscrisele administrative medievale, termenul făcea referire directă la procesul de centralizare a resurselor sau la constrângerea legală exercitată asupra unor datornici.
• astreinare — Acțiunea de a (se) astreina și rezultatul ei; procesul arhaic sau regional prin care un bun imobil ori mobil este transferat în proprietatea altei persoane, sau starea de îndepărtare, izolare și înstrăinare spirituală a unui individ față de mediul său social ori familial. În vechiul drept românesc, reprezenta termenul nominal pentru actul de cedare a drepturilor funciare.
• asvârlire — Acțiunea de a asvârli (sau azvârli) și rezultatul ei; substantiv verbal ce denumește procesul fizic de aruncare puternică, proiectare sau propulsare a unui corp în spațiu. De asemenea, poate defini conceptual actul de îndepărtare bruscă, excludere sau respingere a unui element dintr-un sistem, fiind utilizat cu precădere în textele vechi românești pentru a descrie dinamismul unei scene.
• atenta — A săvârși o acțiune ilegală, violentă sau distructivă îndreptată împotriva vieții unei persoane, a integrității unui stat, a ordinii publice, a unor drepturi fundamentale sau a unor valori sacre; a încerca să distrugi sau să aduci prejudicii grave unui bun juridic protejat. În sens larg, verbul descrie orice formă de intruziune abuzivă ori de încălcare flagrantă a libertății sau a liniștii cuiva.
• atribuare — Acțiunea de a atribua și rezultatul ei; alocare, conferire sau punere pe seama cuiva a unui bun, titlu sau merit; variantă învechită, nestandardizată, pentru termenul modern 'atribuire'. A fost utilizată temporar în documentele administrative de secol XIX pentru a indica procesul formal de distribuire a competențelor sau a proprietăților.
• aurire — Acțiunea de a acoperi suprafața unui obiect din metal comun, lemn, ghips sau sticlă cu un strat fin de aur, prin metode electrochimice (galvanoplastie) sau prin aplicarea manuală a foițelor de aur (poleire); operațiune tehnologică sau artistică realizată pentru a spori valoarea estetică, rezistența la coroziune ori strălucirea piesei respective.
• autocalomniere — Acțiunea de a se autocalomnia și rezultatul ei; procesul dinamic prin care o persoană formulează și răspândește acuzații false sau denigratoare la adresa propriei persoane. Spre deosebire de conceptul static, termenul subliniază derularea activității de discreditare, fiind utilizat în criminologie și psihologia judiciară pentru a descrie comportamentul bănuiților care își asumă fapte penale comise de alții.
• autodenunț — Acțiunea prin care o persoană se prezintă de la sine în fața organelor de urmărire penală sau a autorităților judiciare pentru a mărturisi o infracțiune ori o faptă ilicită pe care a comis-o personal sau la care a participat, înainte ca aceasta să fie descoperită. În termeni procedurali structurali, reprezintă o cauză de reducere a pedepsei sau de impunitate conform codului penal.