#actiu

• aberare — Acțiunea de a abera; procesul de îndepărtare, rătăcire sau deviere de la o linie dreaptă, de la un adevăr științific, de la o regulă logică sau de la o normă morală. În sens figurat și cotidian, reprezintă formularea unor judecăți absurde, lipsite de logică sau fundament real. În sens tehnic vechi, indica rătăcirea temporară a unui flux sau a unei traiectorii de la coordonatele inițiale.
• abhorare — Acțiunea de a abhora și rezultatul ei; procesul psihic sau manifestarea externă a unui sentiment profund de respingere, detestare maximă, ură sau aversiune de nestăvilit. În terminologia medicală și analiză comportamentală, termenul indică dinamica psihică prin care un individ își exprimă repulsia somatică sau ideatică, fiind un indicator important în evaluarea intensității unor tulburări afective ori a aversiunilor condiționate.
• abstracțiune — Formă lexicografică mai puțin frecventă sau variantă livrescă pentru substantivul „abstracție”, definind rezultatul operației mentale de izolare și generalizare a trăsăturilor esențiale ale unui obiect; proces de detașare pură de elementele sensibile sau realitatea fizică.
• abundare — Acțiunea de a abunda și rezultatul ei; manifestarea procesului de a exista în cantități mari sau de a se revărsa dintr-un belșug copleșitor. Deși în limba română curentă este adesea substituit prin derivatul mai utilizat 'abundanță', substantivul de acțiune păstrează o nuanță verbală dinamică, fiind întâlnit în scrierile teoretice, analizele lingvistice fine sau traducerile literare arhaizante.
• abuzare — Acțiunea de a abuza și rezultatul ei; procesul dinamic prin care o entitate sau o persoană este supusă unui tratament nedrept, violent sau degradant, ori prin care o resursă sau o prerogativă este exploatată peste limitele permise. Spre deosebire de termenul abstract 'abuz', 'abuzarea' subliniază componenta activă, procedurală sau repetitivă a actului de încălcare a normelor.
• act — Termen polisemantic fundamental; reprezintă un document oficial cu caracter juridic sau administrativ care atestă un fapt, o obligație ori un drept legal. În sens filozofic sau comportamental, definește o acțiune conștientă ori o manifestare a voinței umane. În artele spectacolului, constituie o diviziune principală a unei piese de teatru sau a unei opere, delimitată structural de pauze ori de schimbări majore de decor.
• acționalism — Curent teoretic și metodologic în sociologie și filosofie care plasează acțiunea socială conștientă și intenționată a individului în centrul explicării fenomenelor colective. Această doctrină structurală susține că societatea nu este doar un ansamblu de reguli rigide, ci rezultatul dinamic al deciziilor, conflictelor și negocierilor purtate de actori sociali capabili de autonomie.
• acționalist — Adept al acționalismului; cercetător, sociolog sau filosof care plasează acțiunea intenționată a actorului social în centrul analizelor sale teoretice. Ca adjectiv, descrie o abordare, o metodologie sau o paradigmă structurală care explică transformările colective și geneza instituțiilor prin prisma inițiativelor, conflictelor și deciziilor asunse de indivizi autonomi.
• acționar — Persoană fizică sau juridică ce deține una sau mai multe acțiuni în capitalul social al unei societăți pe acțiuni, având statutul de coproprietar al acesteia. Această calitate structurală îi conferă dreptul de a vota în adunarea generală, de a participa la managementul strategic și de a primi o cotă-parte din profit sub formă de dividende.
• acționară — Femeie sau persoană juridică (asimilată la genul feminin ca entitate ori societate) care deține una sau mai multe acțiuni în capitalul unei societăți comerciale. Acest statut juridic și structural îi oferă dreptul de a participa la adunările generale, de a-și exprima votul proporțional cu cota deținută și de a încasa dividende din profitul realizat.
• acțiu — Formă lingvistică arhaică sau regională folosită în trecut pentru a desemna o acțiune juridică, o jalbă sau o plângere oficială înaintată unei instanțe sau autorități; de asemenea, poate reprezenta o variantă trunchiată ori populară a termenului modern 'acțiune'. Acest cuvânt documentează evoluția lexicală a termenilor administrativ-juridici în spațiul românesc, fiind întâlnit rar, exclusiv în texte vechi sau documente de arhivă.
• Actium — Numele istoric al unui promontoriu situat în nord-vestul Greciei antice, la intrarea în Golful Ambracic, renumit universal pentru bătălia navală decisivă din anul 31 î.Hr. Acest eveniment geopolitic structural a marcat înfrângerea flotei lui Marcus Antonius și a Cleopatrei de către Octavian, determinând sfârșitul Republicii Romane și instaurarea Imperiului Roman.
• acțiune — Desfășurare a unei activități cu un scop determinat, act realizat de o ființă sau de un mecanism; titlu de valoare negociabil ce reprezintă o parte din capitalul unei societăți pe acțiuni; de asemenea, în fizică reprezintă mărimea dinamică fundamentală, iar în drept reprezintă mijlocul legal de apărare a unui drept în instanță. Acest concept polivalent guvernează dinamica mișcării, structura piețelor de capital și exercitarea drepturilor civile.
• activitate — Ansamblu de acte, manifestări sau procese fizice, intelectuale ori fiziologice desfășurate în mod conștient și sistematic de o ființă umană, de o colectivitate sau de un sistem, cu un scop determinat; funcționare dinamică a unui organ ori a unui mecanism. În fizică, reprezintă numărul de dezintegrări nucleare produse într-o substanță radioactivă pe unitatea de timp.
• acto — Element de compunere savant utilizat ca prefix în terminologia științifică internațională pentru a introduce referințe structurale legate de acțiune, act, mișcare eficientă sau impuls dinamic. Provine etimologic din limba latină și servește la formarea unor neologisme din diverse domenii tehnice, medicale sau biologice.
• aducere — Acțiunea de a aduce și rezultatul ei; transportarea, deplasarea sau livrarea unui obiect ori a unei persoane dintr-un punct spațial către locul unde se află vorbitorul. În sens abstract, juridic sau administrativ, termenul desemnează generarea, provocarea ori punerea în aplicare a unei stări, a unei decizii sau a unui efect specificat printr-un act oficial sau printr-o acțiune directă.
• aerocablu — Cablu conductor, electric sau de tracțiune, proiectat și montat special pentru a fi suspendat la înălțime pe stâlpi ori piloni de susținere în spațiul aerian deschis. În ingineria mecanică, se referă la cablurile groase de oțel utilizate pentru susținerea și deplasarea telefericelor, funicularelor sau a aerobuzelor; în telecomunicații, reprezintă conductorii aerieni protejați împotriva intemperiilor.
• aeromorfoză — Modificare structurală, anatomică sau morfologică determinată în mod direct de acțiunea curenților de aer sau a vântului asupra organismelor vii, în special asupra plantelor. Acest fenomen adaptativ structural se manifestă prin curbarea trunchiurilor, reducerea suprafeței foliare sau dezvoltarea asimetrică a coroanei arborilor expuși la vânturi dominante, asigurându-le o rezistență mecanică sporită împotriva dezrădăcinării.
• agerire — Acțiunea de a ageri și rezultatul ei; procesul prin care o persoană devine mai vigilentă, mai iute de minte sau mai agilă; stimulare a facultăților perceptive ori cognitive. Reprezintă substantivarea dinamică a verbului 'a ageri', utilizată în contexte academice ori stilistice speciale.
• aghețizare — Acțiunea de a (se) agheța și rezultatul ei; proces rar sau regional prin care un obiect ori o suprafață se prinde, se agață, se agață structural într-un cârlig sau obstacol; de asemenea, poate indica transformarea simbolică sau deformată local a unui element legat de gheață (înghețare secundară).