#ajun

• acadian — Ca substantiv, desemnează un descendent al coloniștilor francezi care s-au stabilit în secolul al XVII-lea în regiunea Acadia (situată în nord-estul Americii de Nord, cuprinzând astăzi provinciile maritime ale Canadei). Ca adjectiv, termenul se referă la cultura, limba, istoria sau teritoriul specific acestei populații francofone, recunoscută pentru rezistența sa culturală și drama istorică a Marii Expulzări din 1755. Comunitățile acadiene deportate în sudul Statelor Unite au pus bazele culturii distincte cunoscute astăzi sub denumirea de 'Cajun'.
• ajun — Ziua sau intervalul de timp care precede imediat un eveniment important, o sărbătoare religioasă sau o dată memorabilă; perioadă de pregătire spirituală sau administrativă dinaintea unui moment solemn. În tradiția creștină, termenul desemnează în mod special zilele dinaintea marilor praznice (Crăciunul, Boboteaza), asociate adesea cu posturi aspre și obiceiuri folclorice specifice.
• ajuna — A ține post (negru sau restrictiv) în ziua sau în perioada care precede o mare sărbătoare religioasă; a se abține total sau parțial de la mâncare și băutură ca act de purificare spirituală. În sens larg, a petrece timpul într-o stare de așteptare pioasă, respectând regulile tradiționale impuse în preziua unui eveniment solemn sau sacru.
• ajunar — Termen tradițional ce desemnează colindătorul (de obicei copil sau tânăr) care umblă din casă în casă în dimineata sau în preziua Crăciunului ori a Anului Nou pentru a vesti sărbătoarea și a primi daruri; prin extensie, darul (colacul, nucile, merele sau banii) oferit acestor colindători. În unele zone rurale, reprezintă și bățul special, împodobit, purtat de copii în timpul acestor datini.
• ajunare — Acțiunea de a ajuna și rezultatul ei; abținerea totală sau parțială de la alimente și băuturi în preziua unei mari sărbători creștine, ca formă de penitență, purificare spirituală și pregătire ascetică. Acest obicei religios este profund înrădăcinat în liturghia ortodoxă și catolică, fiind considerat o jertfă personală menită să sporească starea de rugăciune.
• ajunat — Care a ținut post (negru sau restrictiv) în ajunul unei sărbători; persoană care s-a abținut de la mâncare și băutură conform rânduielilor religioase. În sens larg și regional, termenul poate descrie și starea cuiva care nu a mâncat încă nimic de dimineață (pe nemâncate / pe stomacul gol), fiind pregătit pentru împărtășanie, analize medicale sau ritualuri tradiționale.
• ajunătoare — Femeie care ține post (negru sau restrictiv) în preziua unei mari sărbători; prin extensie, ca adjectiv, descrie o persoană de sex feminin sau o comunitate de femei care respectă cu strictețe regulile purificării spirituale prin nemâncare. În vechile tradiții rurale, anumite femei bătrâne erau considerate ajunătoare ritualice, rugându-se și postind pentru binele întregii comunități sau pentru vindecarea celor bolnavi.
• ajunător — Bărbat care ajunează sau ține post strict în preziua unei sărbători importante; ca adjectiv, care se referă la persoana care postește sau la practicile legate de ajunare. În sens teologic și arhaic, descrie credinciosul care își asumă efortul ascetic al înfrânării alimentare totale ca pregătire pentru un eveniment sacru.
• ajungător — Care ajunge sau reușește să atingă un anumit punct, nivel, standard ori obiectiv într-un interval dat; persoană care obține succesul sau care îi prinde din urmă pe ceilalți într-o competiție ori activitate. În sens vechi sau regional, se poate referi și la un obiect ori instrument de dimensiuni suficiente, care este capabil să acopere o distanță sau să satisfacă o necesitate materială imediată.
• ajunge — A sosi la o destinație; a atinge un punct spațial sau temporal. A fi suficient, destul sau de ajuns în raport cu o necesitate. A prinde din urmă pe cineva sau ceva; a egala un nivel, o performanță ori un statut. În formă impersonală ('ajunge!'), exprimă un ordin sau o cerere fermă de a înceta o acțiune, o discuție ori un comportament deranjant.
• ajungere — Acțiunea de a ajunge la o destinație, într-un punct fix sau la un anumit nivel; procesul de finalizare a unei deplasări ori de atingere a unui scop ideal. Deși este corect gramatical ca substantivare a infinitivului lung, termenul este utilizat rar în limba contemporană, fiind preferate sinonimele funcționale precum 'sosire', 'atragere' sau 'atingere'.
• ajuns — Stare a ceea ce este destul sau suficient; abundență materială moderată sau bunăstare (trai bun). Ca adjectiv sau participiu, indică o persoană care a sosit la destinație ori care a parvenit, realizându-se pe plan social sau financiar. Ca adverb, se folosește în structuri exclamative pentru a cere oprirea imediată a unei acțiuni.
• ajunsă — Forma de feminin singular a adjectivului sau participiului 'ajuns'; descrie o femeie care a sosit la o anumită destinație sau o persoană de sex feminin care a realizat un succes social, profesional ori financiar remarcabil, uneori sugerând o atitudine de mândrie sau parvenitism. În contexte abstracte, se referă la o acțiune, o decizie sau o stare care a atins un punct terminus ori un prag de maturitate deplină.
• ajunsătură — Termen rar sau regional care desemnează starea sau acțiunea de a ajunge la timp ori de a prinde pe cineva din urmă; de asemenea, poate indica o cantitate suficientă dintr-un bun (îndestulare, suficiență) sau rezultatul materializat al unei parveniri sociale. În unele graiuri locale, cuvântul descrie și un mic adaos sau o completare adusă unei provizii pentru ca aceasta să fie de ajuns.